Arhiva pentru ‘Sclipiri de blonda’

 

Prost sa fi… (partea I)

Mazgalit de Ea Wednesday, December 2nd, 2009

noroc sa ai

born_lucky_Am pierdut multe la viata mea.Am pierdut obiecte, am pierdut acte si am pierdut oameni. Cu toate acestea ma consider un om norocos. Insa nimic nu dureaza la nesfarsit.

Cand vine vorba de pierdut acte, portofele si chei nu ma intrece nimeni. Cu toate acestea nu mi s-a intamplat de prea multe ori sa le pierd efectiv, insa cam de fiecare data lucrul acesta s-a datorat altora si nu mie.

Datorita unor evenimente recente, m-am decis sa fac aici un fel de recensamant al portofelelor si actelor mele pierdute. In ordine cronologica, pana vom ajunge la prezentul care a declansat toata aceasta povestire.

Cazul I – pierdut portofel, candva in liceu, probabil clasa a XI-a, de ziua mea.

Mi-amintesc foarte bine. Eram la liceu in pauza si am traversat la Fornetti-ul de vis a vis. Am cumparat ce am vrut, am aruncat bonul la cosul de gunoi si am plecat. Sau cel putin asa credeam ca am procedat…

In pauza urmatoare, cand am trecut iarasi prin fata la Fornetti, domnisoara vanzatoare m-a strigat:
- Hei, ti-ai pierdut portofelul!

M-am uitat la ea putin mirata desi vedeam clar ca tine in mana portofelul meu. O intreb unde l-a gasit.Raspunsul ei mi-a adus un zambet tamp pe fata:
-L-ai aruncat singura la cosul de gunoi! mi-a zis ea.

Da.Asta facusem. Si era abia inceputul. Cateva luni mai tarziu, poate un an, tot in liceu fiind si tot in pauza, mi-am aruncat telefonul la cosul de gunoi si am ramas cu coaja de banana in mana. De data aceasta am realizat singura greseala, dar am fost oricum subiect de ras intreaga zi.

Cazul II – iarna, seara de 23 decembrie, adica Mos Ajunul, clasa a XI-a sau a XII-a. (more…)

 

Confesiuni – partea a2-a

Mazgalit de Ea Thursday, November 5th, 2009

moonlightSunt iarasi eu, fata care acum o vreme isi dorea sa zboare… si am crezut pana de curand ca aripile mi-au fost pentru totdeauna frante.Totul insa pana intr-o noapte cand, trezindu-ma din somnul ce-mi ocupa acum tot timpul, am zarit printre perdelele si draperiile trase, un colt de luna…

Si mi-am amintit cum intr-o noapte, posibil la fel ca aceasta, mi-am dorit pentru prima data sa zbor si sa imbratisez intreaga lume. Acum insa, imi doresc numai sa pot privi din nou astrul cel tacut, inconjurat ca de obicei de mii de cadane ce danseaza in noapte pe cer.

Si inca o data in plus, ea, noaptea, m-a salvat. Imaginea ce am furat-o atunci mi-a ramas intiparita pe retina si o cautam mereu in ceasurile tarzii, dincolo de ferestrele acoperite. Si-asa am reusit sa imi misc iarasi gatul si sa las capul sa-si urmeze chemarea. Si am stat astfel, privind cu insetare draperiile si asteptand o adiere magica ce avea sa sufle din calea ei tot ceea ce statea intre mine si dorinta mea. (more…)

 

Cenusiu cu tenta roz

Mazgalit de Ea Wednesday, November 4th, 2009

In lacul de pe trotuar vad cum cad picaturile reci de ploaie, marunte si necontenite de cateva ore incoace. Si stiu ca-s reci, chiar daca eu privesc totul de dincolo de geam.

Raceala se vede pe fata oamenilor care trec zgribuliti, cu gluga pe cap, mainile in buzunar si fruntea in pamant. La fel de evident e si la cei care desi merg cu capul sus si infrunta vantul si ploaia cu umbrela deschisa, o muta dintr-o mana in alta des, pentru a-si incalzi putin degetele inghetate. Mai vad si cate o masina ce trece grabita, cu stergatoarele pornite si cu farurile aprinse, facandu-ma sa uit ca e abia miez de zi.

Cand soarele se ascunde de noi, totul devine cenusiu. Totul incepand cu cerul acoperit de norii negri, asfaltul ud, copacii desfrunziti sunt goi si ei, iar noi oamenii, suntem si noi imbracati cu totii in cenusiu pentru a fi in concordanta cu tristetea acestui decor tomnatic.

