Rating: 
E greu sa incerci sa scrii recenzia unei carti ce are drept subiect principal studiul criminalilor psihopati si sa nu fi privit cu suspiciune si neincredere.
Am inceput aceasta carte pentru ca voiam sa diversific genul lecturilor mele si sa ies din zona beletristicii sau a cartilor de specialitate necesare in facultate. Asa am ajuns sa citesc cartea doamnei doctor psihiatru Lewis, care mi-a captivat imediat interestul si m-a facut sa imi doresc sa aflu mai multe. Asa ca pe langa lectura cartii, am mai cautat si multe alte informatii pe net pe masura ce aveam nelamuriri sau noi curiozitati se iveau.
Dorothy Otnow Lewis, un celebru medic psihiatru din SUA, si-a dedicat intreaga viata studiului criminalilor psihopati, fiind ajutata in munca sa de neurologul Jonathan Pincus. Cartea are asadar rolul de a prezenta cele mai interesante cazuri intalnite de catre dr Lewis in cariera sa.
Unele fapte sunt socante de-a dreptul. Din relatarile lui dr Lewis aflam insa ca nici un om nu ajunge sa ucida intr-un mod atroce, fara sa fi suferit la randul sau o serie de traume. De altfel cei mai multi dintre criminalii acuzati de violuri, crime, mutilari, tortura, necrofilie, suferisera in copilarie abuzuri fizice si/sau sexuale severe, in special din partea parintilor.
Mediul violent in care acestia au fost crescuti le-a creat o baza pentru comportamentul agresiv de mai tarziu. Totodata diverse probleme in timpul sarcinii sau la nastere, precum si loviturile, cazaturile si accidentele din copilarie suferite de acesti criminali, au condus la afectiuni ale creierului, care ii faceau pe acestia mai agresivi, irascibili si mai inclinati catre violenta.
Dr Lewis se intreaba daca un om perfect sanatos psihic poate ajunge sa ucida. Din experienta sa, spune ca pana acum nu a intalnit vreun om care sa fi ucis fara sa sufere de vreo psihoza.
Totodata cartea aduce in discutie si o alta tema controversata: pedeapsa capitala. Singurele democratii in care pedeapsa cu moartea mai exista sunt SUA, Japonia si Coreea de Sud. In 2009, in SUA au fost executati 52 de oameni, dintre care 24 in statul Texas, care este considerat cel mai sangeros din acest punct de vedere.
Dr Lewis vorbeste si despre cateva cazuri in care cei condamnati la moarte, erau minori inca in clipa in care au sarvarsit crimele. Cat de corecta este aceasta sentinta in cazul unor adolescenti de 16-17 ani? Totodata autoarea spune ca avand in vedere faptul ca intre momentul in care sentinta se pronunta si data executiei se scurg uneori si 10 ani, tinerii respective se schimba atat de mult, incat ajungi sa omori un om pentru crimele comise de un altul.
Cel mai impresionant dintre aceste cazuri mi s-a parul cel al unui tanar (minor) care a violat si a ucis o calugarita, pentru ca apoi sa afirme ca nu isi aminteste nimic despre asta.In cazul sau s-a dovedit a fi vorba de personalitati multiple, create de mintea sa inca din copilarie, pentru a reusi sa suporte traumele repetate. In ciuda acestor descoperiri si in ciuda faptului ca Papa insusi a facut o cerere de clementa pentru ca tanarul sa nu fie executat, comisia si judecatorul nu s-au aratat deloc miscati de faptele prezentate. Voi insa, daca ati afla ca tanarul acela a fost inca din copilarie batut, ars pe soba si abuzat sexual de catre proprii bunici i-ati acorda circumstante atenunate? Daca ati stii in plus ca a fost violat constant inca de mic de tatal sau vitreg, de fratele sau si ca a fost obligat sa intretina relatii sexuale cu mai multi adulti dar si cu animale si ca a fost filmat in timp ce facea asta, ati arata macar un pic de mila fata de cazul sau? Cum sa condamni la moarte un om care are la randul sau nevoie de ajutor?
Un capitol interesant din carte il reprezinta cel in care dr Lewis povesteste despre interviul avut cu unul dintre calaii care se ocupa cu executiile in cateva dintre statele americane. Omul considera slujba sa ca fiind la fel de normala ca oricare alta, iar intrebat fiind ce simte pentru victima in momentul in care actioneaza scaunul electric, el raspunde: “N-am mila pentru niciunul dintre ei.”. Cati oameni normali, sanatosi, ar putea insa indeplini aceasta slujba? Oare judecatorii care condamna un om la moarte ar putea duce la bun sfarsit aceasta sarcina? Daca ar fi obligati sa o faca, oare ar lua aceasta decizie in mai putine cazuri?
Si ce inseamna de fapt a fi nebun? Se pare ca exista o mare diferenta intre definitia data de lege si cea acceptata in medicina. In termeni juridici o persoana nu poate fi responsabila pentru un act criminal daca, din motive de deficienta sau alienare mintala,ii lipseste fie capacitatea de a distinge intre bine si rau, fie capacitatea de a-si adapta comportamentul la cerintele legii. Aceasta definitie este insa atat de vaga si lasa loc atator interpretari, incat dovezile clare si convingatoare sunt greu de adus in cazul unui proces.
Imi plac lecturile care odata incheiate, dau nastere unor noi curiozitati. Iar aceasta carte pe langa informatii interesante mi-a umplut mintea cu o groaza de intrebari si dileme la care voi incerca sa caut un raspuns.
Acum ca a trecut deja ceva timp de cand am terminat de citit cartea, ma gandesc ca a fost o alegere destul de bizara pentru o lectura de vacanta, subiectul fiind oarecum in contrast cu sentimentul de libertate si voie buna permanenta care m-a insotit in zilele acelea insorite. Imi ramasese totusi intiparita in minte imaginea de acum un an a unui domn care a stat o zi intreaga pe un sezlong langa mine si nu si-a desprins deloc ochii din acest roman pana nu l-a dat gata. Asa ca iata-ma si pe mine anul acesta pe plaja cu “Vipera sugrumata” in brate.
