Acum cateva luni, dupa ce am citit romanul Dedesubt este infernul, scris tot de Claire Castillon, nu mi-as fi imaginat ca o sa ajunga in mainile mele o alta carte de a ei si ca aceasta o sa imi placa atat de mult in  contrast cu prima.

Volumul “Insecta” reuneste 19 scurte povestiri care au ca tema principala relatia mama – fiica.

Inainte de a va apuca de citit, imaginati-va relatia clasica, normala, dintre o mama si fiica ei, discutiile pe care le poarta, sentimentele care le leaga, iar inainte de a deschide cartea stergeti-va acest tablou din minte si uitati de existenta lui.

Unii ar spune ca povestirile lui Claire Castillon sunt dure. Cine poate spune insa ca nu au nici un strop de realitate in ele? Iar realitatea este de cele mai multe ori dura…

In “Insecta” sunt abordate teme precum incestul, cruzimea, violenta, frustrarea , despre care se vorbeste franc si la persoana I.

Marturisesc ca am inceput sa citesc fara a avea mari asteptari, dat fiind faptul ca romanul mentionat la inceput nu a fost pe gustul meu, insa lectura aceasta scurta m-a intrigat, asa ca pe viitor voi mai cauta si alte opere de ale autoarei.

Am inceput sa citesc Hagi-Murad fara a sti mare lucru despre subiect, asa cum se intampla cu aproape toate cartile care ajung pe mana mea. Foarte repede am realizat insa ca am nevoie si de putina documentare inainte de a inainte cu lectura mea, dat fiind faptul ca nivelul de cunostinte istorice nu este tocmai punctul meu forte, cu care sa vreau sa ma laud.

Hagi-Murad a fost unul dintre conducatorii ceceni implicati in Razboiul Caucazului, ce a avut loc intre anii 1817-1864, avand drept parti combatante pe de o parte Imperius Rus, iar de partea cealalta pe Abhazia, Cerkezia, Balkaria, Karaciai, Daghestan si Cecenia.

Nuvela debuteaza cu o metafora ce il asemuieste pe Hagi-Murad cu ciulinul ce nu vrea sa se plece la pamant si care se ridica si dupa ce a fost calcat in picioare.

Este prezentat episodul in care eroul se preda si trece de partea rusilor, datorita unor conflicte avute cu Imam Samil. In Rusia el ajunge pe rand in casele mai multor comandanti si conducatori si este interesant de urmarit atat atitudinea acestora fata de Hagi-Murad, cat si reciproca. Unii dintre acestia isi manifesta inca de la inceput neincrederea, altii insa apreciaza blandetea si bunatatea de care omul Hagi-Murad da dovada in diferite forme.

Pe langa lectia de istorie oferita, nuvela reprezinta si o fresca a societatii din acea perioada prin episodul cinei din casa lui Vorontov sau cel dedicat imparatului Nikolai.

Am mai observant faptul ca in literatura rusa, atat cat am citit eu pana acum, moartea ocupa intotdeauna un loc aparte in naratiune.Capitolul ce prezinta moartea soldatuui Avdeev mi-a amintit de Anna Karenina si de episodul dedicat mortii lui Nikolai, fratele lui Levin. Tolstoi construieste o imagine a mortii ce nu are menirea sa impresioneze la nivel sentimental, ci sa actioneze la nivelul psihicului, zguduind perceptia conform careia in romane moartea reprezinta un act eroic sau un sacrificiu. Actul de trecere in nefiinta este privit atat din perspectiva celui aflat pe patul mortii, cat si din viziunea celor ce asista la intregul episod sau care vor ramane in urma celui ce a pierit. Moartea capata astfel o insemnatate aparte nu prin modul in care s-a petrecut,ci prin efectele pe care le produce.

Inca de la inceput eu am asemuit aceasta nuvela cu romanul lui Hemingway : “Pentru cine bat clopotele”. Chiar daca din punct de vedere al dimensiuniii cele doua nu se pot compara si chiar daca din nuvela lui Tolstoi lipseste latura romantica, eu am asemanat cele doua opere pentru ca fiecare reprezinta in felul sau un “document” de istorie, veridic prin faptul ca autorii au luat parte la evenimentele relatate.