De-asta eu, cand voi iesi din casa mai tarziu, o sa sfidez vremea aceasta potrivnica parca fericirii, purtandu-mi parul blond desfacut pe umeri, cu umbrela roz deasupra capului si cu unghiile si buzele rosii, drept unice accesorii. Nu sunt nici eu fericita, dar tot pot s-aduc singura o pata de culoare in viata mea, atunci cand aceasta incepe sa se intunece. De altfel, tot eu am fost intotdeauna antidepresivul ce a reusit sa alunge gandurile negre si sa aduca inapoi zilele pline de zambet.

Astept insa si alte sfaturi colorate.

 

Povestea mea. Finalul meu.

Mazgalit de Ea Saturday, October 17th, 2009

Alexandra intrase furtunos pe usa, intorcandu-se de la liceu si napustindu-se asupra biroului. Scoase grabita niste foi si se apuca de scris.

Mama ei nu indrazni sa o intrebe nimic, asa ca o lasa in pace fara a spune ceva. Era obisnuita deja cu felul ceva mai aparte de a fi al fiicei ei. Totusi dupa ce trecura mai bine de doua ore fara ca Alexandra sa se opreasca din scris, mama batu in usa si intra timid in camera.

- Ce faci aici Alexandra? Nu vrei sa vii sa mananci ceva?

- Nu pot. Nu am timp, trebuie sa termin.

- Sa termini ce?

- Lasa-ma mama, te rog. N-am timp.

Femeia iesi nedumerita. Ridica din umeri si isi vazu de treburi.

Alte doua ore trecusera si Alexandra se ridicase doar pentru a-si lua un mar pe care il termina in 5 minute, dupa care isi relua activitatea. Seara o gasi tot aplecata asupra foilor. Ingrijorata, mama nu mai indrazni sa o deranjeze, insa tatal ei facu si el o incercare. Apropiindu-se de ea o gasi cu lacrimi pe fata.

- Alexandra, fata mea, ce ai patit? Sti ca parintilor tai le poti spune orice.

Uitandu-se la el cu ochii plini de tristete, abia reusi sa mormaie:

- Nu pot acum tata. Iarta-ma.

- Te rog Alexandra. Intelege ca ne facem griji pentru tine.

- A murit tata… cu totii au murit… , zise ea printre lacrimile de crocodil ce incepusera sa se rostogoleasca mari pe obrajii ei de copil.

- Cine a murit ? intreba tatal grav.

- Ei toti tata. Uite! (more…)

 

Daca nu ai auzit de mine inseamna ca nu ai cultura generala

Mazgalit de Ea Friday, October 9th, 2009

Cu impresia asta raman eu atunci cand deschid TV-ul fie si pentru cateva momente si dau peste vreo emisiune de divertisment (!?!?!?) de pe la noi.

Ne-am umplut de vedete. Ai pozat in Playboy? Esti persoana publica. De 3 ori chiar? Meriti mii de aplauze, da-i incolo pe oamenii aia din topurile Forbes,  care intr-adevar au facut ceva la viata lor. Daca ai fost totusi cel putin odata centerfold (miezu’ domne) apoi atunci ai chiar dreptul sa alegi averea caruia dintre domnii precedenti vrei sa incerci sa o ruinezi.

In Romania a fi sotie de fotbalist reprezinta mai mult decat o simpla definire a starii civile. A fi sotie de fotbalist e tot o forma de vedetism. Esti mereu in centrul atentiei, scandaluri apar destul de des sau daca nu se poate fabrica usor unul, asa ca statutul de sotie devine o meserie in sine, iar certificatul de casatorie va fi cu siguranta cel mai important document pe care il vei semna in viata ta.

Cantarete cu aspiratii de moderatoare Tv, starlete porno cu pretentii de a fi respectate, actrite care peste noapte devin si scriitoare, femei de bani gata care se plictisesc si cauta atentie, toate speciile astea si inca mult mai multe apar la TV la ore de varf si ne polueaza cu aerele lor de superstaruri de parca Hollywood s-ar fi mutat peste noapte la Buftea.

Asadar de acum incolo, urmand exemplele de ingamfare ale celor despre care am povestit mai sus, dati-mi voie sa ma prezint: Raluca Enache, adult in devenire. Cum? Nu ai auzit de mine? Atunci inseamna ca nu ai deloc cultura generala!

PS: Sper ca e clar acum de ce eu refuz sa ma uit la Tv.Or mai fi si alte programe, dar nici din greseala nu vreau sa mai aterizez pe la astfel de emisiuni ca telespectator.

