Stiu ca am cam abandonat blogul de la un timp, dar in dimineata asta rontaiam la ultimii biscuiti pregatiti in casa si mi-am zis ca-s asa de gustosi ca trebuie sa spun si altora despre ei.
Reteta o gasiti pe joyofbaking.com aici.
Eu nu am fotografii facute in timpul prepararii lor, dar aveti reteta video si oricum chiar nu e nimic complicat in pregatirea lor. Mie mi-au iesit aproximativ 60 de biscuitei, care merg de minune cu un pahar de lapte rece.
Rating: 
Pentru mine cartea acesta a fost o mare dezamagire. Imi fusese recomandata de acum cativa ani de o persoana care o citise in franceza si in ultimul timp am tot ajuns sa ma “lovesc” de ea intr-un fel sau altul, asa ca am dat la o parte alte titluri ce se aflau mai sus in lista mea de lecturi si i-am facut ei loc.
Lauren Kline este o tanara al carei destin este intrerupt brusc in urma unui accident de masina, ajungand sa fie internata chiar in spitalul in care lucra ca si medic intern. Reuseste sa supravietuiasca accidentului, insa ramane intr-o coma profunda, ce ii face pe doctorii ce o trateaza sa fie sceptici in privinta recuperarii ei.
Intre timp insa, spiritul fetei traieste dincolo de trupul aflat intr-un somn profund si se reintoarce in fosta care, unde acum locuieste un tanar arhitect, singur, dragut, realizat din punct de vedere profesional, care este unica persoana capabila sa vada spiritul lui Lauren. Minunata coincidenta!
Misiunea naturala a unei femei este sa se afle acolo unde este cel mai mult pretuita.
Rating:
Au trecut doua saptamani de cand am terminat de citit acest roman si totusi eu abia acum imi fac timp sa scriu aici ceva impresii despre el. M-am intristat si mai tare uitandu-ma pe asa zisa fisa de lectura si vazand cum a scazut numarul de titluri de-a lungul anilor. Sper totusi ca anul acesta sa fie mai prielnic lecturii decat anul precedent.
M-am incumetat abia anul acesta sa citesc “Portretul unei doamne“, cu toate ca statea in biblioteca mea din iunie 2010, primita fiind in dar de ziua mea. M-a speriat dimensiunea volumului, asa ca am tot amanat-o, pana anul acesta cand se pare ca sunt mai curajoasa. Asa ca mi-am pus in gand sa recuperez si alte restante acumulate in anii trecuti.
Cu toate ca va spuneam ca m-a speriat dimensiunea cartii, va spun ca pentru mine lectura aceasta a mers usor, caci m-a “prins” de la inceput. Nu e insa genul de roman pe care sa-l devorezi intro singura noapte, neavand o actiune atat de antrenanta incat sa te faca sa stai cu sufetul la gura.
Isabel Archer este eroina acestui roman, sosita in batrana Anglie de peste ocean, impreuna cu matusa sa, doamna Touchett. Nemaiavand parinti in viata, aceasta accepta invitatia matusii de a veni in Europa, manata fiind de dorinta de a descoperi viata, de a acumula experiente si de a trai din plin.
Miercuri seara, pe vremea teribila de afara si multe grade cu minus, am poposit la Nottara ca sa vedem piesa Hangita.
Piesa se joaca in sala George Constantin, care se afla la subsolul teatrului si are numai 80 de locuri. Chiar si asa, au ramas destule locuri libere, caci probabil oamenii erau la coada la cinema sa-si ia bilete la Orange film.
Nu mai fusesem niciodata in aceasta sala, de aceea am fost putin surprinsa cand am intrat si am vazut ca nu exista o scena propriu-zisa, ci actorii sunt la acelasi nivel cu noi spectatorii si se afla la propriu in mijlocul nostru. (puteti observa in poza de mai jos pe care am facut-o cu telefonul inainte de inceperea piesei)
Despre ce este vorba?
