Arhiva pentru ‘Ce carti mai citim’

 

Bel-Ami – Guy de Maupassant

Mazgalit de Ea Sunday, October 10th, 2010

Fu un sarut prelung, mut si adanc, apoi o saritura, o strangere brusca si nebuna, o scurta lupta inadusita, o impreunare violenta si neindemanatica. Apoi ramasera unul in bratele altuia, putin dezamagiti amandoi, obositi si iubitori inca [...]

Rating: ★★★★☆ 

Cand am terminat de citit romanul acesta, mi-am spus in gand: Oh, this was so french!, pentru ca 2 secunde mai tarziu sa imi confirm: Da, intr-adevar chiar este.

De mica ma tot omoram dupa romanele frantuzesti, asa un pic siropoase cum sunt ele, pline de drama, cu subiecte greu de exprimat in cateva cuvinte, cum ar veni, romane despre tot si despre nimic.

Georges Duroy, un tanar ambitios, cu dorinte de a urca pe scara sociala si de a-si depasi conditia, ajunge in lumea jurnalismului prin intermediul unui vechi prieten Forestier. Atunci cand acesta moare, Duroy nu se da in laturi de la a “mosteni” atat functia ocupata de Forestier la ziarul Vie Francaise , cat si sotia prietenului sau, ramasa acum vaduva.

(more…)

 

Misterioasa disparitie a tinerei marchize de Loria – Jose Donoso

Mazgalit de Ea Monday, September 6th, 2010

timpul s-a scurs fierbinte si umed pana cand amandurora li s-a parut ca semana cu o versiune absolut satisfacatoare a infinitului.

Rating: ★★★½☆ 

In ultima vreme am citit numai carti misto!

Romanul despre care va povestesc acum a fost precum perioada de tranzitie in care ne aflam noi acum; nu ma refer la politica, ci la perioada de trecere dintre vara si toamna, care se iveste subit, e scurta, ne bulverseaza si cand a trecut ne lasa intr-o alta stare de spirit decat la inceput. Exact asa a fost pentru mine si “Misterioasa disparitie a marchizei de Loria”.

Blanca, fiica unui fost diplomat din Nicaragua, il cunoaste in Madrid pe Paquito, tanarul marchiz de Loria cu care se casatoreste dupa o foarte scurta si pasionala relatie. Casatoria in sine se dovedeste a fi insa la fel de scurta, astfel ca Blanca se vede stapana pe o avere imensa, in rivalitate cu soacra ei.

Nu va spun mai multe despre subiect ca sa nu va stric placerea de a o citi. Va mai zic insa ca mi-au placut acele cateva scene care au dus la incadrarea cartii in colectia Eroscop, pentru ca desi nu reprezinta situatii inedite, sunt reprezentate intr-un mod senzual, plin de senzatii tactile si olfactive, care se transmit si celui ce tine cartea in maini.

In rest, in roman mi-au atras atentia in mod special 2 lucruri:

(more…)

 

Jenny – Erskine Caldwell

Mazgalit de Ea Thursday, September 2nd, 2010

“[...] preotii intotdeauna blagoslovesc cu draga inima o masa gratuita si spun o rugaciune pentru un lucru pe care spera sa-l capete fara sa-l plateasca. In afara de ei, n-am cunoscut alti oameni care s atraiasca bine doar rugandu-se sa capete ceva, fara sa dea nimic in schimb.”

Rating: ★★★★★ 

In ultima vreme chiar am avut vreme pentru citit. Si e minunat, sincer va spun, sa stai numai cu cartea in mana o saptamana, departe de calculator.

Pe langa timp, am mai avut si norocul de a citi doar carti ce mi-au placut mult si foarte mult. Una dintre acestea este chiar Jenny, de care marturisesc ca nu auzisem.

Cu toate ca romanul este unul scurt si usor de citit, subiectul este unul cu greutate. Intr-o America a prejudecatilor, o femeie singura refuza sa cedeze presiunilor sociale.

Prin chiriasii pe care ii adaposteste in casa ei, Jenny starneste revolta societatii din mai multe puncte de vedere. O tanara ceva mai libertina, cu o viata nocturna agitata starneste probleme de morala, pe cand Lawana, o mulatra ce incearca sa isi castige existenta printre albi, aduce in discutie problema rasismului.

Incerc sa imi imaginez ce reactii a starnit acest roman in 1961 cand a aparut si care ar fi – daca exista – subiectele ce i-ar scandaliza pe oamenii anului 2010.

Ramane ca tema de gandit.

