Rating: ★★½☆☆ 

Am vrut sa ma plimb prin Africa,  sa ii cunosc putin din senzualitate si sa ii descopar farmecele. De-asta am ales romanul de fata, care nu a fost totusi ceea ce ma asteptam.

Irene, tanara protagonista a romanului este cel putin atipica pentru rolul in care este “distribuita”: ea nu numai ca nu castiga simpatia cititorului pe durata lecturii, ci dimpotriva, are un caracter antipatic, care o face sa fie nesuferita.

Cleptomana si dornica de placeri senzuale, cam asta ar fi pe scurt descrierea acestei fete misterioase, care crede ca prin oferirea trupului sau poate vindeca oamenii si le poate schimba viata.

Cred ca autoarea a vrut sa socheze un pic lumea occidentala, vorbind despre jungla din orase, unde oamenii se lupta zi de zi pentru supravietuire, precum niste fiare salbatice. Pe mine totusi nu m-a convins si romanul mi-a parut a fi rodul imaginatiei unei adolescente rebele, care incearca cu tot dinadinsul sa sparga tiparele si sa remarce astfel.

Nu pot spune insa nici ca nu mi-a placut deloc. Mai degraba va invit sa o cititi si voi si sa va intoarceti apoi aici cu pareri noi. Iar daca vreti un mic sfat de la mine, iata-l: nu-i o lectura tocmai buna de sarbatori; mai asteptati pana in ianuarie, cand se va potrivi de minune cu gerul diminetilor inghetate s posomorate de dupa vacanta.

Rating: ★★★½☆ 

In ultima vreme am citit numai carti misto!

Romanul despre care va povestesc acum a fost precum perioada de tranzitie in care ne aflam noi acum; nu ma refer la politica, ci la perioada de trecere dintre vara si toamna, care se iveste subit, e scurta, ne bulverseaza si cand a trecut ne lasa intr-o alta stare de spirit decat la inceput. Exact asa a fost pentru mine si “Misterioasa disparitie a marchizei de Loria”.

Blanca, fiica unui fost diplomat din Nicaragua, il cunoaste in Madrid pe Paquito, tanarul marchiz de Loria cu care se casatoreste dupa o foarte scurta si pasionala relatie. Casatoria in sine se dovedeste a fi insa la fel de scurta, astfel ca Blanca se vede stapana pe o avere imensa, in rivalitate cu soacra ei.

Nu va spun mai multe despre subiect ca sa nu va stric placerea de a o citi. Va mai zic insa ca mi-au placut acele cateva scene care au dus la incadrarea cartii in colectia Eroscop, pentru ca desi nu reprezinta situatii inedite, sunt reprezentate intr-un mod senzual, plin de senzatii tactile si olfactive, care se transmit si celui ce tine cartea in maini.

In rest, in roman mi-au atras atentia in mod special 2 lucruri:

• cainele Luna si ochii sai gri
• ceasul Patek Phillipe. Sincera sa fiu nu auzisem de aceasta marca de ceasuri si nici nu am crezut ca exista cu adevarat pana cand nu am cautat pe Google. Iar acum cand ma gandesc ca numele marcii a fost mentionat de vreo 30 de ori intr-o carte de 140 de pagini… As fi zis ca intregul roman e parte a unei campanii de marketing pentru acest brand, insa tinand cont de faptul ca aceasta carte a fost publicata in 1980…

Rating: ★★½☆☆ 

Am deja in biblioteca aproape jumatate din colectia Eroscop a celor de la editura Trei, iar cartea despre care o sa va vorbesc acum chiar din aceasta colectie face parte.

“Dragoste neagra” prezinta povestea unui barbat care se indragosteste de o femeie cu 11 ani mai tanara decat el, o femeie frumoasa, metisa, care in scurt timp ajunge sa il joace pe degete.

Odata cu disparitiile subite ale Laetitiei, incep si problemele cuplului. Femeia indaratnica, razvratita, uneori violenta, il domina pe barbatul ce se lasa vrajit de puterea ei de seductie. Infidelitatea ei raneste, insa cu toate acestea este mereu primita inapoi, ca pentru un nou inceput.

