Aprecierea blondei: 
Am inceput sa citesc Hagi-Murad fara a sti mare lucru despre subiect, asa cum se intampla cu aproape toate cartile care ajung pe mana mea. Foarte repede am realizat insa ca am nevoie si de putina documentare inainte de a inainte cu lectura mea, dat fiind faptul ca nivelul de cunostinte istorice nu este tocmai punctul meu forte, cu care sa vreau sa ma laud.
Hagi-Murad a fost unul dintre conducatorii ceceni implicati in Razboiul Caucazului, ce a avut loc intre anii 1817-1864, avand drept parti combatante pe de o parte Imperius Rus, iar de partea cealalta pe Abhazia, Cerkezia, Balkaria, Karaciai, Daghestan si Cecenia.
Nuvela debuteaza cu o metafora ce il asemuieste pe Hagi-Murad cu ciulinul ce nu vrea sa se plece la pamant si care se ridica si dupa ce a fost calcat in picioare.
Este prezentat episodul in care eroul se preda si trece de partea rusilor, datorita unor conflicte avute cu Imam Samil. In Rusia el ajunge pe rand in casele mai multor comandanti si conducatori si este interesant de urmarit atat atitudinea acestora fata de Hagi-Murad, cat si reciproca. Unii dintre acestia isi manifesta inca de la inceput neincrederea, altii insa apreciaza blandetea si bunatatea de care omul Hagi-Murad da dovada in diferite forme.
Pe langa lectia de istorie oferita, nuvela reprezinta si o fresca a societatii din acea perioada prin episodul cinei din casa lui Vorontov sau cel dedicat imparatului Nikolai.
Am mai observant faptul ca in literatura rusa, atat cat am citit eu pana acum, moartea ocupa intotdeauna un loc aparte in naratiune.Capitolul ce prezinta moartea soldatuui Avdeev mi-a amintit de Anna Karenina si de episodul dedicat mortii lui Nikolai, fratele lui Levin. Tolstoi construieste o imagine a mortii ce nu are menirea sa impresioneze la nivel sentimental, ci sa actioneze la nivelul psihicului, zguduind perceptia conform careia in romane moartea reprezinta un act eroic sau un sacrificiu. Actul de trecere in nefiinta este privit atat din perspectiva celui aflat pe patul mortii, cat si din viziunea celor ce asista la intregul episod sau care vor ramane in urma celui ce a pierit. Moartea capata astfel o insemnatate aparte nu prin modul in care s-a petrecut,ci prin efectele pe care le produce.
Inca de la inceput eu am asemuit aceasta nuvela cu romanul lui Hemingway : “Pentru cine bat clopotele”. Chiar daca din punct de vedere al dimensiuniii cele doua nu se pot compara si chiar daca din nuvela lui Tolstoi lipseste latura romantica, eu am asemanat cele doua opere pentru ca fiecare reprezinta in felul sau un “document” de istorie, veridic prin faptul ca autorii au luat parte la evenimentele relatate.
Prin Hagi-Murad nu se prezinta doar destinul unui om, ci al unui intreg popor ce refuza sa isi plece capul in fata inamicului, chiar daca acesta este mai numeros si mai puternic.
Ceea ce ar trebui să fie doar o simplă poveste de demult a unui oarecare individ pe nume Hagi-Murad, dealtfel un ins foarte respectabil, cu multe virtuţi iar defectele aproape insesizabile, aşa cum se întamplă de obicei cu toţi eroii de baladă, devine, în nuvela lui Tolstoi, o provocare pe care cititorii o vor asimila după placul inimii. Fiecare barbat se va identifica puţin, măcar în joacă, cu Hagi Murad. Fiecare va fi dispus, măcar pentru câteva ceasuri, să renunţe la visul de a-şi cumpăra o maşină nouă sau, dracu ştie, un yacht, pentru a se imagina şezând mândru în şaua unui cal caucazian, purtând pe umeri o burcă, pe cap un başlîc, în mână o puşcă cu ţinte de argint, având în ochi una din acele priviri crunte, care seamănă, deopotrivă, teamă îmbibată cu respect în ochii celor din jur. Fiecare va băga frica, pentru câteva ceasuri, in politicienii din Parlament, deveniti intr-o clipă imami vicleani, care trebuie pedepsiti aspru pentru fărădelegile lor. Li se pot reteza miinile sau, şi mai ruşinos, li se pot administra 500 de nuiele la tălpi; sau, într-un acces de mărinimie, aproape inexplicabil, pot fi iertati, sub ameninţarea că, în cazul unei recidive de comportament, li se vor tăia nasul şi urechile şi li se vor scoate ochii. În pielea lui Hagi Murad totul e posibil, avântul vitejesc şi înţelepciunea mergând mână în mână… De asemenea, fiecare femeie ar dori cu ardoare sa aiba in preajma ei un Hagi Murad cu privire dominatoare, cu braţe vânjoase, ivindu-se de sub burcă, lat în spete, zornâindu-şi pintenii în uşa dormitorului, cu privirea flămândă şi pus pe fapte mari… Ioii, ioii, Ishtenem! Iţi vine să muşti din aşternuturi, nu alta! Fiecare femeie merită aşa ceva, măcar o data în viaţă, dacă nu în fiecare zi de 8 martie…
Numai ca finalul este sumbru de tot. Brusc, ne piere orice chef de a împărtăşi, fie şi preţ de câteva clipe, soarta lui Hagi Murad, cu toate virtuţile lui. La finalul nuvelei ne bucurăm că trăim, măcar aparent, într-o lume simplă, fără schimbari majore sau imami, fără sânge cald împroşcat pe firele tinere de iarbă, fără burţi spintecate de cai, fără capete de om retezate, cu sânge încleiat pe urechi şi ochi holbaţi în orbite de spaima morţii, fără pământ negru care să poarte în braţe la tot pasul cadavrele reci cu buze vinete. Politicienii din parlament, dacă te gândeşti bine, sint niste oameni cumsecade, poate un pic cam pişicheri, uneori ursuzi, dar oricum, oameni buni. Mai bine Rolls Royce şi yachturi decât stepă, munţi şi fapte de vitejie care nu folosesc niciodată nimănui. Nu merită!… Tolstoi ne-a convins. Deşi tot el ne-a aprins imaginaţia… E dat naibii acest Tolstoi!…
Raul, de la mine, ai tot respectul: pentru pasiunea cu care ai vorbit despre o carte