Sunt iarasi eu, fata care acum o vreme isi dorea sa zboare… si am crezut pana de curand ca aripile mi-au fost pentru totdeauna frante.Totul insa pana intr-o noapte cand, trezindu-ma din somnul ce-mi ocupa acum tot timpul, am zarit printre perdelele si draperiile trase, un colt de luna…
Si mi-am amintit cum intr-o noapte, posibil la fel ca aceasta, mi-am dorit pentru prima data sa zbor si sa imbratisez intreaga lume. Acum insa, imi doresc numai sa pot privi din nou astrul cel tacut, inconjurat ca de obicei de mii de cadane ce danseaza in noapte pe cer.
Si inca o data in plus, ea, noaptea, m-a salvat. Imaginea ce am furat-o atunci mi-a ramas intiparita pe retina si o cautam mereu in ceasurile tarzii, dincolo de ferestrele acoperite. Si-asa am reusit sa imi misc iarasi gatul si sa las capul sa-si urmeze chemarea. Si am stat astfel, privind cu insetare draperiile si asteptand o adiere magica ce avea sa sufle din calea ei tot ceea ce statea intre mine si dorinta mea.
Minunea s-a intamplat insa doua zile mai tarziu, cand am reusit sa imi intind suficient de mult mana incat sa dau la o parte zidul ce oprea lumina sa intre si sa ma inunde. Si cu capul intors si mana prinsa de perdea, am dormit intreaga noapte, asteptand-o cu nerabdare pe urmatoarea.
Se poate totusi sa fi trecut chiar ani pana am reusit sa ma ridic iarasi in picioare si sa fac acel unic pas care ma despartea de geamul ce ascundea dincolo de el misterul noptilor. Si atunci cand sti ca ai dedicat intreaga-ti energie pentru acel unic moment, reusesti sa il apreciezi la adevarata sa valoare.
Mi-a placut dintotdeauna cerul, pentru ca este infinit, iar eu ma simteam limitata in trupul meu neinsemnat. Mi-a placut luna, pentru ca apare punctuala si umila odata ce soarele apune, ca o sotie devotata ce lasa intreaga glorie barbatului iubit. Iar in stele am vazut reflectata iamginea noastra ca oameni: vazute de la distanta, toate par la fel; privite una cate una cu atentie, fiecare este unica.
Pentru un om ce pierduse totul, am recastigat mai mult decat abilitatea de a ma misca iarasi. VIsul m-a ajutat sa-mi recapat speranta, zdrobita si ea odata cu mine, atunci cand viata imi paruse o povara prea grea ca sa o mai port pe brate. Iar acum, pasesc prin lume la fel cum o fac noaptea,intr-o casa pe care n-o cunosc: incet, cu pasi nesiguri, ferindu-ma de obstacole si incercand sa deslusesc in jurul meu ceea ce altii par a cunoste deja prea bine.
Sursa foto