Eric este insa constient de faptul ca relatia sa cu Laetitia nu avea cum sa dureze, si acest fapt este cu atat mai evident in momentele in care cei doi se despart pentru scurt timp sau cand intra in conflict: “ Ochii ii erau atintiti asupra mea, larg deschisi, duri, stralucitori, dar fara sa ma vada; ma traversau, erau ochi ganditori, descoperind limpede un viitor din care eu lipseam. Indragostitii pe cale sa se desparta traiesc adesea asemenea stari.”

Cartea nu a reusit totusi sa imi capteze interesul cap-coada, caci uneori citeam fragmente care ma determinau sa povestesc tuturor despre roman si sa li-l recomand, iar alteori aveam impresia ca citesc fraze al caror rost nu este acolo si care faceau textul greu de citit si neinteresant. Indelungile monoloage interioare ale barbatului sunt uneori anoste, lipsite de acel “je ne sais quoi” care te atrage la o carte, pentru ca apoi interesul cititorului sa fie (re)suscitat  de un episod captivant si dezamagit  5 minute mai tarziu, cand naratiunea isi pierde iarasi din farmec, iar suspansul din intensitate.

De fapt lectura intregii carti mi-a parut un fel de roller-coaster, uneori cu pante abrupte, alteori cu portiuni plane, finalul “calatoriei” fiind totusi unul usor previzibil. Nici incadrarea in colectia “Eroscop” nu mi se pare una foarte inspirata, in comparatie cu alte volume din aceasta colectie pe care eu le-am mai citit pana acum.

Rating: ★★★★☆ 

Am spus-o mai demult atunci cand vorbeam despre “Povestea lui O” si o repet si acum: n-ai cum sa ramai indiferent in fata unei asemenea lecturi. Mai cred si ca e greu sa spui ca aceasta carte ti-a placut fara ca asupra ta sa se abata un val de suspiciuni din partea celor care te vor acuza ca sustii sau esti adept al violului, incestului , scatofiliei, violentei, cruzimii, crimei si bineinteles al… sadismului.

De la numele marchizului de Sade deriva termenul de sadism explicat astazi in DEX ca fiind o “perversiune sexuala manifestata prin placerea de a provoca partenerului suferințe fizice, o tendinta anormala spre cruzime”. Nu stiu altii cum sunt, insa in mine a starnit dorinta imediata de a afla ce anume a putut concept o minte atat de socant, incat restul lumii sa ii transforme numele intr-un substantiv ce astazi are numai conotatii negative.

Adevarul este ca daca ar trebui sa descriu romanul in numai cateva cuvinte as spune ca este o carte a ororilor. Sade a scris romanul pe cand era inchis in inchisoarea Bastilia,si in ciuda intinderii sale, acesta este neterminat, doar una din cele 4 parti fiind finalizata.

Imi dau seama pe masura ce scriu, ca nu faptele petrecute in roman sunt importante atunci cand vrei sa vorbesti cuiva despre aceasta carte, ci impresiile pe care acestea le-au produs asupra ta. Este necesar totusi sa va spun cateva idei despre subiect, pentru a va vorbi apoi despre una din concluziile mele legate de efectul acestui roman.

Patru barbati, foarte bogati si influenti, rapesc un numar de fete si baieti, pentru a-i izola undeva departe intr-un castel si a-i supune la diverse perversiuni sexuale, umilinte si chinuri fizice. Pe langa aceste personaje, importante mai sunt cele 4 povestitoare. Pe durata celor 4 luni cat aveau sa dureze orgiile, in fiecare luna una dintre cele 4 povestitoare, trebuia sa incante audienta zi de zi cu diverse povesti legate de modalitati de a-ti desfata simturile si de a obtine placerea. Gravitatea faptelor ce urmau a fi povestite trebuia sa creasca pe masura ce timpul trecea, astfel incat cele mai grozave urmau a fi prezentate abia la sfarsit.