Erskine Caldwell a fost un scriitor nou pentru mine, insa i-am indragit scriitura inca de la prima pagina: e simpla, directa, concisa si fara fraze pompoase; pune degetul pe rana si aduce la iveala rautatea provenita din ignoranta, ce continua sa ne inconjoare si astazi.

 

Memorii – Giacomo Casanova

Mazgalit de Ea Tuesday, August 31st, 2010

“Poftele purced din nevoi si sunt stinghenitoare fiindca sunt ingemanate cu indoiala, iar indoiala chinuie mintea omului.”

Rating: ★★★★☆ 

DA! Acel Casanova de care am auzit cu totii!

Marele cuceritor, amantul ideal la care toate femeile viseaza in secret si pe care totii barbatii il detesta (atunci cand in secret nu isi doresc si ei sa fie un fel de Casanova).

Cam asta e imaginea pe care o are acest personaj astazi, cu toate ca mai nimeni nu stie cu adevarat ceva despre viata sa.

Casanova omul, cel pe care ajungem sa-l cunoastem pe masura ce-l “ascultam” povestindu-si  viata, este totusi mai mult decat un cuceritor de inimi. Marturiseste ca a dus o viata plina de aventuri, insa acestea nu se rezuma doar la cele amoroase.

(more…)

 

Climate – Andre Maurois

Mazgalit de Ea Sunday, August 1st, 2010

“Singura mea ocupatie a fost sa urmaresc o fericire absoluta la care credeam ca pot ajunge cu ajutorul femeilor; nu exista ceva mai iluzoriu.”

Rating: ★★★★☆ 

La fel ca si pe Tomata cu scufita si pe  mine m-a convins sa citesc aceasta carte acum tot citatul de pe coperta 4, pe care il  puteti citi si voi mai sus in italic.

Desi auzisem de autor, nu eram deloc familiarizata cu operele lui si trebuie sa recunosc ca acest prim roman al sau care a ajuns in mainile mele, a fost mai mult decat ma asteptam.

Ceea ce simt ca trebuie sa spun in primul rand, e ca de la bun inceput si pana la final, cartea mi-a transmis spiritul autentic al literaturii franceze, la fel ca alte romane printre care se numara Rosu si negru, Dama cu camelii,  Manon Lescaut si mai sunt multe.

Povestea are 2 parti, ce reprezinta de fapt 2 perspective ale aceleiasi povesti: prima parte prezinta o scrisoare a lui Phillipe catre Isabelle, in care ii vorbeste despre copilaria sa si despre casatoria cu Odile. Nu ni se spune nimic despre identitatea acestei Isabelle si sunt momente in care cititorul poate sa uite lejer ca citeste o destainuire pe care Phillipe o face acestei femei anonime.

Scrisoarea aceasta poate fi vazuta insa usor si ca un monolog interior, un fel de introspectie pe care autorul o face, mai mult pentru sine decat pentru a o lamuri pe destinatara sa. Phillipe vorbeste despre relatia sa cu Odile inca de la inceputuri, punand insa accentul pe acel aspect care a zdruncinat relatia lor: gelozia.

Partea a 2-a capata vocea lui Isabelle si din acest moment sunt clarificate multe nelamuriri si romanul devine oarecum previzibil. Cu toate acestea e una din cele mai placute lecturi din ultima vreme si v-o recomand si voua.

Cu aceasta ocazie va atrag atentia si asupra colectiei Carte de Buzunar de la Jurnalul National. Apare lunea, costa numai 6 RON si sunt niste titluri pe care nu le gasesti prea usor in rest la noi, iar acesta nu poate fi decat un lucru bun si de apreciat.

Spor la citit!

 

Pana la lasarea serii – Yoshiyuki Junnosuke

Mazgalit de Ea Tuesday, July 6th, 2010

Rating: ½☆☆☆☆ 

Dupa singura carte care m-a facut sa declar ca e cea mai buna carte citita de mine pana acum, s-a intamplat sa imi pice in maini cartea ce avea sa ma faca sa folosesc un nou superlativ, de data aceasta la polul opus: cea mai proasta carte citita de mine.

Nu arunc prea usor cu vorbele, cel putin nu atunci cand vine vorba de carti. Stiu ca la fel ca in gastronomie si in literatura gusturile nu se discuta, cu toate acestea nimeni nu compara hamburgerul de la Mc Donald’s cu mancarea gatita de mama acasa. Pur si simplu nu exista termen de comparatie.

