Rating: 
Sunt multe cartile pe care le-am citit pe nerasuflate, care mi-au ramas intiparite in suflet si la care ma intorc mereu , insa cartile lui Marquez sunt singurele despre care pot spune: imi doresc sa le fi scris eu, sa le fi gandit, sa le fi simtit , pentru ca apoi sa le impart intregii lumi.
“In anul in care am implinit nouazeci de ani am vrut sa imi daruiesc o noapte de dragoste nebuna cu o adolescenta fecioara.”Astfel debuteaza romanul , cu o fraza care poate ii va soca pe cei ce deschid pentru prima data un volum al lui Marquez, dar in care cei ce nu se afla la prima lor lectura vor descoperi stilul sau inconfundabil.Povestea este narata chiar de catre personajul principal, un ziarist a carui viata fusese umpluta de aventurile cu femei pentru a carora companie platise mereu dar care nu cunoscuse niciodata dragostea sau viata de familie, motivand amanarea unei casnicii astfel: “aveam o idee atat de flexibila despre tinerete, ca niciodata nu mi s-a parut prea tarziu.”
Orice as putea scrie eu legat de aceasta carte sau oricare alt text ce apartine acestui autor mi se pare atat de lipsit de valoare, incat prefer sa scriu aici cat mai multe citate, nu pentru mine,caci eu oricum le stiu pe de rost , dar in speranta ca astfel voi starni curiozitatea unora care poate isi vor dori sa descopere singuri fascinatia acestei lecturi.
De fiecare data cand recitesc o carte care mi-a placut reusesc sa ii descopar un inteles nou, ascuns pana atunci, iar Povestea tarfelor mele triste imi este draga si admir in fiecare cuvant maiestria celui ce a reusit sa transforme o relatie imorala , scandaloasa,iesita din tipare, intr-un sentiment pur, lipsit de dorintele trupesti. Fecioara ce doarme goala noapte de noapte langa batranul de nouazeci de ani, trezeste in acesta ceea ce nu a reusit nici una inaintea ei: dragostea adevarata. Semnele iubirii sunt vizibile , daca punem in comparatie doua dintre afirmatiile sale , prima referindu-se la anii tineretii , presarati de numeroase aventuri: ” imi alesem la intamplare iubitele de o noapte,mai curand luandu-ma dupa pret decat dupa farmecele lor,si facusem dragoste fara dragoste,pe jumatate imbracati,si intotdeauna pe intuneric,pentru a ne inchipui mai buni.”, iar cea de-a doua , ce caracterizeaza viziunea omului ce isi constientizeaza nu numai adevarata varsta, ci si schimbarea produsa in sufletul sau: “Sexul e consolarea care-ti mai ramane cand nu-ti ajunge dragostea”.Placerea inimii ajunge astfel mai importanta decat ce a trupului acum obosit si lipsit de vlaga.
Concluzia? Dragostea nu cunoaste limite si trebuie apreciata la fel, indiferent de varsta la care o descoperi.
Cartea o puteti downloada in format PDF de mai jos:
povestea-tarfelor-mele-triste-gg-marquez
Foarte frumos spus despre acest roman…
Primul pe care l-am citit al acestui autor, si care mi-a deschis calea spre multe alte lecturi placute.
Multumesc pentru apreciere.Si ma bucur ca iti place Marquez
Eu gasesc operele sale de-a dreptul fascinante
Nu stiu de “unde sa apuc” aceste tulburatoare zeci de pagini.. Dar totusi ma incumet sa cred ca nici pe departe dragostea nu e “cheia de bolta”, ci cantecul de lebada… Parerea mea…
Marquez reuseste de fiecare data cand ii recitesc operele sa ma tina cu gandul si sufletul prizoniere intr-o carte….Poate pare amuzant ,dar cred ca asa este cel mai important”dar”pe care si-l putea cultiva intr-un fel sau altul