Mazgalituri cu tag-ul ‘ganduri’

 

Locul si momentul potrivit

Mazgalit de Ea Wednesday, October 19th, 2011

Mergeam acum doua zile din Berceni spre Plaza Mall, adica tocmai in Drumul Taberei si se facea ca era tocmai ora de cosmar a soferului de Bucuresti, momentul in care toti capitalistii dau shut down la calculatoare si se imprastie care cum poate, in autobuze, metrouri sau masini mai mult sau mai putin personale.

Mai pe scurt: ora 18, in Bucuresti, la volan. Vis, nu alta!

Cand ajung pe la Eroii Revolutiei, cam in dreptul a ceea ce se cheama prea pompos City Mall, ma uit in stanga mea si vad un cer portocaliu si undeva printre copaci reusesc chiar sa intrezaresc un soare rosu rosu, mai ceva ca un homar.

Cu gatul girafa spre stanga continui sa ma deplasez pana cand intru pe Viilor de unde abia daca mai pot vedea un colt din cerul acela minunat. Ma grabesc sa intru pe Trafic Greu, doar doar o sa am de acolo o priveliste mai buna. Da’ de unde!

Am tot mers asa cu capul sucit spre cerul acela insangerat pana cand am ajuns in intersectia de la Razoare unde am vazut-o: era ea, macaraua, si era la lucru si se invartea fix intr-acolo unde soarele meuca un glob rosu se topea in asfalt!

Si m-am gandit la acel om cocotat acolo sus si ma intrebam daca el observa acel apus, daca e si el fascinat, daca apreciaza acel moment sau daca se gandeste ca sunt si oameni asa ca mine care-l invidiaza in acea clipa pentru ca se afla la locul potrivit, in momentul potrivit.

Nu am poza cu apusul de acum doua zile, dar va arat unul surprins in vara aceasta undeva in apropiere de Rasnov. M-am simtit si eu norocoasa atunci, pentru ca m-am aflat unde trebuia, fix la momentul care trebuia.

Apusul este momentul meu preferat din zi. Care e al vostru?

 

 

Experienta ne schimba asteptarile

Mazgalit de Ea Wednesday, October 5th, 2011

Ma uitam astazi pe niste fotografii, unele foarte recente, altele de anul trecut si altele de prin liceu. Nu e un post nostalgic si nici despre amintiri nu incerc sa va vorbesc, caci nu din motivul acesta ma uitam la ele. Ma uitam dintr-o perspectiva critica, a unui om ce a devenit interesat de arta fotografica si vede in aceasta mai mult decat o maniera la indemana de a imortaliza momente deosebite, aniversari, vacante, etc.

Uitandu-ma astfel, am realizat ca atunci cand am vazut prima fotografie color pe hartie mi s-a parut ceva extraordinar. Stiu ca atunci pretuiam fiecare click facut pe butonul aparatului, pentru ca filmul avea 36 pozitii. Mi-amintesc si cum a fost cand am avut pe mana prima camera digitala si era greu sa ma mai opresc din a face poze. Nu ma preocupa atunci de niciun fel calitatea acestora, ci era vorba doar de magia libertatii de a face oricate poze doresc.

Dupa aparitia telefoanelor cu camera, magia deja disparuse. Magia acelei libertati vreau sa spun. Si-abia apoi am inceput sa imi doresc ceva mai mult. Nu in termeni tehnici, caci nu aveam nici un fel de cunostinte, ci imi doream ca eu sa fiu mai atenta cu ceea ce surprind in fotografii si sa scot ce-i mai bun posibil dintr-un cadru.

Odata ce am simtit satisfactia unor poze reusite – aceasta era perceptia mea de la momentul respectiv – am inceput sa simt si ca aparatul foto pe care il detin ma limiteaza si ca imi doresc ceva mai performant. Aceasta a fost trecerea catre un DSLR de nivel de incepator. Asa ca a revenit iarasi incantarea de indata ce am realizat cat de multe puteam face acum cu noul aparat.

Ideea este ca acumuland tot mai multa experienta intr-un domeniu asteptarile ti se schimba. Fotografiile care acum 5 ani ma faceau sa ma simt mandra acum mi-ar fi rusine sa le arat cuiva. De altfel acum incep sa vad o multime de greseli si in cadre de acum 2-3 luni si in cele de acum o saptamana, cand poate inca nu aflasem o smecherie sau nu urmarisem inca un anumit tutorial fotografic.