Ei bine la fel as zice ca stau lucrurile si in cazul acestui roman. Ideea cartii nu a fost rea (oricum nu critic eu idei), insa autorul mi-a lasat impresia ca i-a fost lene sa dezvolte subiectul, ca s-a zgarcit in cuvinte si ca i-a dat un final cartii pentru ca s-a plictisit oricum de ceea ce scria.

Citind aceasta carte eu m-am simtit precum un spectator intarziat, care ajunge la teatru abia dupa pauza si care pana la final incearca din rasputeri sa afle ce se intampla, ce e cu personajele de pe scena si care e rolul fiecaruia, cand dintr-o data piesa se termina, fix cand lucrurile incepeau parca sa capete un sens.

Nu ma declar ecologista, insa tiparirea acestei carti mi s-a parut intr-adevar o risipa de hartie.

 

Un veac de singuratate – Gabriel Garcia Marquez

Mazgalit de Ea Monday, July 5th, 2010

…pretutindeni aparea, transfigurata, Remedios: Remedios in atmosfera somnoroasa a celor doua ceasuri de dupa-amiaza, Remedios in respiratia blanda a trandafirilor, Remedios in clepsidra ascunsa a carilor, Remedios in aburii painii dimineata, Remedios pretutindeni si Remedios mereu.

Rating: ★★★★★ 

Stiam ca o sa imi placa inca dinainte sa o deschid, insa nu aveam idee ca o sa imi placa atat de mult incat sa declar tare si raspicat, pentru prima data in viata: E cea mai buna carte pe care am citit-o.

Cu toate acestea, ma gandesc ca pe coperta unei carti precum cea despre care va povestesc eu acum, ar trebui sa existe un avertisment scris mare care sa spuna: “Atentie, aceasta carte iti poate schimba viata!”.

Nu are rost sa incep a face un rezumat al cartii, caci ceea ce farmeca cititorul sunt cuvintele imbinate cu maiestrie, in fraze rupte parca dintr-un cantec ce indeamna la visare. Satul Macondo, personaj de temelie al romanului alaturi de membrii familiei Buendia, pare desprins de lumea cunoscuta noua, la fel ca si locuitorii sai.

Generatiile care se succed de-a lungul unui veac presarat cu razboaie si momente de prosperitate,  urmeaza toate acelasi destin, un destin in fata caruia vointa omului pare a fi lipsita de putere.

Cum un cantec indragit spune  ca “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, (more…)

 

Ars Magica – Nerea Riesco

Mazgalit de Ea Sunday, June 13th, 2010

“Sunt mai mandru de mine ca ti-am meritat sufletul decat ca ti-am avut trupul.”

Rating: ★★★★☆ 

Voi fi total sincera si voi incepe prin a spune ca primele 50 de pagini ale romanului m-au plictisit teribil si aproape ca am vrut sa renunt la el. Nu prea imi dadeam seama care e subiectul si ma incurcasem in numele atator personaje, insa odata ce am reusit sa intru in lumea ei (a cartii), mi-a fost greu sa o mai las din mana.

Actiunea se petrece in Spania, la inceputul secolului al XVII-lea, in perioada Inchizitiei. Dupa un autodafe sangeros, in urma caruia fusesera omorati mai multi oameni acuzati de vrajitorie, conducerea tarii da un edict prin care toti cei care isi recunosteau legaturile cu Diavolul si se caiau de acestea, urmau a fi gratiati.

Alonso de Salazar y Frias este inchizitorul care trebuia sa puna in aplicare acest edict, urmand a strabate tinuturile in cautarea acelora care veneau sa se lepede de Satana.

Pe urmele alaiului lui Salazar, mergea micuta Mayo de Labastide d’Armagnac, o tanara fata, presupusa fiica a Diavolului, ce se afla in cautarea doicii sale, ce fusese inchisa sub acuzatia de vrajitorie, chiar inainte ca autodafe-ul sa aiba loc. Aceasta spera ca urmandu-l pe acela insarcinat de descoperirea vrajitoarelor, sa o regaseasca si pe aceea care o crescuse inca de mica si o initiase in tainele farmecelor.

Abia la sfarsitul lecturii mele am aflat ca atat datele din roman cat si informatiile de natura istorica se bazeaza pe fapte reale. La fel si cele cateva vraji explicate in carte se pare ca ar fi intr-adevar dintre acelea folosite cu secole in urma, autoarea prezentand la final o bibliografie si mentionand faptul ca o documentatie vasta pe tema tratata de carte poate fi gasita la Arhiva Istorica Nationala din Madrid.

In fond, cartea este despre credinta. Fie ca este vorba despre credinta in Dumnezeu, in Diavol, in forte supranaturale, sau in iubire. Concluzia ar fi ca toti oamenii au nevoie sa creada in ceva.