O hangiţă frumoasă (Mirandolina), un marchiz sărac (dar mându), un conte bogat (care împarte cadouri) şi un cavaler misogin (care declară că nu se va lăsa prins în mrejele vreunei femei)!*
In rolul cavalerului il regasim pe domnul Constantin Cotimanis, pe care am avut ocazia sa il vad pentru prima data intr-o piesa de teatru si care in piesa aceasta face un rol excelent. In plus piesa il mai are in distributie si pe Alexandru Jitea, unul dintre actorii mei preferati de la Nottara.
Cu toate ca atat subiectul cat si deznodamantul sunt previzibile, piesa este suficient de dinamica incat sa te mentina atent tot timpul si chiar sa te faca sa razi de cateva ori.
Per total mie mi-a placut piesa si v-o recomand si voua, dar numai daca aveti chef de o piesa cu un subiect usor si amuzanta.
*Preluat din descrierea de pe site a spectacolului.
“Principiile nu sunt decat niste prejudecati de mai mari proportii, atata tot. Onorabilitatea nu e decat izbanda sociala a ipocriziei. Spontaneitatea inimii este un reflex nenorocit.“
Rating:
Acum ca a trecut deja ceva timp de cand am terminat de citit cartea, ma gandesc ca a fost o alegere destul de bizara pentru o lectura de vacanta, subiectul fiind oarecum in contrast cu sentimentul de libertate si voie buna permanenta care m-a insotit in zilele acelea insorite. Imi ramasese totusi intiparita in minte imaginea de acum un an a unui domn care a stat o zi intreaga pe un sezlong langa mine si nu si-a desprins deloc ochii din acest roman pana nu l-a dat gata. Asa ca iata-ma si pe mine anul acesta pe plaja cu “Vipera sugrumata” in brate.
Trecand peste aceasta introducere care probabil nu intereseaza pe nimeni in afara de mine, am sa trec la vorbe mai concrete privind cartea.
Cine este vipera din titlu?
Spun cam de mult cat ii pasa companiei de imaginea sa!
Cu acest raspuns in minte si cu amintirea unui post mai vechi pe aceeasi tema scris Zoso, ii felicit pe cei de la Michelin, care mi-au trimis un cadou pentru implicarea in campania #anvelopedeiarna, ce contine mai multe produse cu branding Michelin, insa de foarte buna calitate, lucru pe care ar trebui sa-l aiba toate companiile in vedere atunci cand se gandesc sa-si puna logo-ul pe vreun obiect.
Intr-o alta ordine de idei, nu credeam ca as putea fi vreodata atat de incantata de o lanterna. Dar iata ca sunt! Ma joc cu ea prin casa momentan, poate am “noroc” si de o pana de curent ca sa o testez sau poate o iau in masina, cine stie cand imi va fi de folos.
PS: initial am vrut sa adaug o poza realizata cu telefonul si apoi m-am intrebat ce-ar spune asta despre imaginea mea, asa ca am scos Nikon din hibernare si am facut o poza decenta, care mi-a dat idei pentru niste cadre nocturne, impreuna cu Nicusor, bezna si lanterna.
Ce inutil e tot ce s-a scris, tot ce s-a realizat, tot ce s-a gandit vreodata, daca asemenea lucru e totusi cu putinta! Totul trebuie sa fi fost mintit si irelevant, daca o civilizatie de milenii n-a putut impiedica varsarea acestor rauri de sange si existenta a sute de mii de carcere ale torturii. Abia in lazaret realizezi ce inseamna razboiul cu adevarat.
Rating:
A trecut prea mult timp de cand am scris ultima carte citita. Nu a fost tocmai cel mai fericit an al lecturilor mele, si cand dupa aceasta pauza ceva mai lunga am zis ca a venit vremea sa mai pun si eu mana pe o carte, mi-a fost destul de dificil sa ma decid ce anume sa aleg.
“Nimic nou pe frontul de vest” nu era in frunte pe lista mea de lecturi, insa am vrut sa incep cu ceva neplanificat, despre care nu stiam nimic, sa fie ca un nou inceput cu totul de la zero.