Prin Hagi-Murad nu se prezinta doar destinul unui om, ci al unui intreg popor ce refuza sa isi plece capul in fata inamicului, chiar daca acesta este mai numeros si mai puternic.

Rating: ★★★★☆ 

Am spus-o mai demult atunci cand vorbeam despre “Povestea lui O” si o repet si acum: n-ai cum sa ramai indiferent in fata unei asemenea lecturi. Mai cred si ca e greu sa spui ca aceasta carte ti-a placut fara ca asupra ta sa se abata un val de suspiciuni din partea celor care te vor acuza ca sustii sau esti adept al violului, incestului , scatofiliei, violentei, cruzimii, crimei si bineinteles al… sadismului.

De la numele marchizului de Sade deriva termenul de sadism explicat astazi in DEX ca fiind o “perversiune sexuala manifestata prin placerea de a provoca partenerului suferințe fizice, o tendinta anormala spre cruzime”. Nu stiu altii cum sunt, insa in mine a starnit dorinta imediata de a afla ce anume a putut concept o minte atat de socant, incat restul lumii sa ii transforme numele intr-un substantiv ce astazi are numai conotatii negative.

Adevarul este ca daca ar trebui sa descriu romanul in numai cateva cuvinte as spune ca este o carte a ororilor. Sade a scris romanul pe cand era inchis in inchisoarea Bastilia,si in ciuda intinderii sale, acesta este neterminat, doar una din cele 4 parti fiind finalizata.

Imi dau seama pe masura ce scriu, ca nu faptele petrecute in roman sunt importante atunci cand vrei sa vorbesti cuiva despre aceasta carte, ci impresiile pe care acestea le-au produs asupra ta. Este necesar totusi sa va spun cateva idei despre subiect, pentru a va vorbi apoi despre una din concluziile mele legate de efectul acestui roman.

Patru barbati, foarte bogati si influenti, rapesc un numar de fete si baieti, pentru a-i izola undeva departe intr-un castel si a-i supune la diverse perversiuni sexuale, umilinte si chinuri fizice. Pe langa aceste personaje, importante mai sunt cele 4 povestitoare. Pe durata celor 4 luni cat aveau sa dureze orgiile, in fiecare luna una dintre cele 4 povestitoare, trebuia sa incante audienta zi de zi cu diverse povesti legate de modalitati de a-ti desfata simturile si de a obtine placerea. Gravitatea faptelor ce urmau a fi povestite trebuia sa creasca pe masura ce timpul trecea, astfel incat cele mai grozave urmau a fi prezentate abia la sfarsit.

Sa va spun acum de ce am tinut sa va povestesc si unde voiam sa ajung. Prima parte, adica cea mai completa dintre toate si cea care ar trebui sa oripileze cel mai putin , ii este dedicata scatofiliei. Oricat de greu v-ar veni sa credeti acum cand numai va imaginati ceva, dupa ce reusesti sa duci la capat 50 de pagini de lectura te obisnuiesti atat de mult cu faptele prezentate incat nimic nu te mai misca si nici nu te mai scarbeste, dovada a faptului ca invatam sa acceptam raul de langa noi odata ce el a devenit deja un lucru obisnuit.

A doua parte, mai bine zis schitele celei de a doua parti, vorbesc in mare parte despre placerile resimtite prin acte de pedofilie. A treia parte este dedicata placerilor provenite din durerea fizica pricinuita altora. Iar ultima parte, cea de-a patra si cea mai groaznica dintre toate, descrie in scurte fragmente, fantezii ce implicau chinuri groaznice si in final uciderea unor oameni intru satisfacerea poftelor altora.

Marturisesc ca am reusit sa parcurg primele 3 parti reusind sa accept din ce in ce mai greu ceea ce citeam. M-am oprit insa la cea de-a patra parte a cartii si cred ca pentru mine aceasta a fost limita, dincolo de care nu cred ca o sa pot trece prea curand, fie vorba chiar si de lectura.

