Un fosnet ma face sa-mi intorc capul intr-un colt al camerei unde vad doi ochi pironiti asupra mea. Incerc sa le infrunt privirea, dar nu pot. Intorc capul in directia opusa. Aceeasi doi ochi continua sa ma priveasca si de aici, la fel de invrajbiti ca prima data.
Nu mai suport. Ma intind cateva minute in pat, incerc sa atipesc si ma gandesc ca totul o sa dispara astfel. Somnul nu vrea insa sa se lipeasca de genele mele asa ca luand perna in brate, ma intorc pe burta si ma uit inspre fereastra. La naiba, iarasi dau de ochii aceia blestemati! “Ce se intampla cu mine?”
“Nu te speria, respira incet, totul e doar in imaginatia ta”, imi spun eu. Ma ridic si un singur pas e de ajuns sa ma aflu in centrul camerei micute. Deasupra patului sunt tot ei , inconjurati de data aceasta si de alte perechi de ochi la fel de iscoditori. Ma invart in cerc. Sunt peste tot!
Plina de furie, ma intorc inspre aceia ce-mi sunt cel mai aproape si in timp ce zbieram la ei “Ce vreti de la mine???” lovesc cu putere si simt cum o durere ascutita imi sageteaza mana. Nu o iau in seama si continui indreptandu-ma catre geam. “De ce ma privesti asa?” . O noua lovitura, o noua durere. De data aceasta curge si sange.
Dar nu conteaza. Trebuie sa continui. Ii iau la rand. “V-am zis , eu v-am zis sa incetati!” . Am pierdut numarul deja, am trantit tot in jurul meu, nu-mi mai simt mainile, totul in mine fierbe, pe jos vad sange si ma intreb daca e al meu sau e al lor. “Ce mai conteaza?”.
Imi dau seama ca deja ma agit degeaba. Da. Sunt iarasi singura. Privirea care ma urmarea a disparut. Totul e distrus, eu insami sunt ranita, dar din razboiul asta am iesit invingatoare. Ma indrept catre oglinda sa-mi admir zambetul triumfator. Deodata incremenesc. Acolo in oglinda, e ea: privirea aceea.
Cu un ultim efort, iau lampa de langa pat si o arunc inspre oglinda, dupa care lovesc cu pumnii pana cand totul se transforma in mici bucatatele. In momentul acela a intra mama speriata in camera:
“Copila mea, ce ai facut?” si se repede inspre mine ingrozita, imi ia usor mainile pline de cioburi si incearca ca sa ma ridice. “Privirea mama,privirea aceea ucigatoare nu inceta sa ma urmareasca!”. “Ce privire mama?”, intreaba ea nedumerita. ” De-asta ai spart toate ramele si oglinda?”
Tresar. “Rame?Fotografii? Oglinda, spui mama?”. Totul e doar o vaga amintire, insa ceata incepe sa dispara. “Da, da mama ai dreptate. Dar trebuia sa omor fiinta aceea narcisista. De astazi sunt alta.”
……………………………………………………………………………………………………………………………….
A trecut o luna de atunci. Intre timp mama a inteles si se bucura acum, cu toate ca semnele ramase ii arunca mereu pe fata o umbra de tristete. ” Nu fi trista mama”, ii spun. “Astea-s semnele pe care trebuie sa le port pentru vanitatea mea de alta data. Dar zambeste mama, caci Narcis a fost infrant.”
[...] cunoştinţe şi altora doritori să mă asculte. (Recitind această frază mi-am dat seama că narcisismul nu a murit încă). Postat in: Marketing for dummies Tags: carte, literatura, marketing, roman de [...]