Nu va urez mai multe, ca stiti ca va doresc oricum tot binele din lume ! Razvan ma roaga sa va transmit aceleasi urari si din partea lui, caci pentru el distractia a inceput deja de aseara si tine 5 zile.
Asa ca de final de an, va las sa va amuzati cu un filmulet in care actori principali sunt Ciresica, Jerry si Bibi. Si… fiti atenti si la discutia de pe fundal a fetelor!
Distractie maxima si sa beti un pahar de sampanie si pentru mine! Ne auzim la anul!
La sfarsit de an oamenii isi numara realizarile, esecurile, banii, fac socoteli si se declara fie multumiti fie nemultumiti de prestatia din acel an.
Eu? Eu mi-am numarat cartile citite. Imi propusem sa citesc 30. Nu stiu de ce, pur si simplu. Oricum am stat sa le numar abia acum la sfarsit, nu am citit anul asta presata de ideea ca vai mai am 10 pana sa imi ating scopul. Asta e un caz in care nu cantitatea conteaza ci primeaza calitatea.
Oricum, cand am facut numaratoare acum la final mi-au dat chiar 30. Si am facut o lista cu ele AICI intr-o pagina noua. In lista apar ele 31, dar e o carte pe care am impartit-o in 2, nu ca ar fi prea relevant, dar sa nu ma acuzati ca nu stiu sa numar.
In incheiere as fi vrut sa fac un top cu cartile care mi-au placut cel mai mult , dar oricat am stat sa ma uit la lista nu am reusit. Eu nu stiu sa fac alegeri. Dar asta e deja o alta poveste.
Domne eu nu fac des ceva in bucatarie, dar si cand fac, apoi fac bine, nu ma incurc!
Iac-asa am ajuns eu asta seara sa gatesc piept de pui cu ciupersi si smantana. E una din mancarurile la care poftesc mereu si pe care nu le refuz niciodata.
Asa ca am pus mana pe tastatura, am cautat o reteta si am gasit-o AICI. Chiar pe un blog. Eu am mai mai schimbat-o putin, pentru ca nu am pus nici marar nici patrunjel. Mararul nu-mi place, iar patrunjel nu aveam in casa.
De asemenea piper nu am pus de la inceput, dar la final am pus un soi de condiment cu 6 feluri de piper, care celor de la masa le-a placut mult. Eu nici condimente din acestea nu am pus, pentru ca nu imi place nici piperul.
Stiu, sunt mofturoasa, tocmai de-asta e greu sa gateasca cineva o mancare sa imi fie pe plac!
Langa puiul delicios care a iesit, gust care cred eu ca i se trage de la vinul alb pe care i l-am adaugat intr-o cantitate cam mare, am pus ca garnitura cartofi prajiti, preferatii mei.
Iata ce a iesit!
Ti se intampla sa auzi despre o crima atat de monstruoasa incat iti pare prea absurda pentru a fi adevarata. Te ingrozesti si iti faci cruce, spunandu-ti usurat in gand: “Doamne ce bine ca nu mi s-a intamplat chiar mie!”.
Mai trece un timp si auzi iarasi despre o alta crima de acelasi fel, citesti despre un alt copil abandonat pe strazi in frig si te gandesti cu groaza ca asta e lumea in care iti vei creste si tu odraslele.
Peste inc-un timp aceesi crima se repeta. Deja nu te mai socheaza, inima nu mai tresare de spaima ca atunci la inceput, si te resemnezi cu ideea ca unii oameni sunt mai fiare decat multe dintre animalele salbatice. Te obisnuiesti atat de mult cu raul ce te inconjoara, incat imaginea unui batran amarat, cersind la un colt de strada, nu mai inseamna nimic.
Tocmai obisnuinta aceasta ar trebui sa ne sperie, nu crimele in sine. Este dovada ca orice e posibil, devine normal si obisnuit odata ce a incetat sa mai fie un caz izolat. Numim astazi pervers ceea ce noi nu ne imaginam facand si ne trezim cativa ani mai tarziu adepti ai aceleiasi idei pe care inainte refuzam sa o acceptam, doar pentru ca acum a devenit ceva banal si acceptat de societate ca fiind normal.
Citind aceasta carte a grozaviilor ce este ” Cele o suta de zile ale Sodomei” (sau Scoala libertinajului), opera lui Sade, m-am vazut la inceput socata de unele din faptele descrise. Nu mi-a trebuit insa mai mult de cateva zeci de pagini, poate o suta, ca sa ma obisnuiesc cu genul de lectura pe care il aveam in fata. Dovada ca din nefericire, omul se adapteaza la orice si marturie a faptului ca sufletele noastre se murdaresc si prin pacatele comise de altii, atunci cand invatam si reusim sa le acceptam.
Rating: 
S-a intamplat sa citesc cartea lui Claire Castillon chiar acum in preajma sarbatorilor si a fost cu siguranta o sincronizare nefasta, cu toate ca nu cred ca in alte momente sau conditii romanul mi-ar fi placut mult mai mult.
