A fost acum cateva zile un weekend in care o blonda fara stare s-a trezit cu noaptea in cap – fara alarma sau chestii ajutatoare -, s-a uitat la prognoza si a luat o hotarare: hai sa dam o tura pe Valea Doftanei. Si cum nu avea de gand sa faca si din aceasta iesire o peripetie cum se intamplase in precedenta excursie, a oprit la turcul de la Crangasi pentru ceva specialitati (adana kebab, pastrama de berbecut, frigarui de oaie si vita) si a pornit voioasa spre locul cu pricina.
Prima oprire: Banesti
De ce? Din greseala! (din exces de zel am crezut ca am ajuns deja in Campina si am virat dreapta cu incredere. Am revenit insa curand la DN1 si am continuat drumul care trebuia.
A doua oprire: Barajul Paltinu
Lume multa, nu mi-a placut inghesuiala de parca ne uitam la animale de circ, asa ca n-am zabovit mult si ne-am continuat drumul spre Valea Doftanei. Deja eram uimita pentru ca drumul urcase destul de mult si nu ma asteptasem.
De aici a inceput o portiune de cativa kilometri unde peste tot erau corturi, indivizi cu gratare, masini de o parte si de alta a drumului, o rulota cu kurtos kalacs, o alta ce vindea bere si chipsuri la suprapret – ce sa mai, scenariul de cosmar pentru mine. Da, si eu venisem sa stau la iarba verde si sa fac un gratar, dar daca voiam un asemenea balamuc ramaneam in Bucuresti si ma plimbam prin Herastrau.
Zic sa continui drumul spre Valea Doftanei si odata ajunsa acolo opresc sa aflu de la un localnic cam pe unde se poate gasi un loc linistit in zona aceea. Asa am aflat despre…
A treia oprire: Valea Neagra
De fapt nu sunt sigura daca am ajuns totusi in aceasta vale. Cert e insa ca am ajuns intr-un loc frumos si retras.
Cum ajungeti aici?
Simplu. Mergeti pana in localitatea Valea Doftanei si acolo veti ajunge la un fel de rond unde drumul se bifurca. Tineti drumul spre stanga pana cand iesiti din localitate, moment in care spuneti Adios asfaltului si salutati drumul de macadam. Aproximativ 3 km ar fi de mers de aici pana la presupusa Vale Neagra.
Cum am tot mers si n-am vazut nici urma de indicator, nu as putea sa va spun exact unde am ajuns. Sunt insa poienite si diferite locuri unde puteti opri, chiar si pe malul apei, iar aici chiar ati scapat de aglomeratia pe care o vazusem eu cu cativa kilometri inainte. Si chiar daca veti da peste oameni, veti vedea ca sunt… un altfel de oameni. In apropiere era un grup de tineri pe la 25 – 30 ani, cu 2 corturi, ce ascultau Dan Spataru, jucau volei si isi luau iubitele la dans pe ritmul romantelor de alta data.
Partea cea mai dificila: gratarul
Va dati seama ca glumesc. Eu m-am indeletnicit cu schimbatul obiectivului la aparat, tolanitul in iarba, chestii din astea de-a dreptul relaxante.
Cum se intampla deseori dupa o masa copioasa, pe mine m-a furat somnul (dovada o aveti mai jos – sa nu care cumva sa radeti). Si am adormit de oboseala acumulata, fericire ca ma stiam departe de orasul mare si drag ca pot sa ma intind pe o patura in iarba luand drept perna un rucsac.
Cand m-am trezit, cu o mutra de popandau – asa cum mi se sopteste in “casca” de la martori – am plecat intr-o mica explorare a zonei per pedes pe drumul de mai jos.
Dar despre asta… vorbim in episodul urmator.
[...] Sa continui cu povestile pe care le-am inceput. [...]