Oamenii dintotdeauna au avut vise si dorinte ciudate… eu dintotdeauna mi-am dorit sa zbor… am incercat de toate: costume de superman, sa ma arunc de pe biblioteca, sa imi confectionez aripi din carton… deja am epuizat orice si nu am reusit… e trist cand nu reusesti sa iti indeplinesti visele, iar fara vise viata nu mai are rost…

… deci am luat hotararea de a face incercarea finala… eram doar eu , vantul si cateva stele deasupra capului meu… era prea tarziu noaptea incat sa mai fie cineva pe strada …era prea tarziu si pentru mine… stateam singura pe platforma inca incinsa de razele soarelui din timpul zilei… si ma gandeam daca merita sa sacrifici tot si sa mori indeplinindu-ti visul… nimic in jur nu se auzea si linistea asta completa ma facea sa cred ca intreaga lumea e impacata cu propria sa existenta , ca nimeni nu are vise neimplinite in afara de mine… si parca starea de apasare din sufletul meu era si mai acuta…

… stelele care abia sclipeau pe cerul intunecat parca aprobau si ele hotararea mea si imi luminau calea desi eu ramasesem impietrita in acelasi loc… cand un om moare lumea aprinde o lumanare pentru el… in mine murise sufletul iar universul imi aprinsese mii de scantei pe care le-a asternut pe cer…nu este drept sa fi nemultumit de ceea ce ai primit candva in dar, numai ca daca mie viata nu-mi mai era de nici un folos de ce o sa mai pastrez? Cum as putea sa fiu motiv de bucurie pentru cineva daca pentru mine insami sunt o dezamagire? (more…)