• Uncategorized
  • 0

Geanta Bella Venezia

Geanta asta a primit și un nume pentru că am făcut-o special pentru plecarea în Italia. De când am pus mâna pe materialul din care e făcută, adică o lâna foarte fină și moale, mi-am imaginat cum o să arate geanta asta și știam că o să fie un model care o să îmi placă așa mult încât o să o port tot timpul. Se pare că am avut dreptate, pentru că de vreo 2 săptămâni am tot plimbat-o după mine peste tot, fiind destul de mică încât să nu car o grămadă de prostii, dar destul de mare încât să am mereu lucrurile care îmi sunt necesare.

Lâna cu imprimeu floral a fost întărită cu material termoadeziv gros astfel încât să aibă structură și să își mențină forma.

Geanta are un fermoar în partea de sus, iar flaps-ul din jeans are o închidere magnetică.

Mă gândesc să refac modelul și într-o variantă un pic mai mare, mai ales că acum am niște idei și despre cum să îi îmbunătățesc construcția astfel încât să “stea” mai frumos. Anyone interested?

 

geanta_handmade_bella_venezia_2

geanta_handmade_bella_venezia_3

Cred ca am gasit cel mai "aratos" stalp din Venetia langa care sa fac o poza

Cred ca am gasit cel mai “aratos” stalp din Venetia langa care sa fac o poza

fusta_cu_pliuri_handmade (2)

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *