În timp ce se spăla pe dinţi seara înainte de culcare, M îşi privea ochii în oglinda. Ca de fiecare dată când îşi comtempla verdele crud al irisului său rotund, perfect , îşi amintea vorbele lui, pe vremea când era încă o adolescentă la inceput de drum: “Şti când eram mic credeam că oamenii cu ochii verzi văd totul în verde, iar cei cu ochi albaştri văd totul în albastru şi că e important să găseşti pe cineva care să aibă aceeaşi ‘problemă de vedere ‘ca şi tine.”
Zâmbea. Un pic ironic, un pic trist, însă zâmbea. Pe vremea aceea crezuse şi ea într-adevar că ei au aceeaşi ‘problemă de vedere’, însă timpul i-a dovedit că T-a inşelat. Îşi aminteşte şi acum însă ochii lui căprui. Ce dacă nu erau tot verzi, precum ai ei?
Trecuse probabil ceva timp de când ea era inchisă în baie, căci T se auzi ciocănind la uşă.
- Ce faci? Eşti bine? intrebă el.
- Da da, mă spal pe dinţi, mormăi ea cu periuţa de dinţi încă în gură şi trezindu-se din reverie.
Atunci el deschise uşa şi intră. O cuprinse în brate, îşi puse bărbia grea pe umărul ei şi o privi în oglindă. Ochii ei verzi, ce uneori îi dădeau fiori, îl fixau cu privirea. El însă nu se lăsa intimidat şi fără a-şi lua ochii ( verzi de asemenea) de la ea, începu să îşi frece obrazul de al ei. Ea se feri şi mârâi puţin, cum făcea de obicei atunci când el o inţepa cu barba sa.
El îşi puse brusc mâna dreaptă pe sânul ei stâng.
