Arhiva pentru ‘Sclipiri de blonda’

 

Din lumea viselor: room-service si leoparzi in camera de hotel

Mazgalit de Ea Sunday, April 25th, 2010

Cum ziceam si pe Twitter, numai acasa la parinti reusesc sa dorm pana la 11 dimineata si sa am vise super comice sau ciudate. Si cum sunt acasa acum, haideti sa va spun despre ultimul vis avut, cel mai proaspat scos din mintea mea aflata in stare latenta.

Se facea ca ajung eu ca o pitzipoanca la un super-hotel sa ma cazez. Singurica, pe tocuri, cu parul blond perfect indreptat si ochelari de soare pe nas. In spatele meu valetul cu o tona de bagaje. Incepe discutia cu receptionerul:

- Buna ziua domnisoara Enache! Ce bine aratati astazi! Va asteptam, apartamentul dvs este pregatit!

Eu zambesc la el cu juma’ de fata, de parca un cuvand sau un zambet intreg ar fi deja prea mult. El imi zice in continuare:

- Avem o facilitate noua: puteti avea un leopard viu in camera. Doriti unul? Costa…

- Da vreau, zic eu. Nu conteaza cat costa.

- Bun. Si in cazul in care nu va pricepeti la leoparzi, putem sa va oferim o alta facilitate. Contra unei alte sume in plus, in momentul in care atingeti leopardul acesta adoarme si nu aveti nici o problema cu el. ( nu va intrebati cum vine asta, ca e un simplu vis, deci nu stiu :) )

- Da, vreau si asta.

Ma duc in camera, gasesc un leopard superb care se ranjea la mine si pentru ca eram obosita si plictisita, ii pun degetul pe coada si adoarme fiara. Eu plec din camera si uit usa deschisa.

Intre timp se trezeste leopardul si iese din camera, prinde cativa oameni pe hol si… ii omoara!

Cand ma intorc la hotel, receptionerul imi spune ce s-a intamplat si eu il intreb:

- Bun, si penalizarea pentru ca am uitat usa deschisa cat ma costa?

THE END

Ce ziceti de asta? Am I mad bonkers or what?

 

The man who sold the world

Mazgalit de Ea Monday, April 5th, 2010

In liceu am fost indragostita de un baiat care era fan Nirvana. Insa nu despre sentimentele mele pentru el vreau sa va vorbesc si nici despre relatia noastra, ci despre trio-ul care a luat nastere atunci: eu – el – Nirvana.

Timp de 6 luni, aproape zi de zi, imi petreceam o buna parte a zilei in compania lui, care insemna implicit si muzica formatiei amintite mai sus. La inceput de tot au fost protestele. Nu imi placea deloc, ba chiar ma durea capul de la “zdranganelile” alea care nu puteau fi numite muzica, nu intelegeam sensul melodiile si versurile mi se pareau o porcarie.

Dupa aproximativ 2 luni de zile am inceput sa nici nu mai aud muzica si sa o consider doar un zgomot de fundal. Si pentru cei care cunosc cat de cat muzica celor de la Nirvana, imaginati-va cum trebuie sa fii incat sa asculti Breed sau Rape Me si nici sa nu le mai auzi sau sa nu iti mai deranjeze timpanul cu toate ca volumul depasea cu mult limita la care ar putea fi ignorat cu usurinta.

Sa mai fi trecut inca 2-3 luni cand m-am trezit intr-o dupa-amiaza fredonand versurile de la Lake of fire. Nu era printre preferatele lui, nu o asculta mai des decat pe celelalte, insa eu am descoperit ca ii stiam pe de rost versurile. Era chiar normal, avand in vedere ca el nu asculta nimic altceva (dar absolut nimic altceva) in afara de Nirvana.

Incet incet mi-am dat seama ca ajunsesem sa invat versurile de la toate melodiile si mergeam pe strada, in uniforma de liceu, pe tocuri si cu parul blond inca de pe atunci si fredonam Dumb. Si in mintea mea era vocea lui Kurt si odata cu versurile ajunsesem sa inteleg si eu…

E greu sa explic acum ce am inteles atunci. Eu am crezut ca l-am inteles pe el.

Curand insa el a renuntat la Nirvna si asculta numai Dream Theatre. Explicatia nu mi-o mai amintesc, nici nu sunt sigura ca a existat vreuna. Dupa inca 2 luni de zile asculta o formatie norvegiana something. Nici nu ii mai stiu numele. Dupa alte 2-3 luni ne-am despartit.

5 ani mai tarziu eu ascult aceleasi melodii ale caror versuri le-am invatat fara sa imi dau seama. Restul amintirilor palpabile ale relatiei care a fost atunci sunt inchise acum intr-o cutie de carton si puse deoparte.  Si nu e Heart Shaped Box.