Sa va spun acum de ce am tinut sa va povestesc si unde voiam sa ajung. Prima parte, adica cea mai completa dintre toate si cea care ar trebui sa oripileze cel mai putin , ii este dedicata scatofiliei. Oricat de greu v-ar veni sa credeti acum cand numai va imaginati ceva, dupa ce reusesti sa duci la capat 50 de pagini de lectura te obisnuiesti atat de mult cu faptele prezentate incat nimic nu te mai misca si nici nu te mai scarbeste, dovada a faptului ca invatam sa acceptam raul de langa noi odata ce el a devenit deja un lucru obisnuit.

A doua parte, mai bine zis schitele celei de a doua parti, vorbesc in mare parte despre placerile resimtite prin acte de pedofilie. A treia parte este dedicata placerilor provenite din durerea fizica pricinuita altora. Iar ultima parte, cea de-a patra si cea mai groaznica dintre toate, descrie in scurte fragmente, fantezii ce implicau chinuri groaznice si in final uciderea unor oameni intru satisfacerea poftelor altora.

Marturisesc ca am reusit sa parcurg primele 3 parti reusind sa accept din ce in ce mai greu ceea ce citeam. M-am oprit insa la cea de-a patra parte a cartii si cred ca pentru mine aceasta a fost limita, dincolo de care nu cred ca o sa pot trece prea curand, fie vorba chiar si de lectura.

Pe tot parcursul romanului m-am intrebat cam ce parte din ceea ce citeam era fictiune, cata era adevar si cat era fantezia  autorului, neimplinita in viata reala si exprimata pe hartie. Nu e o intrebare pe care ti-o adresezi la fiece lectura, insa nici romanul acesta nu este tocmai usor de comparat cu o alta carte. De altfel, nu poti sa ignora nici faptul ca Sade si-a petrecut o buna parte din viata in inchisoare sau inchis intr-un ospiciu, fiind acuzat de mai multe ori de violuri si rapiri ale unor copii pe care i-a implicat in orgii ce s-au petrecut in locuinta sa.

Este irelevant insa, cat anume e adevar si cat e rodul imaginatiei din toate cate le prezinta acest roman. Aprecierea pe care eu am oferit-o cartii, o justific intr-o oarecare masura facand apel la anul in care a fost scrisa si la gestul de curaj ( sau nebunie?) pe care l-a reprezentat.

Fragmentul acesta, extras din text, ar trebui interpretat de fiecare ca un semn de avertizare pe care autorul binevoieste a-l da cititorilor sai inainte ca acestia sa inainteze prea mult in lectura fara a fi pregatiti: “ Si-acum, prietene cititor, se cades a-ti pregatesti sufletul si mintea pentru cea mai plina de necuratii povestire ce se va fi facut vreodata de cand e lumea lume, o asmenea carte neintalnindu-se nici la antici, nici la moderni. Inchipuie-ti ca orice placere cinstita sau  neingaduita de aceasta fiara  despre care vorbesti neincetat fara sa o cunosti si pe care o numesti natura, ca aceste placeri, zic, vor fi in chip voit inlaturate din aceasta culegere si ca, de le vei intalni din intamplare,, se vor afla numai insotite de vreo crima ori nuantate de vreo marsavie.”

Ca sa afli daca esti sau nu pregatit sa citesti aceasta carte, fa un exercitiu de sinceritate cu tine si  incearca sa definesti termenul “pervers” conform viziunii tale.Apoi compara definitia ta cu cateva din lucrurile povestite de mine aici, tinand cont de faptul ca eu am folosit un limbaj decent si foarte delicat comparativ cu cel din roman. Concluzia iti apartine.

Rating: ★★☆☆☆ 

“Emmanuelle – 1. Lectia barbatului” este romanul pe care autoarea l-a scris pe cand avea numai 19 ani si se spune despre acesta ca este cel mai bine vandut roman erotic in toata lumea. Si asa o fi, insa mie cartea mi-a lasat impresia ca incearca sa para mai mult decat este.