Pe tot parcursul romanului m-am intrebat cam ce parte din ceea ce citeam era fictiune, cata era adevar si cat era fantezia  autorului, neimplinita in viata reala si exprimata pe hartie. Nu e o intrebare pe care ti-o adresezi la fiece lectura, insa nici romanul acesta nu este tocmai usor de comparat cu o alta carte. De altfel, nu poti sa ignora nici faptul ca Sade si-a petrecut o buna parte din viata in inchisoare sau inchis intr-un ospiciu, fiind acuzat de mai multe ori de violuri si rapiri ale unor copii pe care i-a implicat in orgii ce s-au petrecut in locuinta sa.

Este irelevant insa, cat anume e adevar si cat e rodul imaginatiei din toate cate le prezinta acest roman. Aprecierea pe care eu am oferit-o cartii, o justific intr-o oarecare masura facand apel la anul in care a fost scrisa si la gestul de curaj ( sau nebunie?) pe care l-a reprezentat.

Fragmentul acesta, extras din text, ar trebui interpretat de fiecare ca un semn de avertizare pe care autorul binevoieste a-l da cititorilor sai inainte ca acestia sa inainteze prea mult in lectura fara a fi pregatiti: “ Si-acum, prietene cititor, se cades a-ti pregatesti sufletul si mintea pentru cea mai plina de necuratii povestire ce se va fi facut vreodata de cand e lumea lume, o asmenea carte neintalnindu-se nici la antici, nici la moderni. Inchipuie-ti ca orice placere cinstita sau  neingaduita de aceasta fiara  despre care vorbesti neincetat fara sa o cunosti si pe care o numesti natura, ca aceste placeri, zic, vor fi in chip voit inlaturate din aceasta culegere si ca, de le vei intalni din intamplare,, se vor afla numai insotite de vreo crima ori nuantate de vreo marsavie.”

Ca sa afli daca esti sau nu pregatit sa citesti aceasta carte, fa un exercitiu de sinceritate cu tine si  incearca sa definesti termenul “pervers” conform viziunii tale.Apoi compara definitia ta cu cateva din lucrurile povestite de mine aici, tinand cont de faptul ca eu am folosit un limbaj decent si foarte delicat comparativ cu cel din roman. Concluzia iti apartine.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Nu indoiesc niciodata paginile. In 90% din cazuri am semne de carte, dar daca se intampla sa nu am, notez in telefon pagina la care am ramas.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Chiar in ultimul timp nu. Am primit de ziua mea cartea “Potentialul erotic al sotiei mele” chiar de la Razvan, si-am mai primit niste carti erotice de la cineva care stia ca aspir sa am in biblioteca toata colectia Eroscop a celor de la editura Trei.

3. Citiţi în baie?

Nu.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

M-am gandit si am si incercat, insa nu-i vorba inca de nimic ce as vrea sa fac public. Le pastrez inca doar pentru mine.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Nu prea cumpar carti doar pentru ca sunt intr-o anumita colectie. Totusi, cum am spus mai sus, mi-as dori sa am toata colectia Eroscop de la Editura Trei, care m-a fascinat si intrigat inca de la prima carte care s-a nimerit sa-mi pice in mana. Insa nu sunt toate la fel bune. Dar eu tot mi le doresc

6. Care este cartea preferată?

E o intrebare ingrata. E ca si cum ai intreba un copil: Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata? Totusi, ca si carti speciale pentru mine sunt cele care mi-au deschis apetitul pentru lectura, cand eram copil sau adolescent: ” Vrajitorul din Oz”, ” Singur pe lume”, “Rosu si negru”, “Invitatie la vals”.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Mie da, imi place sa recitesc unele carti. Bineinteles ca le recitesc pe cele care mi-au placut cel mai mult sau din care simt ca pot intelege mai multe la o a doua lectura. Am recitit “Vrajitorul din Oz” de N ori deja, “Micul print”, “Doi ani de vacanta” de Jules Verne, “Laleaua neagra” (Al. Dumas). Mi-as dori sa recitesc cartile lui Mihail Drumes, Utopia (Thomas Morrus) si Dostoievski (ce am citit pana acum) pentru ca imi amintesc ca mintea mea de 18-19 ani se simtea un pic coplesita de acea lectura in vremea aceea.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Cu riscul de a fi morbida… toti scriitorii care-mi plac mie nu mai sunt astazi in viata, si cum nu cred in intalniri cu spirite prefer sa-mi nu-mi imaginez asa ceva.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Imi place sa vorbesc despre carti, cu oameni care au si ei aceasta pasiune. In rest, e ca si cum cineva ar incerca sa vorbeasca cu mine despre fotbal: probabil as asculta, insa m-as plictisit ingrozitor.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