Acum sunt in acel moment in care realizez ca am niste minime notiuni despre fotografie, dar imi dau seama ca mai am enorm de multe lucruri de invatat si ca totul depinde numai de mine. Dupa un timp voi simti iarasi nevoia de ceva mai mult, mai provocator si iarasi nu mi se va mai parea destul ce am acum.

Cred ca este vital sa ramanem intotdeauna critici la adresa noastra pentru ca numai asa putem evolua in continuare.

De acum incolo, cand intr-un moment de maxima incatare voi arata cuiva una dintre fotografiile mele spunandu-i: “Este cea mai buna fotografie a mea!” imi voi aminti sa adaug: “De pana acum! Cea mai buna fotografie a mea de pana acum!“.

Am zis!

 

 

Baia

Mazgalit de Ea Thursday, February 25th, 2010

În timp ce se spăla pe dinţi seara înainte de culcare, M îşi privea ochii în oglinda. Ca de fiecare dată când îşi comtempla verdele crud al irisului său rotund, perfect , îşi amintea vorbele lui, pe vremea când era încă o adolescentă la inceput de drum: “Şti când eram mic credeam că oamenii cu ochii verzi văd totul în verde, iar cei cu ochi albaştri văd totul în albastru şi că e important să găseşti pe cineva care să aibă aceeaşi ‘problemă de vedere ‘ca şi tine.”

Zâmbea. Un pic ironic, un pic trist, însă zâmbea. Pe vremea aceea crezuse şi ea într-adevar că ei au aceeaşi ‘problemă de vedere’, însă timpul i-a dovedit că T-a inşelat. Îşi aminteşte şi acum însă ochii lui căprui. Ce dacă nu erau tot verzi, precum ai ei?

Trecuse probabil ceva timp de când ea era inchisă în baie, căci T se auzi ciocănind la uşă.

- Ce faci? Eşti bine? intrebă el.

- Da da, mă spal pe dinţi, mormăi ea cu periuţa de  dinţi încă în gură şi trezindu-se din reverie.

Atunci el deschise uşa şi intră. O cuprinse în brate, îşi puse bărbia grea pe umărul ei şi o privi în oglindă. Ochii ei verzi, ce uneori îi dădeau fiori, îl fixau cu privirea. El însă nu se lăsa intimidat şi fără a-şi lua ochii ( verzi de asemenea) de la ea, începu să îşi frece obrazul de al ei. Ea se feri şi mârâi puţin, cum făcea de obicei atunci când el o inţepa cu barba sa.

El îşi puse brusc mâna dreaptă pe sânul ei stâng.

(more…)

 

20j de femei si un barbat ( partea a 2-a)

Mazgalit de Ea Friday, January 29th, 2010

Continuarea visului de aici

Si cum ziceam, se auzea o voce de barbat dintr-un seif pe care nu-l bagase nimeni in seama pana atunci.Usa se deschise in mod magic si din el a aparut nimeni altul decat… Mihai Bendeac. El saracul se uita derutat in jur, in timp ce femeile au sarit pe el, uitand de tot de situatia in care ne aflam.

Si din momentul acesta a inceput masacrul.Din podea au aparut un fel de catuse care au prins picioarele catorva femei care au cazut tot in niste tepi iesiti din marmura, mana unei alte femei a fost prinsa de o masa de-a lungul careia a inceput sa functioneze un fierastrau care i-a taiat bratul, iar o alta care batea cu pumnii de disperare in peretele de sticla a ramas lipita de acesta si urla de durere in timp ce acesta se incalzea din ce in ce mai tare…

Numai eu si Bendeac ramasesem nevatamati.

Imi mai amintesc doar ca vocea aceea ne-a spus ca pentru noi a lasat la sfarsit ce e era mai rau si-mi amintesc ca vedeam oamenii din afara cum se uitau ingroziti la spectacolul sangeros, fara a putea face ceva.

Si cand m-am trezit…era dimineata si nu aveam nici o zgarietura. :)

Parca seamana cu Saw…zic eu.Si eu care voiam sa vad zilele astea si Saw VI.

 

20j de femei si un barbat (stati potoliti, ca nu e cu prostii deochete)

Mazgalit de Ea Wednesday, January 27th, 2010

Seria viselor asasino-stiintifico-fantastice continua. Sa va spun ce mi-a mai mintea in noaptea trecuta:

Se facea ca ma duceam la mama la serviciu. Cladire mare, lume multa, in principiu numai de sex feminin, discriminare pe partea barbatoreasca. Si intru eu vesela cum intru de obicei, cu ochelarii de soare pe nas, de zici ca-s o diva de la Hollywood si numa’ covorul rosu imi mai lipseste.

