“Singura mea ocupatie a fost sa urmaresc o fericire absoluta la care credeam ca pot ajunge cu ajutorul femeilor; nu exista ceva mai iluzoriu.”

Aprecierea blondei:  

La fel ca si pe Tomata cu scufita si pe  mine m-a convins sa citesc aceasta carte acum tot citatul de pe coperta 4, pe care il  puteti citi si voi mai sus in italic.

Desi auzisem de autor, nu eram deloc familiarizata cu operele lui si trebuie sa recunosc ca acest prim roman al sau care a ajuns in mainile mele, a fost mai mult decat ma asteptam.

Ceea ce simt ca trebuie sa spun in primul rand, e ca de la bun inceput si pana la final, cartea mi-a transmis spiritul autentic al literaturii franceze, la fel ca alte romane printre care se numara Rosu si negru, Dama cu camelii,  Manon Lescaut si mai sunt multe.

Povestea are 2 parti, ce reprezinta de fapt 2 perspective ale aceleiasi povesti: prima parte prezinta o scrisoare a lui Phillipe catre Isabelle, in care ii vorbeste despre copilaria sa si despre casatoria cu Odile. Nu ni se spune nimic despre identitatea acestei Isabelle si sunt momente in care cititorul poate sa uite lejer ca citeste o destainuire pe care Phillipe o face acestei femei anonime.

Scrisoarea aceasta poate fi vazuta insa usor si ca un monolog interior, un fel de introspectie pe care autorul o face, mai mult pentru sine decat pentru a o lamuri pe destinatara sa. Phillipe vorbeste despre relatia sa cu Odile inca de la inceputuri, punand insa accentul pe acel aspect care a zdruncinat relatia lor: gelozia.

Partea a 2-a capata vocea lui Isabelle si din acest moment sunt clarificate multe nelamuriri si romanul devine oarecum previzibil. Cu toate acestea e una din cele mai placute lecturi din ultima vreme si v-o recomand si voua.

Cu aceasta ocazie va atrag atentia si asupra colectiei Carte de Buzunar de la Jurnalul National. Apare lunea, costa numai 6 RON si sunt niste titluri pe care nu le gasesti prea usor in rest la noi, iar acesta nu poate fi decat un lucru bun si de apreciat.

Spor la citit!