In primul rand conteaza autorul si apoi diversele recomandari care mi-au ajuns pe la urechi, sau pur si simplu curiozitatea.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Abecedarul

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Pai… in pat sau tolanita undeva sub o umbrela la plaja

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Prefer linistea. Muzica ma bruiaza.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, am citit mai multe carti asa, desi recunosc ca nu este aceeasi placere cu a tine o carte in brate.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Citesc si carti cumparate si carti imprumutate, insa daca vreuna din cele imprumutate imi place foarte foarte mult, probabil o sa mi-o cumpar si eu ca sa o am in biblioteca.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O carte este prentru mine… o resursa inepuizabila de vise si idei.

Leapsa asta merge mai departe catre toti cei care iubesc sau apreciaza cartile, si care vor sa o rezolve, aici in comentarii, sau pe blogul lor.

Momentan este in versiune beta, asa ca intrati pe site, lasati-va adresa de e-mail si veti primi si voi o invitatie in scurt timp.

Mie personal mi se pare o idee interesanta. Eu de multe ori as dori sa discut cu cineva despre cartile pe care le citesc, sau carti care pur si simplu imi plac, insa nu prea am cu cine. Teacup sper sa devina locul unde sa poti avea discutii cu oamenii care iti impartasesc pasiunea, fie ea pentru carti sau ceai, ori ambele la un loc.

Eu le urez mult succes!

Eu? Eu mi-am numarat cartile citite. Imi propusem sa citesc 30. Nu stiu de ce, pur si simplu. Oricum am stat sa le numar abia acum la sfarsit, nu am citit anul asta presata de ideea ca vai mai am 10 pana sa imi ating scopul. Asta e un caz in care nu cantitatea conteaza ci primeaza calitatea.

Oricum, cand am facut numaratoare acum la final mi-au dat chiar 30. Si am facut o lista cu ele AICI intr-o pagina noua. In lista apar ele 31, dar e o carte pe care am impartit-o in 2, nu ca ar fi prea relevant, dar sa nu ma acuzati ca nu stiu sa numar.

In incheiere as fi vrut   sa fac un top cu cartile care mi-au placut cel mai mult , dar oricat am stat sa ma uit la lista nu am reusit. Eu nu stiu sa fac alegeri. Dar asta e deja o alta poveste.

S-a intamplat sa citesc cartea lui Claire Castillon chiar acum in preajma sarbatorilor si a fost cu siguranta o sincronizare nefasta, cu toate ca nu cred ca in alte momente sau conditii romanul mi-ar fi placut mult mai mult.

Cartea mi s-a parut dura si chiar agresiva atat in limbaj cat si in privinta temei in general. Femeia ce il numeste pe barbatul cu care traieste magar, analizeaza punand sub lupa atat viata de acum alaturi de magar, cat si trecutul pe care il diseca fara mila. Micuta, asa cum era numita in copilarie, dovedeste un dezvoltat spirit critic, remarcand in viata familiei detalii pe care altii insa nu reusesc sa le vada.

Romanul, scris la persoana I, este un fel de jurnal al femeii care nu iarta nici una din greselile celor din jurul ei. Magarul este slab, nedemn de iubirea ei asa ca femeia nu va rata nici o ocazie de a-l critica.

Cartea lui Claire Castillon dezvaluie o lume sumbra, cenusie, unde nimic bun nu se intampla. Firea mea optimista nu a reusit sa rezoneze deloc cu aceasta lume si cum nu incerc sa fiu obiectiva atunci cand citesc, lectura asta mi-a cam lasat un gust amar.De altfel, cred ca orice om care se numara printre aceia ce vad intotdeauna jumatatea plina a paharului, se va simti revoltat citind dezvaluirile acestui suflet vesnic nemultumit.

Realizez si faptul ca sunt multi probabil cei carora le-a placut cartea. Modul de exprimare sec, concis, specific prozei conteporane, pe mine nu ma convinge insa.