Si nici nu fac bine 2 pasi inauntru si ma opresc ca vad ceva suspect. Un fel cusca de sticla ( cam cum sunt in unele localuri pentru fumatori) incepea fix in mijlocul holului imens si pana intr-unul din pereti. Cateva cucoane mai curioase de fel, ca si mine de altfel, se plimbau inauntru cand … pac! se inchide usa! Noi nici nu ne stresam la inceput, erau o gramada de jucarele si prostii pe acolo si nu stiam cine le-a adus. Asta pana incearca una sa deschida usa ca avea fata nevoie sa mearga la Camera Domnisoarelor ( Lady’s Room). Si vede ca nu poate sa o deschida si o alerteaza pe cea de langa ea. Cea de langa ea incearca sa deschida si la fel .

Se creeaza panica. 15-20 de femei inchise intr-un glob de sticla. Gardienii vin si incearca sa deschida, dar nu pot. Par si ei mirati si nu stiu de unde a aparut ciudata incapere din sticla. Se strang o gramada de curiosi, care se amuza de nenorocirea noastra. Deodata din niste difuzoare amplasate pe perete, se aude o voce masculina: ” V-au ajuns atatia ani de suprematie in Administratie. M-am saturat sa stau la ghisee sa ma rog de voi, sa ma cert si sa va vad cum imi spuneti cu un zambet cretin: ‘ Nu se poate, asa e sistemul.’ Sa vedeti voi azi ce sistem am pregatit eu pentru voi.”

Haos. Femeile tipa si incep sa bata in geam sa il sparga. Se aude iar vocea:

- Fetito eu nu stiu tu ce ai cautat sa intri aici. Tu nu ai fost chemata, ca si ele. Dar acum o sa platesti pentru curiozitatea ta.

M-am prins ca era vorba de mine, pentru ca toate cucoanele se uitau inspre ‘intrusa’ de mine. Nu au avut insa timp sa comenteze nimic, pentru ca in momentul acela a inceput sa se auda o voce de barbat care venea dintr-un fel de seif aflat intr-un colt si care era inchis….

…restul va povestesc mai tarziu sau maine, ca acum ma duc sa invat :)

 

Viata in doi

Mazgalit de Ea Monday, January 18th, 2010

Nu stiu cati dintre voi stiti asta, insa eu am o relatie de lunga durata cu cineva, care de putin timp s-a transformat in ceva mult mai serios. Ne-am mutat impreuna.

Cand am facut acest anunt cunoscutilor nostri, mai toti au zambiti si au spus: N-aveti nici o sansa, in mai putin de o luna va scoateti ochii si o sa vreti sa va mutati separat. Au trecut aproape 4 luni si va spun sincer ca mutarea aceasta a fost o decizie cat se poate de benefica pentru relatia noastra.

Daca inainte ne certam din toate nimicurile si prostiile, acum discutiile noastre in contradictoriu au ca tema intrebarea:” Cine spala vasele azi? “. Dar si aceasta discutie apare destul de rar. Cine plateste internetul? Daca nu am reusit sa ne hotaram cine bate drumul pana acolo, am mers impreuna.

Mutatul acesta impreuna are insa si multe parti distractive. Se intampla sa mai pierdem serile stand de vorba la un pahar de vin, sau uitandu-ne la un film , barfind sau iesind undeva afara hodoronc-tronc ca asa ni s-a pus noua pata. In plus cand eu am fost “sechestrata” in scara blocului de un catel care se adapostea acolo si insista sa intre in lift cu mine, a fost suficient un simplu telefon si in numai 1 minut am fost “recuperata” din ghearele agresorului care dadea vesel din coada.

Ideea e ca … n-ai de unde sa sti pana nu incerci. Si eu le-as dori tututor care fac pasul acesta sa le fie macar la fel de bine cum ne e noua. In masura in care se poate. Nu-i asa Ruxi?

*Ruxi este verisoara mea, iar eu sunt surioara ei. Asa este de cand suntem mici. ( n-am gresit timpul verbului, caci noi inca suntem mici)

LE: Pentru ca am vazut ca am fost inteleasa gresit, probabil datorita exprimarii mele, spun clar si raspicat aici ca persoana cu care locuiesc este chiar Ruxi, verisoara mea, si ca e vorba chiar de viata noastra in doi…sau doua daca vreti sa ii spuneti asa. :)

 

Viitorul suna … deloc bine

Mazgalit de Ea Thursday, January 14th, 2010

O domnisoara si un tanar aflati astazi la o coada undeva. Nu se cunosteau, dar el intra in vorba cu ea.