Nu sunt o mare cunoscatoare in ale literaturii erotice, aceasta a fost abia a treia lectura a mea de acest gen dupa “Venus invesmantata in blanuri” si “Povestea lui O”, insa consider ca se afla mult sub nivelul acestora, care oricum pot fi incadrate si in alte genuri alte literaturii.

Firul epic este cat se poate de simplu, fiind o lectura cat se poate de usoara pana la un anumit punct. Emmanuelle este o tanara proaspat casatorita, care dupa o absenta de 6 luni se intoarce in Bangkok, pentru a fi alaturi de sotul ei. Aceasta se bucura pe deplin de sexualitatea si frumusetea ei, atat in compania sotului ei cat si in compania altor barbati sau femei.

Intr-o seara insa, este invitata la cina in casa lui Mario, un barbat pe care una din prietenele Emmanuellei il descrisese ca fiind amantul ideal pentru ea. Acesta ii tine Emmanuellei un amplu discurs asupra adevaratei semnificatii a erotismului, dand nastere unor teorii ce contrazic toate legile moralei si bunei cuviinte cunoscute si acceptate in societate. Astfel, Mario afirma faptul ca “Erotismul nu este un produs al decadentei, ci al progresului. Fiindca ajuta la desacralizarea lucrurilor care tin de sexualitate, este un instrument al salubrizarii mentale si sociale. Si mai pretind ca este un element al promovarii spiritului, caci presupune educarea caracterului, renuntarea la pasiunile iluzorii in favoarea pasiunilor luciditatii.” De asemenea, barbatul ii vorbeste Emmanuellei si despre efectul benefic al adulterului intr-un cuplu, caci “triunghiul rascumpara banalitatea perechii”, astfel incat atat adulterul cat si auto-satisfacerea vor fi intotdeauna acte erotice, spre deosebire de tipica relatie in doi.

Acest discurs al barbatului reprezinta insa jumatate din intinderea romanului, iar ideile devin greu de urmarit si uneori par chiar pline de contradictii.

Daca legat de cele doua carti mentionate mai sus am convingerea ca pot ajuta la o mai buna intelegere a psihicului uman, despre cartea de fata nu pot spune decat ca poate reprezeta o lectura placuta doar in masura in care nu te astepti sa gasesti intre copertile ei nimic altceva in afara de o serie de scene presarate de amanunte picante si detalii incitante.

Rating: ★★★★★ 

Am inceput astfel prezentarea acestei carti pentru ca sunt convinsa ca aprecierea mea in privinta romanului de fata ar putea fi vehement contestata de cei ce nu au “gustat” deliciul acestei lecturi. Caci ce alt subiect, daca nu cel de natura erotica, este mai controversat chiar si in societatea contemporana? Cu toate ca sexul nu mai este un subiect tabu, fiind chiar extrem de abordat in reviste si ziare, cartile erotice, acelea ce pot primi titlul de creatie literara, reprezinta inca o noutate si un gen cu care nu suntem obisnuiti.

Motivul pentru care “Povestea lui O” m-a incantat este faptul ca o astfel de carte nu te poate lasa indiferent, ci te obliga sa iei o atitudine: sa o citesti de la un cap la altul fara oprire sau sa o inchizi dupa 2 pagini ; nu este insa un roman a carei lectura sa o continui dintr-o simpla hotarare de a nu lasa vreo carte odata inceputa neterminata. Insa insusi gestul de a deschide o carte ce face parte dintr-o colectie de literatura erotica reprezinta o exprimare a unei curiozitati ce evident exista, chiar daca ulterior sunt si persoane ce isi manifesta dezaprobarea in privinta acestui gen.