In concluzie, eu am ramas cu impresia ca prin tema aleasa autoarea nu a cautat decat sa starneasca reactii, caci este evident ca atunci cand unul dintre sexe ia o pozitie vehementa impotriva celuilalt, se nasc intotdeauna controversele. Iar fata de o cruzime precum cea din “Dedesubt este infernul”, ce nu lasa loc sperantei, e greu sa ramai indiferent.

Rating: ★★★★★ 

Tin minte ca acum 2 luni pe masura ce citeam mai mult, ridicam si mai mult din spranceana a nedumerire. “Procesul” nu a mai avut acelasi efect asupra mea, asa ca l-am citit fara prea multa mirare, insa cu ochii larg cascati de fascinatie.

Josef K., personajul principal al romanului, se trezeste intr-o dimineata abordat in propria locuinta de doi jandarmi, care ii aduc la cunostinta faptul ca este arestat si ca urmeaza sa aiba loc un proces. Pana aici lucrurile pot parea normale; sa nu uitam insa ca vorbim despre o scriere ce ii apartine lui Kafka.

Absurdul situatiei intervine inca din momentul in care personajul merge la audieri, incepe sa faca demersuri pentru a grabi ritmul in care procesul inainteaza, fara a sti insa de ce anume este acuzat. Aceasta chestiune, esentiala in viziunea noastra, nu pare a avea aceeasi importanta in romanul lui Kafka. Importanta este simpla existenta a procesului si modul in care aceasta reuseste sa bulverseze intreaga viata a personajului.

In ciuda statutului de acuzat, K. este liber sa isi continue activitatile in mod normal pe durata intregului proces, fara a fi privat de libertate. Pe masura ce timpul trece, acesta devine insa tot mai obsedat de ideea ca este acuzat si cauta rezolvarea problemei prin diferite mijloace, care in final se vor dovedi inutile.

Viziunea autorului asupra sistemelui juridic, scoate la iveala prin absurdul dus la extreme al descrierilor, principalele hibe ce persista si astazi in sistemele de drept. Citatul ce urmeaza descrie o realitate din pacate prezenta si astazi la noi si o bariera de care personajul se loveste constant in incercarea sa de a se apara: “Cel mai important lucru il constituie relatiile pe care le are avocatul.Aceste relatii sunt deosebit de importante pentru aparare. K. a constatat pe propria piele ca functionarii marunti nu au constiinta si pot fi corupti drept care sistemul are si unele lacune.[…] Datorita acestei stari de lucruri, nu este de mirare ca unele cauze se incheie in mod deosebit de favorabil pentru acuzat. […] Cu adevarat valoroase sunt relatiile pe care un avocat le are cu functionarii de rang inalt.”

“Procesul” nu este unul dintre acele romane care te tine cu sufletul la gura apeland la elemente surpriza sau rasturnari bruste de situatie. Romanul urmareste insa cu minutiozitate fiecare gand al personajului si fiecare miscare, astfel incat tu, ca cititor, ajungi intr-un final sa il cunosti pe K.,sa ii intelegi drama si sa parcurgi aceleasi stari sufletesti ca si el.

Masura in care poti aprecia valoarea operei lui Kafka se afla insa in stransa legatura cu motivul pentru care alegi sa citesti o carte: pentru a-ti largi orizonturile, pentru a descoperi noi perspective, pentru a invata ceva sau pentru a te simti bine, a te amuza, a te destinde. Recomand asadar romanul doar acelora ce se inscriu in prima categorie.

Rating: ★★½☆☆ 

E greu sa povestesti despre ce e vorba in romanul Hortensiei Papadat-Bengescu si asta pentru ca nu exista o actiune propriu-zisa. Cartea urmareste evolutiile unor familii de-a lungul unei perioade, in functie de evenimentele petrecute, ce modifica treptat relatiile initiale dintre personaje.

Ii aveam asadar pe sotii Rim, care o primesc in casa pe “grosolana” Sia pentru a avea grija de batranul doctor Rim. Tatal acesteia, Lica “Trubadurul”, care era inrudit cu Lina, sotia doctorului, era un barbat iubit de femei, care isi ducea viata lipsit de griji, de pe-o zi pe alta. Acesta ajunge in slujba printesei Ada, al carei sot suferea de o boala incurabila si se afla practic pe patul de moarte.

