Aprecierea blondei: 
Despre Mihail Sebastian auzisem numai de bine şi alesesem “Accidentul” drept primă lectură, carte pe care nu am terminat-o însă nici până astăzi din motive independente de tema romanului sau talentul autorului. Atunci când Adevărul a scos pe piaţă volumul ce contine operele lui M. Sebastian ce se bucură de cea mai mare notorietate, am hotărât că este un prilej bun de a-l citi, începând însă de data aceasta cu “Oraşul cu salcâmi”.
Trebuie să mărturisesc faptul că deşi romanul este unul scurt, la mine lecura s-a prelungit destul de mult pentru că o găseam fadă, monotonă, lipsită de suspans sau intrigi interesante. De altfel tema poate fi într-adevăr caracterizată drept banală şi spun asta fără urmă de maliţiozitate: este vorba despre povestea de dragoste dintre Adriana şi Gelu, doi tineri ce se îndrăgostesc pe vremea când erau copii încă şi care încearcă sa păstreze sentimentul în ciuda trecerii timpului.
Tonul oarecum rezervat al naraţiunii pe mine m-a împiedicat să mă implic în vreun fel în faptele despre care citeam şi m-a ţinut undeva departe şi de atmosfera romanului, care are un aer uşor nostalgic dar resemnat şi un final lesne de prevăzut. Sunt conştienta însă de faptul că tocmai această lipsă a abuzurilor literare de figuri de stil şi alte tehnici scriitoriceşti este mult apreciată de către alţi cititori ce găsesc altfel în paginile romanului o poveste de dragoste veridică, nealterată de imaginaţia sau subiectivitatea naratorului.
“Oraşul cu salcâmi” nu este nicidecum o capodoperă a literaturii, însă e o carte ce va aduce înapoi multe amintiri pentru aceia dintre noi care la vârsta adolescenţei, într-un orăşel mic precum cel din roman, ne-am făurit iubiri care nu au putut supravieţui dincolo de această lume protejată a copilăriei unde noi am zămislit-o.
