In lacul de pe trotuar vad cum cad picaturile reci de ploaie, marunte si necontenite de cateva ore incoace. Si stiu ca-s reci, chiar daca eu privesc totul de dincolo de geam.
Raceala se vede pe fata oamenilor care trec zgribuliti, cu gluga pe cap, mainile in buzunar si fruntea in pamant. La fel de evident e si la cei care desi merg cu capul sus si infrunta vantul si ploaia cu umbrela deschisa, o muta dintr-o mana in alta des, pentru a-si incalzi putin degetele inghetate. Mai vad si cate o masina ce trece grabita, cu stergatoarele pornite si cu farurile aprinse, facandu-ma sa uit ca e abia miez de zi.
Cand soarele se ascunde de noi, totul devine cenusiu. Totul incepand cu cerul acoperit de norii negri, asfaltul ud, copacii desfrunziti sunt goi si ei, iar noi oamenii, suntem si noi imbracati cu totii in cenusiu pentru a fi in concordanta cu tristetea acestui decor tomnatic.
De-asta eu, cand voi iesi din casa mai tarziu, o sa sfidez vremea aceasta potrivnica parca fericirii, purtandu-mi parul blond desfacut pe umeri, cu umbrela roz deasupra capului si cu unghiile si buzele rosii, drept unice accesorii. Nu sunt nici eu fericita, dar tot pot s-aduc singura o pata de culoare in viata mea, atunci cand aceasta incepe sa se intunece. De altfel, tot eu am fost intotdeauna antidepresivul ce a reusit sa alunge gandurile negre si sa aduca inapoi zilele pline de zambet.
Astept insa si alte sfaturi colorate.