De ce “Concert din muzica de Bach”? Un alt personaj important, Elena Draganescu, o cunoscuta si indragita doamna din societatea de vaza a Bucurestiului, urma sa organizeze un concert dedicat exclusiv muzicii lui Bach, eveniment la care toata lumea dorea sa fie invitata si despre care vorbeau cu totii, sporindu-i astfel importanta. In jurul pregatirii acestui concert se vor defini de altfel relatiile dintre toate aceste personaje, fiecare putand influenta la randul sau alte personaje.

Romanul te lasa cu senzatia ca ai patruns pentru o scurta vreme in viata unei mari familii si ca ai observat-o fara a fi la randu-ti observat. Toate trairile sunt surprinse in amanunt, astfel ca in final ajungi sa ii cunosti pe toti, sa sti cum gandesc sau cum urmeaza sa reactioneze. Finalul romanului nu este nici spectaculos,nici neasteptat, ci ii este consacrat personajului principal: concertul din muzica de Bach.

Poate sunt eu obisnuita cu alt gen de lecturi, poate ca ma asteptam la altceva sau poate ca n-a fost momentul cel mai potrivit pentru a citi romanul. Zic toate acestea din cauza ca pentru mine a fost o carte monotona, ce nu a reusit sa ma atraga prea mult .

Acesta este mesajul pe care orice tanar ar trebui sa-l scrie pentru el insusi inainte de a deveni ceea ce copiii numesc cu sens peiorativ “om mare”. Si ce perioada mai buna ai putea alege decat cea a studentiei, aflata la granita dintre maturitate si copilarie?

Iti amintesti asadar de Micul Print al lui Antoine de Saint-Exupéry? Povestea lui este la fel de fascinanta indiferent de varsta la care o vei citi. Mai uita inca putin de cursurile care zac aruncate pe birou asteptandu-si randul pentru a fi rasfoite si mai ramai pe taramul magic al literaturii pentru copii. Cu siguranta trebuie sa o fi insotit pe Dorothy in calatoria ei catre Oz sau sa fi stat cu sufletul la gura citind despre peripetiile lui Huckleberry Finn sau Tom Sawyer.Nu-i asa ca iti doreai sa fi tu in locul lor?

Schimband registrul si indreptandu-ti atentia catre muzica, vei spune ca opera nu este pentru copii. Mozart insa a scris primele piese pentru pian atunci cand avea 5 ani.Cum totusi geniile nu se intalnesc la tot pasul, incearca sa iti amintesti de cantecelele pe care le fredonai la gradinita. Nu le auzi la toate radiourile si nici in cluburi, nu sunt in topuri si nici nu au compozitori celebri, insa in vremea cand erai copil erau singurele pe care voiai sa le auzi, iar versurile lor constati ca le cunosti si acum dupa atata timp.

Pictura. Se spune despre ea ca este poezie tacuta.Putini insa reusesc sa ii descifreze mesajul ascuns printre uleiuri si culori.Ia insa in mana desenul plin de stangacie al unui copil si vei vedea ca florile lui inalte cat o casa sau curcubeele in zile cu zapada nu iti vor parea deloc absurde, ci te vor face sa zambesti.
Fata de pictura, fotografiile au avantajul de a fi spontane si de a surprinde momentul.Nu te uita insa la pozele din reviste,perfect incadrate si in care lumina care mereu din unghiul potrivit.Imaginile cu copii, chiar si atunci cand nu au pretentia de a fi artistice, sunt unanim apreciate pentru ca sunt intotdeauna sincere si inocente, calitati pe care cu greu le mai gasesti si in alta parte.

Probabil ca deja te intrebi care este scopul acestui mesaj si de ce ar trebui sa il compui tocmai acum, cand abia incepi sa faci primii pasi in viata pe picioarele tale.Sa te maturizezi nu inseamna insa sa alungi definitiv copilul din tine.Intre stresul examenelor din sesiune si oboseala primului job, gaseste-ti timp sa rasfoiesti o carte cu povesti sau sa mergi la un teatru pentru copii. Problemele tale nu or sa se rezolve in mod miraculos, dar daca astfel te vei simti un pic mai fericit, sa sti ca si asta este o arta.

Sursa foto