Nu va urez mai multe, ca stiti ca va doresc oricum tot binele din lume ! Razvan ma roaga sa va transmit aceleasi urari si din partea lui, caci pentru el distractia a inceput deja de aseara si tine 5 zile.
Asa ca de final de an, va las sa va amuzati cu un filmulet in care actori principali sunt Ciresica, Jerry si Bibi. Si… fiti atenti si la discutia de pe fundal a fetelor!
Distractie maxima si sa beti un pahar de sampanie si pentru mine! Ne auzim la anul!
Am mancat, am petrecut, am vazut filme multe, m-am simtit bine si n-am prea mai dat pe net. Lucru care in calitate de OM nu poate decat sa ma bucure.
Voi ce cautati aici pe blog citindu-mi randurile putine aruncate in graba? Haideti afara! Pe mine ma gasiti hai hui in ploaie, ca de Craciun, ca asa ii sade bine unei sarbatori de iarna!
V-am tzucat!
Desi-s eu fata si de ceva vreme sunt si blonda ( la par numa’), cand eram mica , dar mica de tot, ma pasionau mai mult masinutele decat papusile. A venit apoi si perioada Barbie, dar aia a trecut si pasiunea pentru masini a ramas, de data asta in marime naturala insa.
Acum am gasit o parte din colectia mea de masinuta pe care le-am strans impreuna cu tatal meu.Multe dintre ele sunt intr-o stare jalnica pentru ca nu am mai avut grija de ele.Mai am o multime care sunt intr-o cutie undeva si mi-e si frica sa ma gandesc cum mai arata.
Dar si asa imi sunt dragi. Iar tata, ca sa-si faca fiica fericita, mi-a cumparat BMW-ul cabrio cadou de Craciun. “Sa mai spui tu ca vrei un BMW mic si eu nu vreau sa-ti iau”. Asa mi-a zis.
Pai da mai tata, dar tu nu sti ca eu imi doream sa fie musai negru? Pana ma fac eu mare si o sa ajung sa am o colectie de masinute reale, va las cu astea mici de jucarie.
Mai multe poze gasiti pe contul de Flickr AICI.
Poza cu bradutul:
Si un filmulet varza tot cu bradutul:
Si in cazul in care va mirati ce e cu tagurile Gogu si Kiki, e vorba de cele doua animalute de plus. Va las pe voi sa ghiciti who is who.
Zilele acestea am petrecut mult mai putin timp in fata calculatorului si asta s-a vazut si in activitatea mea de pe aici. Mai bine zis s-a reflectat in lipsa activitatii mele de pe aici.Celor cativa care citesc constant ce scriu eu pe blog, le spun sincer ca imi doresc sa nici nu fi remarcat disparitia mea si sa fi umblat si ei mai mult prin aer liber, bucurandu-se de zilele acestea premergatoare sarbatorilor.
Eu sunt de-a dreptul incantata ca am avut ocazia sa reintalnesc zilele astea oameni pe care nu ii vad asa de des si ca am mai stat la o barfa mica asa ca intre fosti colegi de liceu sau facultate. Nici saptamana aceasta nu cred ca voi fi mai prezenta in online , pentru ca o sa fac o mica excursie sa iau parte la un majorat. Da da, radeti de mine, asa “baba” cum ma stiti, la 22 de ani jumate, ma duc sa ma zbantui cu copiii de 18 ani. Invidiosilor!
Vreau sa profit de ocazia acestui post “despre nimic” sa va recomand spectacolul Urban Kiss de la Teatrul de Opereta Ion Dacian. E un show de dans foarte dinamic, pus in scena de Razvan Mazilu. Alaturi de Razvan si trupa de dansatori apare pe scena intr-una dintre secvente si gimnastul Marius Urzica, ce a fost prelung aplaudat de public. Unii sunt sigura ca au fost convinsi sa vina la acest spectacol doar de numele sau pus pe afis.
