Isi aveau casa in inima junglei. Acolo traisera de cand se stiau si de altfel, aceasta era singura lume pe care o cunosteau.

Pentru a se apara de animalele salbatice ce-i amenintau la fiece pas, isi construisera un gard inalt in jurul colibelor si isi duceau viata acolo, in siguranta, dar izolati complet de orice vietate.

Cu toate acestea, din cand in cand mai erau nevoiti sa iasa dupa hrana, iar fiarele salbatice le-au descoperit ascunzisul si le dadeau tarcoale zi si noapte. Pana acum nici unul nu pierise si nici nu fusese ranit, insa primejdia o simteau la fiecare pas pe care il faceau dincolo de zidurile protectoare. Era o teama constanta, ce le umplea sufletul si nu ii lasa deloc sa zambeasca sau sa vorbeasca, astfel ca singuratatea lor era dublata de linistea completa, tulburata doar de urletele pradatorilor.

De vreo doi ani, un tigru isi facuse un obicei din a da tarcoale taberei lor, asteptand acea unica clipa de neglijenta care pana acum nu se ivise. Pana intr-o zi cand…

Uitandu-se dincolo de gard, copilul isi vazu bunica, iar la o distanta de cativa pasi in urma ei aparu tigrul. Inmarmurit de spaima copilul nu scose nici un tipat, doar incepu sa se agite facandu-i semn bunicii care ramasese in continuare nemiscata.

A coborat din locul de unde privea, a fugit spre poarta, s-a ridicat deasupra si din ce in ce mai agitat facea semne bunicii. Nu si-a strigat nici parintii, nici fratii, pentru ca niciodata niciunul din ei nu vorbisera si nu stia cum.

Simtind respiratia tigrului atat de aproape de ea, bunica o lua la fuga inspre poarta si ridica ochii inspre nepot. Din doua salturi tigrul era langa ea si daca ar fi deschis poarta bunicii, ar fi insemnat ca i-ar fi dat drumul si tigrului inauntru si astfel ar fi pus in primejdie si viata intregii familii. Vedea ochii batranei cum il priveau pierduti si rugatori, insa in acelasi timp femeia ii facea semn din cap sa nu cumva sa riste viata lui si a celorlalti.

Fara sa mai stea pe ganduri, caci nu mai era timp, baiatul a fugit si a luat o sulita de vanatoare si a trantit poarta larg deschisa. Cu un urlet salbatic, de care nu s-ar fi crezut capabil niciodata, a infipt varful ascutit in gatul tigrului. Cu aceeasi bestialitate a continuat sa loveasca animalul deja cazut, pana cand s-a umplut tot de sange.

Intreaga familie se adunase in prag si il priveau inmarmuriti. Bunica incepuse sa planga de spaima, iar nepotul ramasese gafaind si respirand precipitat, ca si cum ar fi vrut sa scoata pe gura toate trairile pe care pana acum le-a tinut inchise.

Si-a ridicat sulita si a fugit inspre padure urland. Nu s-a mai reintors in sanul familiei, iar acestia, ori de cate ori auzeau un tanguit de animal in apropierea casei lor, se gandeau ca este el si ca ii vegheaza din apropiere.

Se facea ca ajung eu ca o pitzipoanca la un super-hotel sa ma cazez. Singurica, pe tocuri, cu parul blond perfect indreptat si ochelari de soare pe nas. In spatele meu valetul cu o tona de bagaje. Incepe discutia cu receptionerul:

- Buna ziua domnisoara Enache! Ce bine aratati astazi! Va asteptam, apartamentul dvs este pregatit!

Eu zambesc la el cu juma’ de fata, de parca un cuvand sau un zambet intreg ar fi deja prea mult. El imi zice in continuare:

- Avem o facilitate noua: puteti avea un leopard viu in camera. Doriti unul? Costa…

- Da vreau, zic eu. Nu conteaza cat costa.

- Bun. Si in cazul in care nu va pricepeti la leoparzi, putem sa va oferim o alta facilitate. Contra unei alte sume in plus, in momentul in care atingeti leopardul acesta adoarme si nu aveti nici o problema cu el. ( nu va intrebati cum vine asta, ca e un simplu vis, deci nu stiu )

- Da, vreau si asta.

Ma duc in camera, gasesc un leopard superb care se ranjea la mine si pentru ca eram obosita si plictisita, ii pun degetul pe coada si adoarme fiara. Eu plec din camera si uit usa deschisa.

Intre timp se trezeste leopardul si iese din camera, prinde cativa oameni pe hol si… ii omoara!