Cartea mi s-a parut dura si chiar agresiva atat in limbaj cat si in privinta temei in general. Femeia ce il numeste pe barbatul cu care traieste magar, analizeaza punand sub lupa atat viata de acum alaturi de magar, cat si trecutul pe care il diseca fara mila. Micuta, asa cum era numita in copilarie, dovedeste un dezvoltat spirit critic, remarcand in viata familiei detalii pe care altii insa nu reusesc sa le vada.
Romanul, scris la persoana I, este un fel de jurnal al femeii care nu iarta nici una din greselile celor din jurul ei. Magarul este slab, nedemn de iubirea ei asa ca femeia nu va rata nici o ocazie de a-l critica.
Cartea lui Claire Castillon dezvaluie o lume sumbra, cenusie, unde nimic bun nu se intampla. Firea mea optimista nu a reusit sa rezoneze deloc cu aceasta lume si cum nu incerc sa fiu obiectiva atunci cand citesc, lectura asta mi-a cam lasat un gust amar. (more…)
Din seria poeziilor triste ale copilariei mele, va prezint in continuare Gandacelul. Ce-am mai plans imaginandu-mi cruda scena descrisa in versuri, nici nu pot sa va spun in cuvinte. Si acum se pare ca degeaba am crescut, ca ma intristez la fel cand o citesc.
Gandacelul – Elena Farago
-De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!…
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
Am mancat, am petrecut, am vazut filme multe, m-am simtit bine si n-am prea mai dat pe net. Lucru care in calitate de OM nu poate decat sa ma bucure.
Voi ce cautati aici pe blog citindu-mi randurile putine aruncate in graba? Haideti afara! Pe mine ma gasiti hai hui in ploaie, ca de Craciun, ca asa ii sade bine unei sarbatori de iarna!
V-am tzucat!
Am eu un prieten bun, Pinguinul din povestea mea, care s-a gandit sa impodobeasca anul asta bradul intr-un mod aparte:
Si cand ii vedeti bradul ati zice ca e cine stie ce alcoolic anonim, cand colo va zic eu ca baiatul daca bea juma’ de bere doarme pe sub masa.
Si ca tot veni vorba… voi ati impodobit bradul? Cum arata? Trimite poze pe mail sa facem o mica expozitie!
A aparut si primul bradut…care ii apartine lui @vir2k
Al doilea brad vine de la deutz07 ( a se remarca faptul ca al ei e chiar brad natural)
Al treilea brad vine de la Cristian Andrei
Al patrulea brad e chiar al lui Razvan. Pam pam:
… – Iar pe noi , pe barbati ce ne face fericiti?
Poate ati crezut ca de data aceasta femeile au sarit cu gura ca sa ofere raspunsuri care mai de care. Insa nu a fost asa.
Cel mai batran din sala, vazand ca nimeni nu spune nimic a pus problema in felul urmator:
- Eu am trecut deja prin viata si am si nevasta si copii, acum mari la casa lor. Va spun sincer ca cel mai fericit am fost atunci cand erau ei fericiti. O nevasta fericita gateste si spala fara sa se mai planga si nici nu te mai bate la cap. Copiii veseli se joaca impreuna fara sa se certe si impart totul, de la mancare si pana la jucarii, atunci cand sunt suficiente pentru toti. Deci fericirea noastra depinde de a lor…
Cu totii cascasera ochii mari, avand pe fata expresia celui care se intreaba: ‘Eu cum de nu m-am gandit pana acum la asta?’
- Cum vad ca nimeni nu are nimic de obiectat la cele ce s-au spus, personajul nostru va fi asadar un barbat care va aduce jucarii si dulciuri copiilor si cadouri femeilor. Doamnelor , voua va revine sarcina de a –i crea o costumatie adecvata, care sa exprime bucurie, iar noi il vom gasi pe acela cel mai potrivit sa joace acest rol.
Femeile, multumite de modul in care decursesera lucrurile, s-au gandit sa se amuze un pic pe seama barbatilor. Si pentru ca personajul sa fie memorabil si sa iasa in evidenta , i-au facut costumul rosu. I-a pus un fes cu ciucurasi in cap si centura in talie. Lasandu-si imaginatia sa zboare, parca nici nu i-ar fi stat rau imbracat asa unui Adonis tanar, cu forme bine definite.
Va doriti cu totii pace in lume asa-i? Pai astazi puteti face ceva in acest sens. Pe 21 decembrie, ofera cuiva un orgasm si dedica-l pacii mondiale!
Crezi ca glumesc? Citeste mai multe detalii aici: http://www.globalorgasm.org/
Adevarul e ca ideea oamenilor astia nu e chiar asa absurda.Persoanele satisfacute sunt mai putin irascibile si deci mai putin agresive.
Sunt curioasa insa ce participanta la vreun concurs de Miss ar mai afirma astazi sus si tare ca vrea pace in lume!
Asa ca azi va urez sa va simteti bine!
(hai sa vad cine e primul care sare sa ma corecteze si sa-mi spuna ca nu stiu sa ma exprim corect)