Incep sa vorbeasca despre educatie. Ea ii spune lui ca lucreaza drept profesor suplinitor intr-o scoala generala din Bucuresti. Materia: Chimie. Baiatul foarte interesat, incearca sa o impresioneze cu amintiri din “epoca de aur”: aka amintiri din liceu si de la Bac.

Dupa ce ii asculta povestirile domnisoara incepe sa depene propriile-i amintiri, printre care si faptul ca ea a picat examenul de bacalaureat prima data si ca l-a luat apoi in vara. Discutia a continuat cu o alta marturisire de a ei: chimia pe care trebuie sa o predea e destul de grea si nu ii este deloc usor sa o invete.

Iar eu ma gandeam: Daca oameni ca astia ii educa pe copiii aflati astazi in scoli , la ce sa ne asteptam de la viitor?

 

Lucruri bune se intampla

Mazgalit de Ea Thursday, January 7th, 2010

Am scris acum ceva timp despre o batranica pe care am vazut-o in piata Romana cu niste carti in mana, cerand 0,5 bani pe fiecare.

Aseara am primit un telefon, care m-a surprins mult.

- Ti-am gasit batranica!

- Care batranica?

- Batranica din Romana despre care ai scris pe blog!

Mersi Suzi, ca ai facut tu gestul pe care eu nu l-am facut atunci cand am vazut-o si la care m-am tot gandit apoi cu parere de rau!

 

Cine a inventat minciuna?

Mazgalit de Ea Monday, January 4th, 2010

Eu v-am mai spus odata ca sustin minciunile acelea mici si care nu fac rau nimanui. Ii ziceam atunci: minte-ma frumos.

Cum ar fi sa traim intr-o lume in care nimeni nu minte? Si nimeni nu minte nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca nu poate, pentru ca notiunea de minciuna nici nu exista.

Zambiti deja si va ganditi ca ar fi lumea ideala? Ca totul ar fi perfect si oamenii ar fi mai putin nefericiti decat sunt acum ?

Va recomand sa va uitati la urmatorul film: The invention of lying .

Nu e o capodopera cinematografica, nu are efecte speciale si nici bugetul lui Avatar. Dar are o idee interesanta si poti sa ramai un pic pe ganduri apoi.Eu nu iau apararea celor care mint dar nici nu ii condamn fara sa ii ascult inainte. Si dupa parerea mea exista si minciuni care sunt de preferat in locul adevarului gol golut.

Dar vedeti filmul mai bine si vorbim apoi. Uitati si un trailer mai jos:

 

Murdaria sufletului uman

Mazgalit de Ea Tuesday, December 29th, 2009

Ti se intampla sa auzi despre o crima atat de monstruoasa incat iti pare prea absurda pentru a fi adevarata. Te ingrozesti si iti faci cruce, spunandu-ti usurat in gand: “Doamne ce bine ca nu mi s-a intamplat chiar mie!”.

Mai trece un timp si auzi iarasi despre o alta crima de acelasi fel, citesti despre un alt copil abandonat pe strazi in frig si te gandesti cu groaza ca asta e lumea in care iti vei creste si tu odraslele.

Peste inc-un timp aceesi crima se repeta. Deja nu te mai socheaza, inima nu mai tresare de spaima ca atunci la inceput, si te resemnezi cu ideea ca unii oameni sunt mai fiare decat multe dintre animalele salbatice. Te obisnuiesti atat de mult cu raul ce te inconjoara, incat imaginea unui batran amarat, cersind la un colt de strada, nu mai inseamna nimic.

Tocmai obisnuinta aceasta ar trebui sa ne sperie, nu crimele in sine. Este dovada ca orice e posibil, devine normal si obisnuit odata ce a incetat sa mai fie un caz izolat. Numim astazi pervers ceea ce noi nu ne imaginam facand si ne trezim cativa ani mai tarziu adepti ai aceleiasi idei pe care inainte refuzam sa o acceptam, doar pentru ca acum a devenit ceva banal si acceptat de societate ca fiind normal.

Citind aceasta carte a grozaviilor ce este ” Cele o suta de zile ale Sodomei” (sau Scoala libertinajului), opera lui Sade, m-am vazut la inceput socata de unele din faptele descrise. Nu mi-a trebuit insa mai mult de cateva zeci de pagini, poate o suta, ca sa ma obisnuiesc cu genul de lectura pe care il aveam in fata. Dovada ca din nefericire, omul se adapteaza la orice si marturie a faptului ca sufletele noastre se murdaresc si prin pacatele comise de altii, atunci cand invatam si reusim sa le acceptam.