Lorelei – Ionel Teodoreanu

“trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec…”

Aprecierea blondei:  

Cea mai cunoscuta opera a domnului Teodoreanu este cu desavarsire “La Medeleni”, iar despre “Lorelei” se spune ca se aseamana teribil de mult cu aceea, fara a fi insa vorba de o iubire adolescentina.

Lucia Novleanu, sau Luli, asa cum este alintata de familie, il cunoaste pe scriitorul Catul Bogdan intr-o postura ce ar putea parea potrivnica inceputului unei povesti de dragoste: ea, eleva ce urma sa sustina examenul de bacalaureat, iar el, presedintele comisiei de bacalureat. In cazul lor insa, nici diferenta de varsta si nici aceasta situatie nu au constituit o piedica, asa ca dragostea lor, fara prea multe cuvinte la inceput, a luat forma casniciei intr-un timp neasteptat de scurt.

Aceasta casatorie brusca da insa nastere unei drame a carei victima este Gabriela Nei, prietena cea mai buna a lui Luli, care se indragostise de Catul Bogdan inainte de a sti ca amandoua iubesc acelasi barbat. Gabriela este si cea care ii da lui Luli numele de Lorelei, odata ce descopera cateva randuri scrise de aceasta ce dovedesc un talent scriitoricesc innascut. Astfel, Lorelei ar fi trebuit sa reprezinte pseudonimul sub care Luli s-ar fi facut cunoscut ca scriitoare, renuntand insa la orice act creativ odata ce devine sotia lui Catul.

Dupa un an de vacanta in strainatate, cei doi soti revin in tara, incepand o viata domestica ce va reprezenta declinul casniciei lor. Intors acasa, Catul Bogdan, obisnuit cu singuratatea, se izoleaza de toti, chiar si de Luli, sub pretextul unui nou roman pe care incepuse sa il scrie. Astfel, doamna Luli, isi petrece zilele citind la gura sobei sau stand de vorba cu Nathan, cel care este mai mult decat un prieten pentru Catul, fiind uneori chiar vocea constiintei de care acesta incearca deseori sa scape.

Citind cateva dintre scrisorile admirative pe care sotul sau le primea zilnic de la femeile ce suspinau citindu-i romanele, Luli, cu ajutorul Gabrielei, va incepe o farsa a carei victima va fi chiar ea: “M-ai botezat odata Lorelei.S-o facem sa traiasca. Eu ii dau cantecul – de greier, tu scrisul – scrisul tau fin, Gabico, – dar stapanul meu iubit? Ma va trada cu mine insami, devenita Lorelei?…”

Daca ati ajuns cu lectura pana la acest paragraf, dar nu ati citit cartea inca, sugestia mea ar fi sa va opriti aici, pentru ca romanului sa ii ramana macar un pic de mister.

Spuneam ca Lorelei va fi victima propriei farse, deoarece sotul ei, confruntand adresele si scrisul de pe plicurile primite de el de la cea ce se semna Lorelei si plicurile primite de Luli de la Gabriela, isi va da seama ca sunt aceleasi si va fi convins de faptul ca cea care se ascunde sub numele de Lorelei este de fapt Gabriela. Si abia de aici incolo intervine tragicul in aceasta poveste. Luli moare inainte ca sotul ei sa afle adevarul, indurerata de entuziasmul pe care Catul il afiseaza afland despre venirea Gabrielei in vizita in casa lor.

La mai putin de un an dupa moartea doamnei Luli, Catul si Gabriela sunt deja logoditi si se casatoresc fara ca aceasta sa fi avut curajul de a-i marturisi adevarul despre Lorelei. Daca la inceput tanara sotie se dovedeste plina de admiratie si devotament in primul rand pentru Catul Bogdan scriitorul si abia apoi pentru acesta in calitatea lui de sot, odata ce munca lui ii va rapi treptat intregul timp liber, Gabriela va incepe sa profite din plin de absenta sa in jurul ei, bucurandu-se de atentia altor barbati.

La inceput, citind “Lorelei” am fost uimita de numeroasele metafore si figuri de stil care dau impresia unei opere lirice asternuta insa cumva in proza. Si recunosc ca am fost sceptica si m-am aflat chiar pe punctul de a abandona cartea, insa ma bucur ca nu am facut-o pentru ca in final stilul acesta al autorului m-a cucerit fara a-mi mai parea obositor sau exagerat.

Si mai jos, cateva citate:

“Inima ei batea langa el ca o copita credincioasa si supusa. ”

“Si nici nu stia cum il cheama.Dar il avea pe buze mai intim decat un nume, cum pamantul nu stie numele garoafei din el rasarita.”

“Cochetaria pura, desi apare ca cel mai platonic act al adulterului, e in realitate cel maiesential: geneza celorlalte.Fiindca prin el femeia se libereaza principal de stapanirea unicului barbat, dand tuturora seductiunea ei.”