 

Un pic despre… Dostoievski

Mazgalit de Ea Friday, May 21st, 2010

De m-ar intreba cineva pe mine daca imi place Dostoievski sau nu, probabil i-as zambi, insa nu i-as spune nici Da, nici Nu. Si asta pentru ca nu cred ca Dostoievski “place” cuiva. Pe Dostoievski il simti. Ii recunosti opera chiar daca numele nu e pe coperta.

Ce mi se pare mie genial e faptul ca acum, in 2010, eu citesc o carte scrisa cu aproape 200 de ani in urma si totusi citind reusesc nu doar sa imi imaginez personajele, dar si sa vizualizez interioare cu samovare mereu pregatite pentru un ritual al ceaiului mai ceva decat la englezi, rochii complicate de catifea si coafuri sofisticate si cocuri impletite.

Si pentru cateva clipe traiesc si eu acele vremuri si iubesc impreuna cu personajele din carte, iar suferinta lor o simt si eu, pentru ca e reala, e dura, e viata simpla de zi cu zi, expusa in toata “splendoarea” mizeriei de care noi oamenii suntem capabiliuneori.

Dostoievski e insa un “tata” nemilos pentru personajele sale, caci nu le cruta si nu le iarta nici o greseala. De altfel “pacatul” multora e acela al iubirii neimpartasite, ce pare totusi a fi o cruce pe care personajele o poarta cu mandrie si demnitate. Dostoievski face astfel portretul celui care merita sa cunoasca adevaratul sentiment al dragostei si il trece prin toate incercarile si suferintele, fara a stirbi insa din frumusetea iubirii.

Drept concluzie, marturisesc ca mie mi-ar fi greu (daca nu imposibil) sa intorc ultima pagina a unui roman semnat de Dostoievski si sa spun: Mi-a placut. Mai probabil este sa am inima stransa, un gol in stomac si cateva mii de ganduri care imi gonesc prin cap. Abia dupa ceva timp, pot sa declar (mai mult mie decat altora) ca il admir pe Dostoievski pentru capacitatea de a vedea atat de adanc in sufletul omului si il invidiez pentru talentul cu care a reusit sa transpuna totul in cuvinte.

 

Umiliti si obiditi – F.M. Dostoievski

Mazgalit de Ea Saturday, May 15th, 2010

“Sangerand, te-am iubit!”

Rating: ★★★★★ 

Prima data cand am deschis o carte de Dostoievski aveam 14-15 ani. Era vorba de “Adolescentul” si ajunsese intamplator in mainile mele si imi amintesc ca nu am reusit sa o duc la capat. Cativa ani mai tarziu si cateva lecturi in plus ale acestui autor, am ajuns sa “ma indragostesc” de scrierile lui.

Umiliti si obiditi” a fost exact ceea ce ma asteptam, iar cei care cunosc macar o alta opera a autorului stiu la ce ma refer; sunt anumite detalii ale scriiturii lui Dostoievski, elemente ce reapar constant in operele sale si care formeaza un fel de tipar ce devine usor de recunoscut

Romanul de fata este povestea unor vieti unite prin durere, saracie si nedreptate. Vanea, asa-zisul personaj principal al cartii, fusese crescut de mic de familia Ihmenev, parinti la randul lor ai unei fete pe nume Natasa.

Intre cei doi, Vanea si Natasa, se naste o poveste de dragoste ce nu dureaza insa mult, ci doar pana la aparitia lui Aliosa, fiul unui print din Petersburg, a carui mosie era  in administrarea batranului Ihmenev.

De indata insa ce printul aude zvonurile privind o posibila idila intre fiul sau si Natasa, acesta intervine intre ei acuzandu-l pe tatal fetei de furt si pornind un proces ce trebuia sa devina o piedica morala in relatia celor doi tineri.

Abia din momentul in care familia Ihmenev se muta in Petersburg pentru a continua procesul cu printul, incep toate suferintele si umilintele lor. In ciuda propriilor sentimente pentru Natasa, Vanea devine complicele acesteia in relatia ei cu Aliosa, fiind de-a lungul intregului roman confidentul fetei si umarul pe care aceasta isi plange suferintele.

Desi diferita din multe puncte de vedere, situatia lui Vanea mi-a amintit de printul Lev Nikolaevici Miskin din “Idiotul” si de iubirea sa pentru frumoasa Nastasia Filippovna: acelasi sentiment pur, ingenuu, capabil de orice sacrificiu pentru fiinta iubita, chiar si cand aceasta il raneste.

(more…)