Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei – Marchizul de Sade

Rating:  

Am terminat de citit acum ceva vreme “Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei” sau “Scoala libertinajului”. Am amanat aceasta scriere a parerilor mele legate de carte atat din cauza lipsei de timp, cat mai ales datorita faptului ca nu gaseam in mine cuvintele potrivite. Si nici nu cred ca le voi gasi prea curand.

Am spus-o mai demult atunci cand vorbeam despre “Povestea lui O” si o repet si acum: n-ai cum sa ramai indiferent in fata unei asemenea lecturi. Mai cred si ca e greu sa spui ca aceasta carte ti-a placut fara ca asupra ta sa se abata un val de suspiciuni din partea celor care te vor acuza ca sustii sau esti adept al violului, incestului , scatofiliei, violentei, cruzimii, crimei si bineinteles al… sadismului.

De la numele marchizului de Sade deriva termenul de sadism explicat astazi in DEX ca fiind o “perversiune sexuala manifestata prin placerea de a provoca partenerului suferințe fizice, o tendinta anormala spre cruzime”. Nu stiu altii cum sunt, insa in mine a starnit dorinta imediata de a afla ce anume a putut concept o minte atat de socant, incat restul lumii sa ii transforme numele intr-un substantiv ce astazi are numai conotatii negative.

Adevarul este ca daca ar trebui sa descriu romanul in numai cateva cuvinte as spune ca este o carte a ororilor. Sade a scris romanul pe cand era inchis in inchisoarea Bastilia,si in ciuda intinderii sale, acesta este neterminat, doar una din cele 4 parti fiind finalizata.

Imi dau seama pe masura ce scriu, ca nu faptele petrecute in roman sunt importante atunci cand vrei sa vorbesti cuiva despre aceasta carte, ci impresiile pe care acestea le-au produs asupra ta. Este necesar totusi sa va spun cateva idei despre subiect, pentru a va vorbi apoi despre una din concluziile mele legate de efectul acestui roman.

Patru barbati, foarte bogati si influenti, rapesc un numar de fete si baieti, pentru a-i izola undeva departe intr-un castel si a-i supune la diverse perversiuni sexuale, umilinte si chinuri fizice. Pe langa aceste personaje, importante mai sunt cele 4 povestitoare. Pe durata celor 4 luni cat aveau sa dureze orgiile, in fiecare luna una dintre cele 4 povestitoare, trebuia sa incante audienta zi de zi cu diverse povesti legate de modalitati de a-ti desfata simturile si de a obtine placerea. Gravitatea faptelor ce urmau a fi povestite trebuia sa creasca pe masura ce timpul trecea, astfel incat cele mai grozave urmau a fi prezentate abia la sfarsit.

Sa va spun acum de ce am tinut sa va povestesc si unde voiam sa ajung. Prima parte, adica cea mai completa dintre toate si cea care ar trebui sa oripileze cel mai putin , ii este dedicata scatofiliei. Oricat de greu v-ar veni sa credeti acum cand numai va imaginati ceva, dupa ce reusesti sa duci la capat 50 de pagini de lectura te obisnuiesti atat de mult cu faptele prezentate incat nimic nu te mai misca si nici nu te mai scarbeste, dovada a faptului ca invatam sa acceptam raul de langa noi odata ce el a devenit deja un lucru obisnuit.

A doua parte, mai bine zis schitele celei de a doua parti, vorbesc in mare parte despre placerile resimtite prin acte de pedofilie. A treia parte este dedicata placerilor provenite din durerea fizica pricinuita altora. Iar ultima parte, cea de-a patra si cea mai groaznica dintre toate, descrie in scurte fragmente, fantezii ce implicau chinuri groaznice si in final uciderea unor oameni intru satisfacerea poftelor altora.

Marturisesc ca am reusit sa parcurg primele 3 parti reusind sa accept din ce in ce mai greu ceea ce citeam. M-am oprit insa la cea de-a patra parte a cartii si cred ca pentru mine aceasta a fost limita, dincolo de care nu cred ca o sa pot trece prea curand, fie vorba chiar si de lectura.

Pe tot parcursul romanului m-am intrebat cam ce parte din ceea ce citeam era fictiune, cata era adevar si cat era fantezia  autorului, neimplinita in viata reala si exprimata pe hartie. Nu e o intrebare pe care ti-o adresezi la fiece lectura, insa nici romanul acesta nu este tocmai usor de comparat cu o alta carte. De altfel, nu poti sa ignora nici faptul ca Sade si-a petrecut o buna parte din viata in inchisoare sau inchis intr-un ospiciu, fiind acuzat de mai multe ori de violuri si rapiri ale unor copii pe care i-a implicat in orgii ce s-au petrecut in locuinta sa.

Este irelevant insa, cat anume e adevar si cat e rodul imaginatiei din toate cate le prezinta acest roman. Aprecierea pe care eu am oferit-o cartii, o justific intr-o oarecare masura facand apel la anul in care a fost scrisa si la gestul de curaj ( sau nebunie?) pe care l-a reprezentat.

Fragmentul acesta, extras din text, ar trebui interpretat de fiecare ca un semn de avertizare pe care autorul binevoieste a-l da cititorilor sai inainte ca acestia sa inainteze prea mult in lectura fara a fi pregatiti: “ Si-acum, prietene cititor, se cades a-ti pregatesti sufletul si mintea pentru cea mai plina de necuratii povestire ce se va fi facut vreodata de cand e lumea lume, o asmenea carte neintalnindu-se nici la antici, nici la moderni. Inchipuie-ti ca orice placere cinstita sau  neingaduita de aceasta fiara  despre care vorbesti neincetat fara sa o cunosti si pe care o numesti natura, ca aceste placeri, zic, vor fi in chip voit inlaturate din aceasta culegere si ca, de le vei intalni din intamplare,, se vor afla numai insotite de vreo crima ori nuantate de vreo marsavie.”

Ca sa afli daca esti sau nu pregatit sa citesti aceasta carte, fa un exercitiu de sinceritate cu tine si  incearca sa definesti termenul “pervers” conform viziunii tale.Apoi compara definitia ta cu cateva din lucrurile povestite de mine aici, tinand cont de faptul ca eu am folosit un limbaj decent si foarte delicat comparativ cu cel din roman. Concluzia iti apartine.