Zilele astea nu am mai avut timp sa scriu avand in vedere ca am tot fost plecata, asa ca pana acum sa scriu ceva mai consistent va las cu poezia de care mi-am amintit in dimineata aceasta. Am realizat acum, gandindu-ma la poeziile pe care mi le amintesc din copilarie, ca mama mea m-a “traumatizat” citindu-mi doar poezii triste precum El Zora, aceasta si cea pe care o sa o postez maine.
Catelusul schiop – Elena Farago
Eu am numai trei picioare,
Si de-abia ma misc: top, top,
Rad cand ma-ntalnesc copiii,
Si ma cheama “cutu schiop”.
Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si plang mult cand ma gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.
Si cand ma gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copii de pe drum!…
Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea sa stau cu dansii,
Sa ma joc si sa-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sunt urati, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din rautate
Cu o piatra in picior,
Si-am zacut, Si-am plans atata,
De credeam ca am sa mor…
Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun,
Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decat a avut-o el.
Tipic:)), te-nteleg, e perfect normal. Dar totusi tin sa te-atentionez[scuze daca sunt prea stupid in observatie] ca ai mancat un “i” in Versul 2-Strofa 2 si inca undeva, dar nu gasesc acum. Oricum simbolica poezia, mi-aminteste de copilaria mea 8->
@florin 12B Poezia am copiat-o si eu de pe un site si am luat-o intocmai. Am modificat acum. Mersi