Vocea lui Kurt insa rasuna in continuare in boxele mele uneori si la fel si in mintea mea. Si culmea e ca am ajuns sa le ascult acum fara sa imi mai amintesc de el, ca si cum ele, melodiile astea, ar fi fost dintotdeauna doar ale mele.

Astazi, 5 aprilie 2010, se implinesc 16 ani de la moartea lui Kurt Cobain. Si fie ca ma credeti sau nu, cand am inceput sa scriu textul nici nu realizasem ce data este astazi. Ciudat…

 

You’re mad, bonkers

Mazgalit de Ea Monday, March 22nd, 2010

… but I’ll tell you a secret: All the best people are.

Mi-a ramas intiparita in minte fraza asta din filmul Alice in Wonderland.

And it got me thinking…

Mie mi s-a spus in nenumarate randuri ca sunt nebuna; de catre diferiti oameni si in diferite circumstante.

Si totusi niciodata nu mi-am facut probleme in privinta asta si nici nu i-am luat in serios. Ba de cele mai multe ori, eu o iau ca pe un compliment.

Ei si daca sunt nebuna, ce ?

De fapt, parerea mea e ca oamenii ii numesc nebuni pe aceia pe care nu reusesc sa ii inteleaga. Sau numesc nebune ideile care sunt dincolo de normal (care oricum e ceva atat de relativ…) si ies din tipare.

Totusi, e adevarat ca toate marile idei s-au nascut astfel, nu? A fost necesar ca un nebun sa spuna ca Pamantul e rotund si sa ii contrazica pe toti cei care il credeau patrat.

Eu nu ma cred intr-atat de nebuna si de fapt nici nu doresc sa revolutionez lumea.

Vreau doar sa spun ca de-acum incolo cand cineva o sa-mi mai spuna: “Esti nebuna!”, eu o sa-i raspund simplu: Multumesc!

 

Baia

Mazgalit de Ea Thursday, February 25th, 2010

În timp ce se spăla pe dinţi seara înainte de culcare, M îşi privea ochii în oglinda. Ca de fiecare dată când îşi comtempla verdele crud al irisului său rotund, perfect , îşi amintea vorbele lui, pe vremea când era încă o adolescentă la inceput de drum: “Şti când eram mic credeam că oamenii cu ochii verzi văd totul în verde, iar cei cu ochi albaştri văd totul în albastru şi că e important să găseşti pe cineva care să aibă aceeaşi ‘problemă de vedere ‘ca şi tine.”

Zâmbea. Un pic ironic, un pic trist, însă zâmbea. Pe vremea aceea crezuse şi ea într-adevar că ei au aceeaşi ‘problemă de vedere’, însă timpul i-a dovedit că T-a inşelat. Îşi aminteşte şi acum însă ochii lui căprui. Ce dacă nu erau tot verzi, precum ai ei?

Trecuse probabil ceva timp de când ea era inchisă în baie, căci T se auzi ciocănind la uşă.

- Ce faci? Eşti bine? intrebă el.

- Da da, mă spal pe dinţi, mormăi ea cu periuţa de  dinţi încă în gură şi trezindu-se din reverie.

Atunci el deschise uşa şi intră. O cuprinse în brate, îşi puse bărbia grea pe umărul ei şi o privi în oglindă. Ochii ei verzi, ce uneori îi dădeau fiori, îl fixau cu privirea. El însă nu se lăsa intimidat şi fără a-şi lua ochii ( verzi de asemenea) de la ea, începu să îşi frece obrazul de al ei. Ea se feri şi mârâi puţin, cum făcea de obicei atunci când el o inţepa cu barba sa.

El îşi puse brusc mâna dreaptă pe sânul ei stâng.

(more…)

 

Murdaria sufletului uman

Mazgalit de Ea Tuesday, December 29th, 2009

Ti se intampla sa auzi despre o crima atat de monstruoasa incat iti pare prea absurda pentru a fi adevarata. Te ingrozesti si iti faci cruce, spunandu-ti usurat in gand: “Doamne ce bine ca nu mi s-a intamplat chiar mie!”.

Mai trece un timp si auzi iarasi despre o alta crima de acelasi fel, citesti despre un alt copil abandonat pe strazi in frig si te gandesti cu groaza ca asta e lumea in care iti vei creste si tu odraslele.

Peste inc-un timp aceesi crima se repeta. Deja nu te mai socheaza, inima nu mai tresare de spaima ca atunci la inceput, si te resemnezi cu ideea ca unii oameni sunt mai fiare decat multe dintre animalele salbatice. Te obisnuiesti atat de mult cu raul ce te inconjoara, incat imaginea unui batran amarat, cersind la un colt de strada, nu mai inseamna nimic.

