Rating: ★★★★★ 

Tin minte ca acum 2 luni pe masura ce citeam mai mult, ridicam si mai mult din spranceana a nedumerire. “Procesul” nu a mai avut acelasi efect asupra mea, asa ca l-am citit fara prea multa mirare, insa cu ochii larg cascati de fascinatie.

Josef K., personajul principal al romanului, se trezeste intr-o dimineata abordat in propria locuinta de doi jandarmi, care ii aduc la cunostinta faptul ca este arestat si ca urmeaza sa aiba loc un proces. Pana aici lucrurile pot parea normale; sa nu uitam insa ca vorbim despre o scriere ce ii apartine lui Kafka.

Absurdul situatiei intervine inca din momentul in care personajul merge la audieri, incepe sa faca demersuri pentru a grabi ritmul in care procesul inainteaza, fara a sti insa de ce anume este acuzat. Aceasta chestiune, esentiala in viziunea noastra, nu pare a avea aceeasi importanta in romanul lui Kafka. Importanta este simpla existenta a procesului si modul in care aceasta reuseste sa bulverseze intreaga viata a personajului.

In ciuda statutului de acuzat, K. este liber sa isi continue activitatile in mod normal pe durata intregului proces, fara a fi privat de libertate. Pe masura ce timpul trece, acesta devine insa tot mai obsedat de ideea ca este acuzat si cauta rezolvarea problemei prin diferite mijloace, care in final se vor dovedi inutile.

Viziunea autorului asupra sistemelui juridic, scoate la iveala prin absurdul dus la extreme al descrierilor, principalele hibe ce persista si astazi in sistemele de drept. Citatul ce urmeaza descrie o realitate din pacate prezenta si astazi la noi si o bariera de care personajul se loveste constant in incercarea sa de a se apara: “Cel mai important lucru il constituie relatiile pe care le are avocatul.Aceste relatii sunt deosebit de importante pentru aparare. K. a constatat pe propria piele ca functionarii marunti nu au constiinta si pot fi corupti drept care sistemul are si unele lacune.[…] Datorita acestei stari de lucruri, nu este de mirare ca unele cauze se incheie in mod deosebit de favorabil pentru acuzat. […] Cu adevarat valoroase sunt relatiile pe care un avocat le are cu functionarii de rang inalt.”

“Procesul” nu este unul dintre acele romane care te tine cu sufletul la gura apeland la elemente surpriza sau rasturnari bruste de situatie. Romanul urmareste insa cu minutiozitate fiecare gand al personajului si fiecare miscare, astfel incat tu, ca cititor, ajungi intr-un final sa il cunosti pe K.,sa ii intelegi drama si sa parcurgi aceleasi stari sufletesti ca si el.

Masura in care poti aprecia valoarea operei lui Kafka se afla insa in stransa legatura cu motivul pentru care alegi sa citesti o carte: pentru a-ti largi orizonturile, pentru a descoperi noi perspective, pentru a invata ceva sau pentru a te simti bine, a te amuza, a te destinde. Recomand asadar romanul doar acelora ce se inscriu in prima categorie.

Rating: ★★★★☆ 

Karl Rossman, un tanar evreu de numai saisprezece ani din Praga, este trimis de parinti in America, pentru a evita scandalul ce se putea isca datorita faptului ca fusese sedus de o slujnica ce ii facuse si un copil. Odata ajuns la destinatie, viata lui Karl devine o serie de intamplari neasteptate, schimbandu-se brusc de la un moment la altul.

Astfel baiatul ajunge sa isi cunoasca un unchi despre a carui existenta nu stia nimic, apoi se intovaraseste cu doi necunoscuti plecand impreuna pentru a cauta un loc de munca si ajunge chiar sa cunoasca o femeie de origine din Praga, care il ajuta sa primeasca o slujba intr-un hotel important. Rasturnarile de situatie sunt insa si mai multe la numar iar naivitatea baiatului este cea care il baga de multe ori in bucluc.

Romanul trebuia sa poarte initial titlul “Omul disparut”, insa a ramas neterminat si a fost publicat la 3 ani dupa moartea autorului, numai primele 6 capitole purtand numele alese de el.

Tot ceea ce am mai citit despre “America” facea referire la celelalte doua opere de baza ale lui Kafla: “Procesul” si “Castelul”. Cum eu nu am citit insa nici una dintre acestea, ma rezum la a vorbi despre roman fara a face vreo comparatie. Mi-a placut suspansul din “America”, simtul fin al umorului, iar finalul incert pe mine nu m-a deranjat; e genul de carte care lasa loc oricarei posibilitati si totul depinde doar de imaginatia celui care a citit-o.