Poza este facuta intr-o scara de bloc undeva in Drumul Taberei.
Ar putea sa intre si asta la seria lui Cabral cu “domnu’ administrator”, desi aici autorul este… anonim.
Sa ii acordam totusi meritele pentru cunostintele in anatomie, caci la fel de bine putea sa creada ca pe scara a dormit un…caine.
Acesta e primul meu post scris folosind telefonul, in timp ce ma aflu in metrou.
Nu vreau sa va spun povesti, ci doar ce am zis deja in titlu: nu-i de mine aici, la frigul asta, atata zapada si atata umezeala.
Sa nu fiti surprinsi daca intr-o zi o sa dispar pur si simplu, undeva in tari mai calde, precum pasarile migratoare.
Oare mai vine odata primavara? Caci mie mi-e dor de soare.
Filmele horror sunt interzise minorilor, asta e clar pentru toata lumea. Cerculetul cu cifra 18 inauntru sau e destul de explicit in privinta asta.
Ma intreb insa atunci cum de apar atatia copii in filmele horror? Ei nu trebuiesc protejati cumva? Ei nu sunt afectati de scenele pe care le filmeaza si pe care le vad in rest pe platou?
Cam atat zilele astea. Un pic de ajutor, va rog?
Nu-s neaparat noi, sunt asa doar pentru mine, pentru ca acum m-am apucat sa le urmaresc.
Da, e din 1992 serialul. Stiu ca a fost si la TV, dar eu acum m-am apucat sa il urmaresc si imi place, chiar m-a prins. E despre situatii de cuplu, e o comedie simpla fara pretentii de a te pune pe ganduri, poate doar prin prisma faptului ca te regasesti foarte mult in personaje si iti dai seama ca intr-o masura mai mica sau mai mare… suntem toti la fel.
Serialul asta e fix acelasi lucru ca si Mad about you, doar ca mai recent, aparut in 2007. Cu toate acestea puteti sa le urmariti pe amandoua (dar nu in paralel) pentru ca o gasiti motive sa radeti la ambele. In plus, unul dintre personajele principale, Jeff, a devenit unul dintre favoritii mei alaturi de Barney din How I met you mother, Sheldon din The big bang theory si Charlie din Two and a half men.
Despre serialul asta auzisem atatea incat nu m-am mai putut abtine si am inceput sa ma uit la el. Ideea e interesanta, dar din punctul meu se “abuzeaza” prea mult de competenta personajului principal Dr. Lightman si uneori nu prea e veridic. Aici e vorba de un tip super destept care studiind mimica fetei, expresiile, miscarile corpului, precum si date mai sofisticate ca ritmul batailor inimii, timpul de raspuns la o intrebare, poate spune daca un om minte sau nu.
Sunt perfect de acord ca trupul are un limbaj al sau care ne tradeaza de fiecare data, mai ales cand suntem fata in fata cu un om care stie sa-l “citeasca”. Dar de aici si pana la ce face Dr. Lightman si echipa lui de specialisti… e poveste.
Din serialul asta am vazut numai o serie, dar o sa il reiau atunci cand restul seriilor la care ma uit eu vor lua pauza.
Mai am pe lista sa vad Queer as folk si mi-au mai fost recomandate Leverage si Chuck. Alte sugestii?
Sar peste partea in care va urez “La multi ani” si trec direct la subiect. Vreau sa ma recomand 2 filme bune, dintre care unul mai de domnite 
Nu e doar un film bun. E un film foarte bun. Eu am fost convinsa de asta inca de cand l-am vazut pe Samuel L. Jackson in trailer. Un terorist ce pusese 3 bombe nucleare, in 3 orase americane este prins si torturat, pentru a se afla de la el locurile in care fusesera amplasate bombele. Cat de departe ai insa voie sa mergi pentru a afla un adevar ce poate salva vietile a 10 milioane de oameni?
Va atentionez ca filmul are si niste scene cam dure, la care eu mi-am pus manutele la ochi
Dupa un film dur ca Unthinkable, trebuia sa vad un altul care sa ma ajute sa visez frumos. O domnisoara soseste in Verona impreuna cu logodnicul sau, care insa o abandoneaza in interes de afaceri, asa ca aceasta porneste sa descopere orasul de una singura. Astfel, ea descopera ca exista un grup de femei ce se numeste “Secretarele Julietei”, care aduna toate scrisorile adresate acesteia si le raspund in numele ei.