Si o dedicatie:

 

Femeile si incuietorile

Mazgalit de Ea Friday, September 25th, 2009

Va mai amintiti ca va povesteam eu odata cum am crezut ca am stricat masina, cand de fapt ramasesem fara baterie? Pentru improspatarea memoriei faceti click AICI. Ei bine si in povestea de astazi personajele au ramas fix aceleasi, numai problema era diferita. Iata ce si cum.

Dimineata, blonda adormita (adica eu), aude soneria si se duce sa deschida usa, care usa nu vrea sa se deschida. “Ciudat”, imi zic eu in gand. Spun persoanei de la usa sa astepte cateva momente sa imi caut cheile, poate este incuiat jos. Cele cateva momente s-au transformat bineinteles in minute, pentru ca eu cheile nu stiu niciodata unde le pun.

Fuguta fuguta la usa, bag cheia, intra cheia, dar… surprize surprize! , nu vrea sa se invarta! “Mai sa fie”, imi zic eu iarasi in gand, intr-un limbaj tradus astfel incat sa corespunda normelor decentei pe care si eu il doresc de la cei ce comenteaza pe aici. In fine. Ideea e ca dupa 10 minute de chinuri teribile, impins usa, dat cu piciorul in usa, injurat cheia, usa, yala si vorbit la telefon cu mama pentru indicatii, usa tot nu se deschisese. Bineinteles ca intre timp nu mai suna nimeni la sonerie, dar ce mai conta asta?

Bun, sunt blocata in casa. Ce fac acum?” (more…)

 

Dragostea ca-n filme

Mazgalit de Ea Friday, September 25th, 2009

Rareori se intampla ca din filmele pe care le urmarim sa lipseasca povestile de dragoste. Eu astazi insa, o sa ma refer numai la acelea dintre ele cu un final fericit, acelea care, chiar daca nu recunoastem, ne fura un suspin tacut celor mai multi dintre noi. Insa cat de diferita este realitatea de ceea ce vedem noi dincolo de ecran?

In filme dragostea este intotdeauna neprevazuta, ea apare din senin, se intampla intr-o fractiune de secunda si dureaza pentru totdeauna; in viata reala trec insa uneori ani intregi pana sa realizam ca vrem sa imbatranim alaturi de cineva si in numai cateva momente putem distruge ceea ce cu greu am reusit sa cladim.

Filmele de dragoste se termina intotdeauna dupa ce casatoria a avut loc; in viata de zi cu zi, tocmai casnicia reprezinta adevarata provocare si momentul in care povestea abia incepe.

In filme, EL are tot timpul cadoul potrivit, insotit de cuvintele potrivite, iar EA il va ierta mereu si il va primi inapoi cu bratele larg deschise; in viata reala o inima ranita nu se vindeca cu trandafiri, indiferent cat de mare ar fi buchetul.

Pe micul sau marele ecran prima noapte de dragoste este intotdeauna magica si perfecta din toate punctele de vedere; cand vine insa vorba de realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Lumanarelele dau bine in film, la fel si muzica in surdina si paharele pline cu vin rosu; cati dintre voi gasiti insa timpul si dispozitia necesara de a crea acest cadru pentru cel sau cea pe care pretindeti ca il sau o iubiti?

Si acum spuneti sincer, cat de des va duceti intr-un loc pustiu doar ca sa priviti impreuna stelele, stand intinsi pe iarba? Cand v-ati facut ultima data timp sa pregatiti o cina romantica?

Iar tu stimate domn,cand i-ai luat ultima data o floare sau orice mica atentie fara nici un motiv anume? Cand i-ai sarutat ultima data mana cu care iti place sa iti dezmierde parul?

Si tu stimata doamna sau domnisoara, cand ai avut rabdare sa te uiti cu el la un meci sau sa mergi pe stadion, doar pentru ca isi dorea asta de mult? Cand ai cumparat ultima data un obiect vestimentar cu care numai el sa te vada imbracata?

Vedeti voi,din nefericire lucrurile care in filme au devenit deja un cliseu, in viata reala nu se intampla prea des. Poate ca de fapt nu ne-ar strica sa invatam cate ceva din ceea ce vedem; sau daca nu suntem in stare, poate ar trebui sa nu ne mai uitam deloc la astfel de pelicule . Pana atunci insa, nu mai visati o dragoste ca in filme. Mai bine amintiti-va ca filmele inspirate dintr-un caz real, nu sunt niciodata cele cu final fericit.

 

In asteptarea lui

Mazgalit de Ea Thursday, September 10th, 2009

In dimineata aceasta insorita de mai Adriana se ridica din pat fara nici o greutate cu toate ca nu inchisese un ochi toata noaptea. Astepta momentul acesta de 3 ani. Tremura de infrigurare numai la gandul a ceea ce urma sa se intample, planuise totul pana la cel mai mic detaliu insa ii era teama de neprevazut.

