Circula zilele trecute o leapsa pe bloguri si am tot zis ca o fac si eu ca-i despre carti si-mi place, si iata ca o fac acum dupa ce lumea s-a saturat sa tot citeasca raspunsuri la aceste intrabari. Dar va rog sa-mi suportati totusi acest moft.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Nu indoiesc niciodata paginile. In 90% din cazuri am semne de carte, dar daca se intampla sa nu am, notez in telefon pagina la care am ramas.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Chiar in ultimul timp nu. Am primit de ziua mea cartea “Potentialul erotic al sotiei mele” chiar de la Razvan, si-am mai primit niste carti erotice de la cineva care stia ca aspir sa am in biblioteca toata colectia Eroscop a celor de la editura Trei.
3. Citiţi în baie?
Nu.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
M-am gandit si am si incercat, insa nu-i vorba inca de nimic ce as vrea sa fac public. Le pastrez inca doar pentru mine.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu prea cumpar carti doar pentru ca sunt intr-o anumita colectie. Totusi, cum am spus mai sus, mi-as dori sa am toata colectia Eroscop de la Editura Trei, care m-a fascinat si intrigat inca de la prima carte care s-a nimerit sa-mi pice in mana. Insa nu sunt toate la fel bune. Dar eu tot mi le doresc
6. Care este cartea preferată?
E o intrebare ingrata. E ca si cum ai intreba un copil: Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata? Totusi, ca si carti speciale pentru mine sunt cele care mi-au deschis apetitul pentru lectura, cand eram copil sau adolescent: ” Vrajitorul din Oz”, ” Singur pe lume”, “Rosu si negru”, “Invitatie la vals”.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Mie da, imi place sa recitesc unele carti. Bineinteles ca le recitesc pe cele care mi-au placut cel mai mult sau din care simt ca pot intelege mai multe la o a doua lectura. Am recitit “Vrajitorul din Oz” de N ori deja, “Micul print”, “Doi ani de vacanta” de Jules Verne, “Laleaua neagra” (Al. Dumas). Mi-as dori sa recitesc cartile lui Mihail Drumes, Utopia (Thomas Morrus) si Dostoievski (ce am citit pana acum) pentru ca imi amintesc ca mintea mea de 18-19 ani se simtea un pic coplesita de acea lectura in vremea aceea.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Cu riscul de a fi morbida… toti scriitorii care-mi plac mie nu mai sunt astazi in viata, si cum nu cred in intalniri cu spirite prefer sa-mi nu-mi imaginez asa ceva.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Imi place sa vorbesc despre carti, cu oameni care au si ei aceasta pasiune. In rest, e ca si cum cineva ar incerca sa vorbeasca cu mine despre fotbal: probabil as asculta, insa m-as plictisit ingrozitor.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
In primul rand conteaza autorul si apoi diversele recomandari care mi-au ajuns pe la urechi, sau pur si simplu curiozitatea.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Abecedarul
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Pai… in pat sau tolanita undeva sub o umbrela la plaja
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Prefer linistea. Muzica ma bruiaza.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da, am citit mai multe carti asa, desi recunosc ca nu este aceeasi placere cu a tine o carte in brate.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Citesc si carti cumparate si carti imprumutate, insa daca vreuna din cele imprumutate imi place foarte foarte mult, probabil o sa mi-o cumpar si eu ca sa o am in biblioteca.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O carte este prentru mine… o resursa inepuizabila de vise si idei.
Leapsa asta merge mai departe catre toti cei care iubesc sau apreciaza cartile, si care vor sa o rezolve, aici in comentarii, sau pe blogul lor.







1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
De obicei nu prea ma opresc pana nu termin cartea da` ,cand trebuie indoi pagina ,daca respectiva carte e a mea .. daca nu pun semn !
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Nici nu mai stiu .. nu prea primesc carti cadou ca nu mai am timp sa le citesc . Ultima carte pe care am citit`o a fost Stephen King – Rose Red
3. Citiţi în baie?
Nu. Atat imi mai trebuia
):))
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Da , dar nimic practic . Raman doar cu teoria !
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Slab , cam slab , doar cateva se remarca !
6. Care este cartea preferată?
,,Idiotul” si ,,Inger si demon”
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Oarecum , rareori citesc . Se pierde farmecul daca citesc ed prea multe ori aceeasi carte
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Doar daca fac spiritism … defapt , de ce sa strice ? Si asa ma plictisesc noaptea ca n`am cu cine glumi
)
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da , da` nu prea am cu cine
):))
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Titlu si Poza …poate judec cartea dupa coperta .. la propriu .. da`asta e .
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Nu prea cred ca e ceva obligatoriu sa citesti o carte , da` cine vrea sa ramana incult , problema lui
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Pe casa … cu ceva de baut langa mine sau in copac ..
) [ ciudat , stiu]
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Uneori ascult muzica , pentru ca simt ca`mi trebuie dar de multe ori nu am nevoie !
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Pai nu prea am bani , rareori cumpar o carte asa ca pe asta ma bazez !
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Nu prea cumpar , cum am zis mai sus asa ca imprumutate sau electronice !
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O carte este pentru mine… ca un trandafir cu petale sangerii in desert
.. absolut superb , unicat , ispititor !
Daca vrei sa vezi raspunsurile intra la noi pe site aici, o sa vezi si raspunsurile mele si ale colegului meu.
http://picaturi-intunecate.blogspot.com/2010/01/leapsa-cu-si-despre-carti.html
Numai bine,
Raindrops
@Raindrops le vazusem deja, cred ca dupa ce am citit raspunsurile voastre m-am hotarat sa o preiau si eu
@Ea nu de data asta la tine am vazut-o si am preluat sa o facem si noi pentru ca nu prea refuzam o leapsa, asa mai afli lucruri interesante despre persoanele din spatele blogurilor.
@Ea sincera sa fiu am si uitat ca abia acu 2 zile am mai pus alta leapsa, credeam ca e aceeasi. Dar dupa ce ieri am zis ca februarie are 31 de zile si si alte chestii din astea nu ma mai mira nimic. Sa zicem doar ca nu e cea mai buna si linistita perioada a mea