El si ea, pierduti in orasul absurd, murdar, mereu grabit, reusesc sa se regaseasca si sa se salveze prin iubire. Abordarea este destul de indrazneata pe alocuri, insa am vazut ca reactia oamenilor, chiar si a celor mai in varsta, a fost pozitiva si asta m-a bucurat.Pentru mine a fost prima experienta de acest gen, insa o sa mai revin cu placere si astept recomandari.
Pana una alta, va urez o saptamana exceptionala!
Am fost cam absenta in ultima vreme de pe blog, insa am avut activitati prin alte parti. Si in cazul in care sunteti interesati despre ce-am mai scris eu in ultimul timp, haideti sa va enumar cateva dintre lucrurile cele mai interesante:
Cam atat pentru moment.
… noroc sa ai
Ei bine iata-ne ajunsi la ultima parte a relatarii noastre. Sa vedem cum stau lucrurile.
Cazul V – vara 2008, Giurgiu
Tocmai ma intorceam de la mare. Eram tare nerabdatoare sa ajung acasa asa ca dupa ce am trecut vama in Romania dinspre Russe, am pus buletinul pe picioare, fiind imbracata in fusta.
Am hotarat totusi sa facem un mic detur sa vedem cum este apa la un lac din apropiere pentru un eventual gratar si o iesire la iarba verde a doua zi. Zis si facut. Mergem acolo, aruncam o privire, totul parea in regula, asa ca plecam spre casa.
A doua zi, duminica fiind, pe la 7 dimineata suna cineva la usa. In cateva minute ma trezesc cu mama la mine in camera, la fel de somnoroasa ca si mine, intrebandu-ma:
- Raluca unde iti este buletinul?
Eu abia trezit din somn ii spun ca n-am idee. Apoi vad ca il tinea ea in mana.
- A venit un pescar si a spus ca ti l-a gasit in iarba pe malul baltii.
Raspunsul meu a fost doar:
- Aaaaaaaaaaaaaaaa…..
Da, cand coborasem din masina uitasem cu totul de buletin si acesta cazuse pe jos. Omul insa a fost destul de dragut incat sa mi-l aduca acasa si nici nu a vrut alta recompensa in afara de o cutie de bere.
Oricum, doua luna mai tarziu mi-am uitat buletinul la o institutie din Bucuresti de unde nu l-am mai recuperat insa. A fost singura data cand am pierdut un document de genul acesta si am fost nevoita sa il schimb. A fost si momentul in care am primit prima mea amenda pe care scria faptul ca sunt un contravenient pentru faptul ca imi pierdusem buletinul.
Cazul VI – noiembrie 2009, Bucuresti (more…)
Luam o pauza de la povestile legate de lucruri pierdute, pentru a povesti putin despre copilarie, carti si arta in general.
Acesta este mesajul pe care orice tanar ar trebui sa-l scrie pentru el insusi inainte de a deveni ceea ce copiii numesc cu sens peiorativ “om mare”. Si ce perioada mai buna ai putea alege decat cea a studentiei, aflata la granita dintre maturitate si copilarie?
Iti amintesti asadar de Micul Print al lui Antoine de Saint-Exupéry? Povestea lui este la fel de fascinanta indiferent de varsta la care o vei citi. Mai uita inca putin de cursurile care zac aruncate pe birou asteptandu-si randul pentru a fi rasfoite si mai ramai pe taramul magic al literaturii pentru copii. Cu siguranta trebuie sa o fi insotit pe Dorothy in calatoria ei catre Oz sau sa fi stat cu sufletul la gura citind despre peripetiile lui Huckleberry Finn sau Tom Sawyer.Nu-i asa ca iti doreai sa fi tu in locul lor?