Povestea cartii de fata este la fel de fascinanta ca si povestea in sine prezentata in carte. De altfel in cazul meu tocmai aceasta mi-a starnit interesul pentru o astfel de lectura. Se pare ca textul ce alcatuieste continutul romanului nu a fost scris cu intentia de a fi publicat, ci trimis de catre o femeie indragostita sub forma unor scrisori iubitului ei. Acesta, in persoana lui Jean Paulhan, uimit de calitatea literara a textelor, a decis publicarea lor sub un pseudonim, ce a ascuns pana in 1995 adevarata identitate a scriitoarei. Inca de la aparitie, cartea a starnit controverse si a dat nastere unor reactii contradictorii din partea unor nume mari ale literaturii, precum Francois Mauriac – ce o gasea intolerabila – , sau Georges Bataille – ce a numit-o geniala – . Tot din prefata cartii, semnata de Magdalena Marculescu, aflam ca insusi Albert Camus a declarat ca “ O femeie nu putea scrie asa ceva”.

Pe langa prefata in limba romana, cartea este precedata si de prefata originala, tradusa din limba franceza si scrisa chiar de Jean Paulhan, destinatarul acestei indraznete scrisori si cel ce a fost mult timp banuit ca ar fi scris el insusi “Povestea lui O”.

Povestea lui O, este povestea femeii indragostite care, din dragoste pentru Rene, iubitul sau, se vede ajunsa in mijlocul unei asa-zise societati secrete,unde devine sclava sexuala a mai multor barbati chiar sub ochii celui ce pretindea ca o iubeste. Actul de supunere este insa numai la suprafata sexual si fizic, caci prin abandonul sau in aceasta lume, O obtine deposedarea de sine, o stare pe care o descopera a fi placuta si care o face sa se simta in final mandra de statutul ei de sclava: “Ce s-ar fi ales de ea daca i s-ar fi dat cuvantul, daca i s-ar fi lasat dreptul de a alege in timp ce se prostitua in fata propriului iubit?”

Scenele dure de violenta sau posesie fizica produc cu siguranta senzatii puternice si contradictorii cititorului: revolta, scarba, mila, sau de ce nu dorinta? In ciuda cruntelor umilinte, O nu numai ca il iubeste in continuare pe cel ce a supus-o astfel, dar este convinsa si de reciprocitatea sentimentelor acestuia: “Era oricum fericita ca totusi conta intr-atata pentru el incat lui sa ii placa sa o jigneasca, la fel cum credinciosii ii multumesc lui Dumnezeu pentru umilintele traite.” De altfel sentimetele barbatului par a fi intr-adevar imbogatite pe masura ce O se pierde tot mai mult in aceasta lume: “o iubea cu atat mai mult cu cat o daruia. […] O daruia pentru a o lua imediat inapoi, imbogatita, in ochii lui, ca si cum ar fi fost un obiect lipsit de importanta care, utilizat in rang divin, isi primise acum botezul.”

La nivelul ideilor cartea poate fi privita insa ca o simpla poveste de dragoste, o daruire totala, la care se ajunge prin lovitura biciului si supunerea fizica. Obedienta insa provoaca placere ( lui O, care atunci cand e legata se simte “eliberata de propriile maini”) sau fascinatie (micutei Natalie, ce o venereaza pe O si ii invidiaza conditia de a avea un stapan).

Din pacate insa, cartea este neterminata, lipsind un ultim capitol si fiind numai sugerate doua posibile altenative de final. Citind insa “Povestea lui O”, mi-am amintit de “Venus invesmantata in blanuri” (Sacher von Masoch) , cartea ale carei idei au dat nastere termenului de masochism. Cu toate ca motivul dominatiei se regaseste in ambele opere, “Povestea lui O” este mai dura ca limbaj si pare sa duca ideea supunerii la un alt nivel, caci daca in romanul lui Masoch in final eroul se revolta impotriva celei ce ii este stapana, O isi asuma conditia pana in final, indiferent de situatie.

Nu pot sa neg fara a minti, faptul ca sub anumite aspecte romanul a starnit si in mine o doza de indignare si revolta. Insa cati sunt aceia care pot provoca simultan trairi atat de intense in noi, precum revolta si fascinatie, doar prin cuvinte asternute pe hartie ? Privita din acest unghi si tinand cont de asemenea si de imensul act de curaj pe care il reprezinta conceperea si asumarea unui asemenea text, “Povestea lui O” isi merita o lectura lipsita de prejudecati,inhibitii sau idei preconcepute.