Tocmai obisnuinta aceasta ar trebui sa ne sperie, nu crimele in sine. Este dovada ca orice e posibil, devine normal si obisnuit odata ce a incetat sa mai fie un caz izolat. Numim astazi pervers ceea ce noi nu ne imaginam facand si ne trezim cativa ani mai tarziu adepti ai aceleiasi idei pe care inainte refuzam sa o acceptam, doar pentru ca acum a devenit ceva banal si acceptat de societate ca fiind normal.

Citind aceasta carte a grozaviilor ce este ” Cele o suta de zile ale Sodomei” (sau Scoala libertinajului), opera lui Sade, m-am vazut la inceput socata de unele din faptele descrise. Nu mi-a trebuit insa mai mult de cateva zeci de pagini, poate o suta, ca sa ma obisnuiesc cu genul de lectura pe care il aveam in fata. Dovada ca din nefericire, omul se adapteaza la orice si marturie a faptului ca sufletele noastre se murdaresc si prin pacatele comise de altii, atunci cand invatam si reusim sa le acceptam.

 

Istoria inventata a lui Mos Craciun [2]

Mazgalit de Ea Tuesday, December 22nd, 2009

find-santa-claus-10… – Iar pe noi , pe barbati ce ne face fericiti?

Poate ati crezut ca de data aceasta femeile au sarit cu gura ca sa ofere raspunsuri care mai de care. Insa nu a fost asa.

Cel mai batran din sala, vazand ca nimeni nu spune nimic a pus problema in felul urmator:

- Eu am trecut deja prin viata si am si nevasta si copii, acum mari la casa lor. Va spun sincer ca cel mai fericit am fost atunci cand erau ei fericiti. O nevasta fericita gateste si spala fara sa se mai planga si nici nu te mai bate la cap. Copiii veseli se joaca impreuna fara sa se certe si impart totul, de la mancare si pana la jucarii, atunci cand sunt suficiente pentru toti.  Deci fericirea noastra depinde de a lor…

Cu totii cascasera ochii mari, avand pe fata expresia celui care se intreaba: ‘Eu cum de nu m-am gandit pana acum la asta?’

- Cum vad ca nimeni nu are nimic de obiectat la cele ce s-au spus, personajul nostru va fi asadar un barbat care va aduce jucarii si dulciuri copiilor si cadouri femeilor. Doamnelor , voua va revine sarcina de a –i crea o costumatie adecvata, care sa exprime bucurie, iar noi il vom gasi pe acela cel mai potrivit sa joace acest rol.

Femeile, multumite de modul in care decursesera lucrurile, s-au gandit sa se amuze un pic pe seama barbatilor. Si pentru ca personajul sa fie memorabil si sa iasa in evidenta , i-au facut costumul rosu. I-a pus un fes cu ciucurasi in cap si centura in talie. Lasandu-si imaginatia sa zboare, parca nici nu i-ar fi stat rau imbracat asa unui Adonis tanar, cu forme bine definite.

(more…)

 

Istoria inventata a lui Mos Craciun [1]

Mazgalit de Ea Monday, December 21st, 2009

funny-santa-1Credeti ca Mos Craciun a fost dintotdeauna asa cum il stiti voi astazi?

Nicidecum.

Iata cum au stat de fapt lucurile si cum s-a ajuns la imaginea de astazi a celui mai indragit mosnegel de pe planeta.

“ Acum multi ani, lumea era un loc trist, plin de razboaie, boli, necazuri, foamete si disperare. Oamenii pierdusera orice bucurie de a mai trai si viata insasi devenise o povara. Asadar, liderii celor mai importante state s-au reunit pentru a gasi o rezolvare la aceasta grava problema. Se decretase chiar cod galben in materie de depresie mondiala.

Cum era aproape iarna, iar sarbatorile se apropiau,  s-au gandit cu totii ca ar fi cel mai indicat sa faca din aceastea un motiv de veselie si petrecere. Voiau sa gaseasca insa un personaj memorabil, pe care oamenii sa-l indrageasca si care sa aduca buna dispozitie. Stransi laolalta mai mult de 50 de sefi de stat, deopotriva femei si barbati, au inceput sa dezbata problematica fericii umane.

Ce anume ii face pe oameni fericiti?

(more…)

 

Prost sa fi…(partea a III-a)

Mazgalit de Ea Friday, December 4th, 2009

… noroc sa ai

Ei bine iata-ne ajunsi la ultima parte a relatarii noastre. Sa vedem cum stau lucrurile.

Cazul V – vara 2008, Giurgiu

Tocmai ma intorceam de la mare. Eram tare nerabdatoare sa ajung acasa asa ca dupa ce am trecut vama in Romania dinspre Russe, am pus buletinul pe picioare, fiind imbracata in fusta.

Am hotarat totusi sa facem un mic detur sa vedem cum este apa la un lac din apropiere pentru un eventual gratar si o iesire la iarba verde a doua zi. Zis si facut. Mergem acolo, aruncam o privire, totul parea in regula, asa ca plecam spre casa.