Isi lua micul dejun incercand sa para linistita, se imbraca si porni la drum. Avea 2 ore de condus si tot drumul nu facu altceva decat sa repete in gand discursul sau, toate lucrurile acelea pe care ea cu greu le aflase si care fusesera greu de crezut si pentru ea la momentul descoperirii lor.

Ajunsa asadar la destinatie,batu la inceput timid in usa si abia apoi isi facu ceva curaj incat sa apese butonul soneriei. Stia ca il va gasi acasa. Stia de altfel tot ce era de stiut despre el.

Barbatul ii deschise usa imbracat in pijama.
- Domnul Roman?
- …
- Buna ziua, numele meu este Adriana Stancioiu. Am venit sa vorbesc cu dvs despre o problema extrem de delicata. As putea cumva sa intru? (more…)

 

Vreau timp

Mazgalit de Ea Thursday, September 3rd, 2009

clockImi dau seama ca de nimic nu duc lipsa mai mult ca de timp. Stiu ca multi dintre cei ce ma cunosc si citesc aceste randuri au zambit citind afirmatia mea precedenta.Sa ma explic insa.

Eu am timp.Timp liber, ca ala e important.Oamenii cu care as vrea sa mi-l petrec insa nu au timp de mine.Asadar la ce-mi foloseste propriul meu timp liber? Singura nu ma pot bucura de el asa cum trebuie decat intr-o mica masura .

De-asta vreau timp. Il cer pentru oamenii aceia care mi-ar infrumuseta zilele si mi-ar imbogati viata prin simpla lor prezenta. Nu mai vreau discutii la telefon in pauza de tigara. Vreau sa imi vad mama mai mult de 5 minute pe zi atata timp cat inca mai e soarele sus pe cer. Vreau de asemenea sa fie kilometri mai scurti sau daca nu, mai usor de parcurs, ca sa ii vad pe cei departe de mine si cu alte ocazii decat eventualele aniversari, inmormantari, nunti sau botezuri.

Vreau zilele sa fie mai lungi, dar cele de lucru sa fie mai scurte.Cu toate ca imi place KFC, as vrea ca mesele mele sa nu mai fie rapide si sa am mereu timp sa stau 2-3 ore intr-un restaurant, cat imi trebuie mie ca sa fiu in stare sa mananc si mancare si desert. Vreau timp destul incat sa traiesc intr-o lume fara accidente rutiere pentru ca nimeni nu mai are motiv sa se grabeasca undeva.

Dar lumea pe care o vreau eu are deja un nume: UTOPIE.

Sursa foto

 

A venit toamna…

Mazgalit de Ea Sunday, August 30th, 2009

3019806344_4d6388bd39Eu sunt nascuta vara. Nu stiu daca acesta sa fie motivul, insa iubesc vara, ii iubesc caldura, soarele dogoritor, marea, zilele lungi, noptile senine pe care le poti pierde treaz, stand de vorba pe o banca intr-un parc, fara sa realizezi cum zboara timpul.

Gandurile mele se indreapta totusi azi in alta directie si despre un alt moment al anului voiam sa va vorbesc.In viziunea mea, toamna este un anotimp al nostalgiilor, al amintirilor, si al marilor despartiri, caci iubirile de vara, obisnuite cu dezmierdarea soarelui, rareori fac fata vantului rece si covorului trist  de frunze asternute pretutindeni.

Toamna este perioada aceea a anului in care obiceiuri banale reusesc sa ne ofere placeri noi, descoperind in ele o savoare aparte, neintalnita pana atunci, obiceriuri precum cititul unei carti dimineata, langa o ferestra larg deschisa, ascultand sunetul ploii marunte si savurand o ceasca de ceai fierbinte.

Toamna este sezonul schimbarilor in moda si perioada cea mai potrivita pentru calatoriile romantice: nu insule insorite, ci bulevarde aglomerate unde sa te poti pierde usor in multime sau stradute stramte si pustii unde sa poti fura un sarut dupa care sa fugi razand, tinandu-l pe celalalt de mana ca doi copii intorsi in timp.

Si tot toamna, argumentul conform caruia doamna de la meteo nu a prezis furtuni sau ploi, nu este o scuza suficient de buna ca sa iti lasi umbrela acasa, insa nu e nici o problema nici daca vei fugi cu capul gol, infruntand eroic loviturile stropilor reci.

Bucurati-va de toamna
asadar.Abia incepe.

Sursa foto