Schimband registrul si indreptandu-ti atentia catre muzica, vei spune ca opera nu este pentru copii. Mozart insa a scris primele piese pentru pian atunci cand avea 5 ani.Cum totusi geniile nu se intalnesc la tot pasul, incearca sa iti amintesti de cantecelele pe care le fredonai la gradinita. Nu le auzi la toate radiourile si nici in cluburi, nu sunt in topuri si nici nu au compozitori celebri, insa in vremea cand erai copil erau singurele pe care voiai sa le auzi, iar versurile lor constati ca le cunosti si acum dupa atata timp.
Pictura. (more…)
…noroc sa ai
Voiam sa mai aman putin postul asta, dar avand in vedere ultimele intamplari e cazul sa mergem inainte cat mai rapid. Asadar sa reluam de unde am ramas.
Cazul III – iarna, tot liceu, in Plaza
Iaca eram si noi ca pupezele in Plaza, la un hamburger si un suc inainte sa mergem la patinoar. Si dintr-o prea mare harnicie, odata cu gunoaiele de pe tava mi-am aruncat si telefonul. Lucru pe care l-am realizat abia cand eram jos in parcare.
Fuguta, fuguta ne-am intors sus si au inceput fetele mele sa sune pe numarul meu si ascultam pe langa cosurile de gunoi. Nu se auzea nimic.
Mergem la un nenea de la firma de curatenie din mall si ne informeaza ca tocmai ce au fost golite cosurile si urmeaza sa plece masina cu gunoi. Na ghinion! Dar mi-a zis sa ii dau numarul si el incearca sa mai faca ceva.
I-am dat numarul si tipul a plecat. Oricum eu nu mai aveam nici o speranta. Ma vedeam deja cu beregata retezata de tata, care era posesorul de drept al telefonului ce fusese cumparat cu numai o zi in urma si pe care eu il aveam la mine doar pentru figuri.
Cand colo, il vad pe tipul respectiv intorcandu-se victorios cu telefonul meu in mana, plin de maioneza si cu o tasta care deja nu mai mergea bine! Dar important era ca il recuperasem si ca inca odata norocul meu isi facuse datoria.
Cazul IV – toamna, primul an de facultate, Bucuresti, undeva prin Romana
(more…)
… noroc sa ai
Am pierdut multe la viata mea.Am pierdut obiecte, am pierdut acte si am pierdut oameni. Cu toate acestea ma consider un om norocos. Insa nimic nu dureaza la nesfarsit.
Cand vine vorba de pierdut acte, portofele si chei nu ma intrece nimeni. Cu toate acestea nu mi s-a intamplat de prea multe ori sa le pierd efectiv, insa cam de fiecare data lucrul acesta s-a datorat altora si nu mie.
Datorita unor evenimente recente, m-am decis sa fac aici un fel de recensamant al portofelelor si actelor mele pierdute. In ordine cronologica, pana vom ajunge la prezentul care a declansat toata aceasta povestire.
Cazul I – pierdut portofel, candva in liceu, probabil clasa a XI-a, de ziua mea.
Mi-amintesc foarte bine. Eram la liceu in pauza si am traversat la Fornetti-ul de vis a vis. Am cumparat ce am vrut, am aruncat bonul la cosul de gunoi si am plecat. Sau cel putin asa credeam ca am procedat…
In pauza urmatoare, cand am trecut iarasi prin fata la Fornetti, domnisoara vanzatoare m-a strigat:
- Hei, ti-ai pierdut portofelul!
M-am uitat la ea putin mirata desi vedeam clar ca tine in mana portofelul meu. O intreb unde l-a gasit.Raspunsul ei mi-a adus un zambet tamp pe fata:
-L-ai aruncat singura la cosul de gunoi! mi-a zis ea.
Da.Asta facusem. Si era abia inceputul. Cateva luni mai tarziu, poate un an, tot in liceu fiind si tot in pauza, mi-am aruncat telefonul la cosul de gunoi si am ramas cu coaja de banana in mana. De data aceasta am realizat singura greseala, dar am fost oricum subiect de ras intreaga zi.
Cazul II – iarna, seara de 23 decembrie, adica Mos Ajunul, clasa a XI-a sau a XII-a. (more…)
