Schimbarile. Uneori le asteptam cu nerabdare. Alta data insa ne temem de ele.
Prima schimbare majora in viata mea s-a produs acum 3 ani, atunci cand am terminat liceul si am plecat la facultate in Bucuresti. Oras nou, locuinta noua, oameni noi cu care urma sa imi petrec zilele si noptile de acum incolo. Cu toate ca orasul meu natal se afla la o aruncatura de bat de capitala, schimbarea tot a existat.
Si-mi amintesc si acum cat de ciudat mi s-a parut cand m-am auzit spunand pentru prima data “ma duc acasa” fara a ma referi la casa parintilor mei. Le fel stiu ca ma gandeam ca m-am obisnuit sa dorm in alt pat decat cel pe care il numeam “al meu” si a devenit locul meu de odihna pentru 3 ani, unde aveam perna mea si unde puteam dormi asa cum numai acasa poti.
Vecinii pe care ii cunosteam de o viata s-au schimbat dintr-o data cu altii care nu numai ca nu te saluta atunci cand te vad, dar se uita suspicios la tine si gasesc mereu motive pentru a se plange de vreo neplacere pe care ai provocat-o.
Cele 4-6 semafoare ale orasului meu s-au inmultit deodata exponential si claxoanele pe care le auzeam pana atunci numai in semn de salut, au inceput sa soseasca insotite numai de cuvinte “de bine” de la oameni prea grabiti, indiferent ca-i dis de dimineata sau tarziu in noapte. Locul de parcare de sub geam, a devenit in Bucuresti o goana continua pentru o bordura, un colt de trotuar, o bucata goala de asfalt unde sa las masina fara a fi sigura ca la intoarcere va mai fi intreaga.
Orasului linistit unde puteam iesi la orice ora fara a ma teme pentru siguranta mea i-a luat locul un monstru zgomotos, agitat, un fel de cursa continua pentru supravietuire, pe care ma bucuram ca am castigat-o in fiecare seara cand ajungeam teafara si nevatamata acasa.
Cele 3 linii de autobuz au fost si ele inlocuite de numeroase alte linii de tramvai, troleu, autobuz si metrou. Daca in primul caz locurile nu sunt niciodata toate ocupate, in al doilea am avut ocazia sa vad oameni certandu-se pentru privilegiul de a sta jos, chiar si cand era vorba de o calatorie de doar 3 statii.
Si acum… acum in viata mea vine o noua schimbare. E vorba de acelasi oras, insa intr-o casa noua, intr-o companie noua si avand alte ocupatii. Insa eu am incredere in viitor, chiar si atunci cand ma tem de el. Numai gandindu-ma la numarul imens de genti si de pantofi ce isi vor gasi locul sub acelasi acoperis si nu pot sa nu privesc cu incredere in fata.
O sa imi fie dor de fetele cu care am impartit 3, respectiv 2 ani din viata, de discutiile noastre din bucatarie, de toate parerile pe care mi le-au oferit atunci cand probam zeci de bluze inainte sa plec undeva, de intrebarile precum: “auzi cum ar fi daca am avea ochii in locul buzelor si invers?” .
De acum incolo s-ar putea sa ma laud ca am mancat bomboane raffaelo facute in casa sau s-ar putea sa ma vait ca am un ochi vanat si mai putine fire de par in cap. Adica…ma mut cu sulioala mea. Si am terminat cu facultate si cica acum sunt masteranda. Si probabil o incep sa am ocupatii de oameni mari. Dar asta deja e alta discutie.
ma abonez la bomboanele alea acum ca vii mai aproape de mine
)
iar dak primesc un bonus s-ar putea sa-i iau partea in certurile voastre
Ehh, desi pana acum m-am rezumat la a fi doar un cititor, nu pot trece peste acest post.
:)” (suna un telefon odata)…
Ce pot spune, schimbarea asta de care vorbesti tu, ma “afecteaza” si pe mine. Pot spune ca…o sa imi fie dor de noi doua, amandoua, de nenumaratele ipostaze si momente in care ne-am aflat, de tot ce am impartit. Dar cu siguranta or sa fie altele in care o sa ne gasim si regasim!
Intre timp, trebuie sa mai gasim si raspunsuri la intrebarile pe care ni le tot punem noi, referitoare la ochi, surzi, muti, care religie e care, care tara e unde, cine a fost X, si la VIATA. “Da, te astept la 7, da, la iesire la marketing; da, s-a intunecat putin,dar lasa, ca mergem impreuna
Hellooooooooooo… pe unde ati disparut?