Nu am citit multa literatura cu tema de razboi, asa ca inca de la primele pagini gandul mi-a zburat la romanul lui Hemingway, “Pentru cine bat clopotele“. Romanului de fata ii lipseste insa latura romantica, ceea ce il face mult mai dureros si cumva mai realist.
Paul Bäumer, naratorul si personajul principal al romanului, este un tanar neamt ce se inroleaza in armata germana odata cu inceperea Primului Razboi Mondial, ajunge de pe bancile scolii direct in actiunea necrutatoare de pe front. Impreuna cu camarazii sai, Paul reprezinta imaginea unei generatii distruse, precum autorul afirma inca de la inceput: “Cartea aceasta nu vrea sa fie nici act de acuzare, nici profesiune de credinta. Reprezinta incercarea de-a relata despre o generatie care chiar daca a scapat de obuzele razboiului a fost distrusa de acesta.“
Din muuultele filme vizionate la cinema anul acesta, numai 2 au reusit sa ma faca sa rad in asa hal incat sa simt cum mi se umplu ochii de lacrimi – si nu eram singura, de fiecare data intreaga sala se cutremura la dreptul de hohote, ceea ce e bineinteles un lucru nemaipomenit de bun.
Cum mi s-a parut ca anul acesta a fost destul de slabut in ceea ce priveste filmele bune, chiar cred ca merita sa vi le recomand pe acestea 2, mai ales ca pe unul dintre ele inca mai aveti sanse sa il prindeti la cinema.
Asadar, cele 2 filme din 2011 care m-au facut sa vars lacrimi de ras sunt: Citeste in continuare »
Urmaream zilele trecute un serial si deja ma saturasem deja sa tot aud faptul ca personajele calatoreau mereu in acelasi oras, fie ca era vorba de vacanta, o escapada pentru distractie sau o destinatie de nunta romantica.
Asa am ajuns sa ma gandesc la faptul ca sunt cateva orase din lumea aceasta, care apar obsesiv in o gramada de filme, seriale, carti, reclame, you name it!
Acum eu nu cred ca orasele acestea ajung atat de des pomenite numai datorita istoriei lor sau locurilor minunate pe care le poti vizita acolo. De fapt, acestea contribuie la realizarea unui produs de marketing atragator pentru potentialii consumatori, daca sunt puse in valoare cum trebuie.
Dupa parere mea, top 3 orase ale lumii cu cel mai bun marketing arata astfel:
3. Roma
2. New York
1. Paris
Nimic spectaculos sau care sa va surprinda. Sunt fix orasele cele mai populare, caci tot americanu’ cand se gandeste sa vina sa vada Europa se gandeste automat la Paris si capitala Italiei, precum si populatia de pe la noi viseaza sa vada The Big Apple cu al sau Times Square, sau poate si un Las Vegas.
Nu o sa pun acum o intrebare retorica, precum “Credeti ca posibil ca Bucurestiul sa ajunga vreodata intr-un astfel de top?”, ci ma limitez la a va intreba: Cum credeti voi ca arata un top 3 orase cu cel mai bun marketing din Romania? Care sunt ele si de ce?
Daca aveti si alte variante pentru topul original facut de mine, be my guest si dati-va cu parerea.
Sunt la o banca, asteptand de o vesnicie sa efectuez o operatiune amarata si cum ma plictiseam am zis sa vad ce mai gasesc prin Market.
Si asa am descoperit aplicatia de WordPress, abia acum spre rusinea mea.
Am mai scris o data un post pe blog de pe telefon, dar am facut asta intrand in admin direct din browser, ceea ce a fost destul de complicat si neplacut.
Acum mi se pare super simplu si rapid, asa ca poate de acum incolo o sa reusesc sa scriu mai mult, profitand de astfel de momente “moarte” din zi.
Sunt curioasa acum, ce alte aplicatii de Android utile pentru posesorii blog mai cunoasteti?