A doua zi, duminica fiind, pe la 7 dimineata suna cineva la usa. In cateva minute ma trezesc cu mama la mine in camera, la fel de somnoroasa ca si mine, intrebandu-ma:
- Raluca unde iti este buletinul?

Eu abia trezit din somn ii spun ca n-am idee. Apoi vad ca il tinea ea in mana.

- A venit un pescar si a spus ca ti l-a gasit in iarba pe malul baltii.

Raspunsul meu a fost doar:
- Aaaaaaaaaaaaaaaa…..

Da, cand coborasem din masina uitasem cu totul de buletin si acesta cazuse pe jos. Omul insa a fost destul de dragut incat sa mi-l aduca acasa si nici nu a vrut alta recompensa in afara de o cutie de bere.

Oricum, doua luna mai tarziu mi-am uitat buletinul la o institutie din Bucuresti de unde nu l-am mai recuperat insa. A fost singura data cand am pierdut un document de genul acesta si am fost nevoita sa il schimb. A fost si momentul in care am primit prima mea amenda pe care scria faptul ca sunt un contravenient pentru faptul ca imi pierdusem buletinul.

Cazul VI – noiembrie 2009, Bucuresti (more…)

 

Copilaria in arta

Mazgalit de Ea Thursday, December 3rd, 2009

curcubeuLuam o pauza de la povestile legate de lucruri pierdute, pentru a povesti putin despre copilarie, carti si arta in general.

Acesta este mesajul pe care orice tanar ar trebui sa-l scrie pentru el insusi inainte de a deveni ceea ce copiii numesc cu sens peiorativ “om mare”. Si ce perioada mai buna ai putea alege decat cea a studentiei, aflata la granita dintre maturitate si copilarie?

Iti amintesti asadar de Micul Print al lui Antoine de Saint-Exupéry? Povestea lui este la fel de fascinanta indiferent de varsta la care o vei citi. Mai uita inca putin de cursurile care zac aruncate pe birou asteptandu-si randul pentru a fi rasfoite si mai ramai pe taramul magic al literaturii pentru copii. Cu siguranta trebuie sa o fi insotit pe Dorothy in calatoria ei catre Oz sau sa fi stat cu sufletul la gura citind despre peripetiile lui Huckleberry Finn sau Tom Sawyer.Nu-i asa ca iti doreai sa fi tu in locul lor?

Schimband registrul si indreptandu-ti atentia catre muzica, vei spune ca opera nu este pentru copii. Mozart insa a scris primele piese pentru pian atunci cand avea 5 ani.Cum totusi geniile nu se intalnesc la tot pasul, incearca sa iti amintesti de cantecelele pe care le fredonai la gradinita. Nu le auzi la toate radiourile si nici in cluburi, nu sunt in topuri si nici nu au compozitori celebri, insa in vremea cand erai copil erau singurele pe care voiai sa le auzi, iar versurile lor constati ca le cunosti si acum dupa atata timp.

Pictura. (more…)

 

Prost sa fi… (partea a II-a)

Mazgalit de Ea Thursday, December 3rd, 2009

…noroc sa ai

Voiam sa mai aman putin postul asta, dar avand in vedere ultimele intamplari e cazul sa mergem inainte cat mai rapid. Asadar sa reluam de unde am ramas.

Cazul III – iarna, tot liceu, in Plaza

Iaca eram si noi ca pupezele in Plaza, la un hamburger si un suc inainte sa mergem la patinoar. Si dintr-o prea mare harnicie, odata cu gunoaiele de pe tava mi-am aruncat si telefonul. Lucru pe care l-am realizat abia cand eram jos in parcare.

Fuguta, fuguta ne-am intors sus si au inceput fetele mele sa sune pe numarul meu si ascultam pe langa cosurile de gunoi. Nu se auzea nimic.

Mergem la un nenea de la firma de curatenie din mall si ne informeaza ca tocmai ce au fost golite cosurile si urmeaza sa plece masina cu gunoi. Na ghinion! Dar mi-a zis sa ii dau numarul si el incearca sa mai faca ceva.

I-am dat numarul si tipul a plecat. Oricum eu nu mai aveam nici o speranta. Ma vedeam deja cu beregata retezata de tata, care era posesorul de drept al telefonului ce fusese cumparat cu numai o zi in urma si pe care eu il aveam la mine doar pentru figuri.

Cand colo, il vad pe tipul respectiv intorcandu-se victorios cu telefonul meu in mana, plin de maioneza si cu o tasta care deja nu mai mergea bine! Dar important era ca il recuperasem si ca inca odata norocul meu isi facuse datoria.

Cazul IV – toamna, primul an de facultate, Bucuresti, undeva prin Romana
(more…)