Partea cea mai misto e ca in realitate chiar exista acest Juliet Club, ba chiar se ofera anual un premiu pentru cea mai buna scrisoare adresata Julietei. Sincer, dupa acest film imi doresc sa merg si eu in Verona sa vad zidul acela plin de scrisori. Cred ca de fapt cam asta a fost si scopul filmului, sa te faca sa-ti doresti sa vizitezi Italia, pentru ca peisajele sunt de-a dreptul superbe si parca-ti vine sa o iei la fuga din fata monitorului direct catre primul avion cu destinatia Verona.
Stiu ca barbatii se simt torturati numai citind despre un asa film, dar va asigur ca nu e atat de rau.
Stiam ca in urma cu ceva luni s-a facut o vizionare de doar 20 de minute din acest film, pe baza de invitatii speciale si a fost bataie mare. Apoi acum o saptamana tot netul vuia de articole si pareri despre Tron, vizionare pentru bloggeri, nebunie mare.
Si-am mers si eu sa vad minunea. Acum o sa spuneti ca-s eu carcotasa, dar Tron asta a fost un film de 2 bani.
De ce trebuie ca mai nou toate filmele sa fie 3D? Asta nici nu a avut cine stie ce efecte 3D, a avut doar niste omuleti in costume cu luminite, un fel de Power Rangers mai upgradati.
Povestea a fost…ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti acum. Cat sens are fraza mea precedenta, cam atata a avut si filmul pentru mine.
Ma intreb totusi de ce s-a numit Tron si ma gandeam ca mai bine s-ar fi numit The Grid, numa’ ca apoi astia de la noi trebuiau sa traduca titlul in Reteaua si ar fi facut prea multa reclama campaniei de la Emag
Iar in final…cum de s-a transformat mosu’ in Harry Potter dintr-o data si a facut “vraja” aia de la tras pe Clu inapoi?
Cred ca vreau sa inteleg prea multe. Probabil trebuia sa fiu inca sub efectul super-mega-efectelor speciale din film. Cred insa ca in sala de la Movieplex unde am vazut eu filmul au uitat astia sa le bage. Daca l-as fi vazut la IMAX sigur ar fi fost o mare diferenta. Da, sunt convinsa.
PS: Uitati-va la Megamind. It’s 10 times better than Tron.
Sau Langues de chat cum li se zice in frantuza.
M-a amuzat teribil denumirea inca din primul moment cand am vazut cutia, insa apogeul a fost atunci cand cineva (un tip) m-a intrebat foarte senin:
- Vrei o limba?
Nu prea am fost pe faza sa raspund rapid: “Numai una?”, pentru ca m-a pufnit rasul.
Domnilor, daca vreti sa faceti cadou domnisoarelor si doamnelor astfel de “bucurii” de ciocolata, le gasiti in Kaufland si Cora.
E pretentios spus cronica.
Sunt pur si simplu parerile mele despre piesele de teatru pe care le-am vazut in ultima vreme, cand am inceput sa merg destul de des la teatru si i-am descoperit “gustul”.
In caz ca aveti vreodata chef si nu stiti unde sa mergeti, va dau eu 3 sugestii, le puteti citi review-urile scrise de mine pe blogul Bilete la spectacol:
- 39 de trepte (Teatrul Nottara)
- Dineu cu prosti (TNB – in rolul principal Horatiu Malaele)
- Titanic Vals (Teatrul Nottara – cea mai buna piesa din cate am apucat eu sa vad)
Daca aveti si voi sugestii pentru mine, chiar va rog sa imi spuneti. Drept indiciu, va spun ca eu sunt un om cu un simt al umorului dezvoltat, asadar imi plac comediile.
Pentru ca acum exista amprenta dentara si lucrurile ar fi prea simple.
Ma uitam acum la “Interviu cu un vampir” (pentru a nu stiu cata oara) si mi-a venit in minte intrebarea din titlu, plus raspunsul aferent.
Imi plac legendele, misterele si la filmul asta mi-a placut ideea ritualului: Cum faci sa devii vampir? Cum faci sa te hranesti noapte de noapte? Cum faci sa suporti nemurirea, cand toti in jurul tau sunt muritori?
Oare cand s-au incheiat vremurile in care oamenii mai credeau cu adevarat in legende? Pe masura ce evoluam se mai spulbera cate un mit. Nu exista vrajitoare, nu exista varcolaci si evident, nu exista nici vampiri. Stim prea multe ca sa mai putem crede pur si simplu in ceva. O fi bine? O fi rau?
