Daca ar fi sa ne gandim la ce s-a intamplat de-a lungul timpului,am realiza ca de fapt defectele sunt cele care ne scot in evidenta,cele care ne dau ‘acel ceva’. Stau acum si ma gandesc si imi vin repede in minte ‘nasul prea lung’ al Cleopatrei sau ochii ‘prea departati’ ai lui Jackie Kennedy. Si aici fac referire la asa zisele defecte fizice,fara sa spun nimic despre defectele asa zise ‘morale’.
Dar sa revin la mine…cand de fapt nici nu am inceput. Intr-o ordine oarecare,sunt inchisa in mine,necomunicativa,ma supar usor,sunt orgolioasa prosteste(ca poti fii orgolios si intr-un mod constructiv),sunt foarte neatenta cu lucrurile din jurul meu,in sensul ca ma lovesc de orice,ma ranesc singura,sunt foarte foarte,dar foarte comoda,raspund cu rautate la rautate,desi imi zic zilnic ca data viitoare nu mai fac asta,cateodata sunt invidioasa pe ceilalti,si lista poate continua… Dar cum cineva spunea,dar nu stiu cine…sa ma ierte autorul…’In padure ar fi tare trist daca ar canta doar pasarile cu glas melodios’…asa ca sfatul meu dupa toate istorisirea asta cu defectele…’dati-va drumul la glas,cantati cat va tin puterile!’:P:))