Mi-amintesc si acum prima mea intalnire cu el. Eram micuta, aveam 8 ani, tocmai incepusem clasa a 2-a si inca mai aveam dificultati in a scrie corect unele litere. Mama m-a condus pana la el acasa, m-a prezentat si m-a lasat acolo. Profesorul meu de engleza. Mi-era asa o teama…
Prima lectie de care-mi aduc aminte era despre articole: hotarat si nehotarat – I have a horse. The horse is outside – Mi se parea ceva fantastic, nu intelegeam mare lucru dar vocea lui calma ma facea sa fiu atenta si sa imi doresc sa inteleg. Mai apoi au venit vremurile in care cand ajungeam ii povesteam un film vazut in perioada care a trecut de la ultima noastra intalnire. Am mai crescut inca putin si am inceput sa citim impreuna Legendele Olimpului si alte povesti si romane, pe care nu le-am mai recitit niciodata in romana.
La 15 ani inca mai mergeam la el pentru ca mi-era greu sa ma desprind. In mintea mea Domnul Stan era tot ceea ce ar fi trebuit sa fie un profesor, chiar si atunci cand a trebuit sa scriu acelasi verb de 100 de ori drept pedeapsa, pana am invatat sa il folosesc corect. Intre timp omul a imbatranit, a plecat dintre noi si imi dau seama ca nici macar nu i-am stiut vreodata prenumele. Pentru mine a fost mereu domnul Stan.
Un profesor deosebit te poate schimba, iti poate starni noi curiozitati si te ajuta sa cresti frumos. Iar cand te desprinzi de el si de scoala va fi mandru de tine intocmai ca un parinte.
Acum insa haideti sa va spun despre campania Unicef, pentru ca imi doresc ca fiecare copil sa aiba in viata sa un “Domnul Stan”.
Campania “Viitorul copiilor începe la şcoală” are ca scop schimbarea mentalităţii părinţilor, dar şi a factorilor de decizie/influenţă (profesori, primari, directori de şcoli, preoţi, inspectori şcolari ş.a) în privinţa importanţei educaţiei pentru viitorul copiilor.
O componentă distinctă a proiectului constă în dotarea şcolilor implicate in proiect. O componentă importantă a acestui proiect este şi oferirea unui training care să-i ajute pe profesori să lucreze cu copiii care au avut frecvenţă redusă sau care în unele cazuri chiar au abandonat şcoala, întrucât aceşti copii au nevoie de o predare individualizată care să îi ajute să recupereze.