Cand ma intorc la hotel, receptionerul imi spune ce s-a intamplat si eu il intreb:

- Bun, si penalizarea pentru ca am uitat usa deschisa cat ma costa?

THE END

Ce ziceti de asta? Am I mad bonkers or what?

Acum cateva luni, dupa ce am citit romanul Dedesubt este infernul, scris tot de Claire Castillon, nu mi-as fi imaginat ca o sa ajunga in mainile mele o alta carte de a ei si ca aceasta o sa imi placa atat de mult in  contrast cu prima.

Volumul “Insecta” reuneste 19 scurte povestiri care au ca tema principala relatia mama – fiica.

Inainte de a va apuca de citit, imaginati-va relatia clasica, normala, dintre o mama si fiica ei, discutiile pe care le poarta, sentimentele care le leaga, iar inainte de a deschide cartea stergeti-va acest tablou din minte si uitati de existenta lui.

Unii ar spune ca povestirile lui Claire Castillon sunt dure. Cine poate spune insa ca nu au nici un strop de realitate in ele? Iar realitatea este de cele mai multe ori dura…

In “Insecta” sunt abordate teme precum incestul, cruzimea, violenta, frustrarea , despre care se vorbeste franc si la persoana I.

Marturisesc ca am inceput sa citesc fara a avea mari asteptari, dat fiind faptul ca romanul mentionat la inceput nu a fost pe gustul meu, insa lectura aceasta scurta m-a intrigat, asa ca pe viitor voi mai cauta si alte opere de ale autoarei.

Zâmbea. Un pic ironic, un pic trist, însă zâmbea. Pe vremea aceea crezuse şi ea într-adevar că ei au aceeaşi ‘problemă de vedere’, însă timpul i-a dovedit că T-a inşelat. Îşi aminteşte şi acum însă ochii lui căprui. Ce dacă nu erau tot verzi, precum ai ei?

Trecuse probabil ceva timp de când ea era inchisă în baie, căci T se auzi ciocănind la uşă.

- Ce faci? Eşti bine? intrebă el.

- Da da, mă spal pe dinţi, mormăi ea cu periuţa de  dinţi încă în gură şi trezindu-se din reverie.

Atunci el deschise uşa şi intră. O cuprinse în brate, îşi puse bărbia grea pe umărul ei şi o privi în oglindă. Ochii ei verzi, ce uneori îi dădeau fiori, îl fixau cu privirea. El însă nu se lăsa intimidat şi fără a-şi lua ochii ( verzi de asemenea) de la ea, începu să îşi frece obrazul de al ei. Ea se feri şi mârâi puţin, cum făcea de obicei atunci când el o inţepa cu barba sa.

El îşi puse brusc mâna dreaptă pe sânul ei stâng.

- Îţi simt inima cum bate.

Rezistenţa pe care simţise că ea i-o opunea până atunci încetă deodată. Îşi incleştă degetele şi sânul ei mic şi rotund fu cuprins în totalitate de palma sa. M avu o zvâcnire, strânse ochii şi îşi muscă buzele.T îi dădu imediat drumul şi o intrebă pe un ton blând:

- Te doare? Nu voiam să îţi strivesc inimioara ce incepe să bată atât de repede la atingerea mea.

M dădu din cap în semn de negare şi făcu o miscare cu cotul pentru a se elibera cu totul din îmbratişarea lui.

- Te las să te clateşti, îi zise el, închizând uşa în urma lui.

După ieşirea lui T , M mai petrecu un minut  privindu-şi ochii în oglindă. Simţea lacrimile ce stau să îi curgă, simţea cum întreg corpul o doare şi cum totul în ea se destramă. Clătindu-şi gura de pasta de dinţi, rosti aşa de încet încat abia se auzi singură:

- De parcă ar mai fi rămas ceva de strivit din inima mea…

Intrând in dormitor unde T o aştepta nerabdător, ea îşi mai spuse în gând privindu-l nemiloasă:  “ Tu dintre toţi ar fi trebuit să şti, să-ţi dai seama.Doar mi-ai privit de atâtea ori ochii întrebându-te ce secrete ascund. “



C P.: hai sa constuim o poveste  impreuna acum

Raluca Enache: da

Raluca Enache: hai

Raluca Enache: eu vreau sa fiu..

C P.: cine?

Raluca Enache: hmmmmmm

Raluca Enache: un pui de leu

C P.: si esti in jungla acum si te joci cu o creanga mica incercand sa afli ce face….

Raluca Enache: cand deodata imi cade ceva din copac in cap

C P.: si incepi sa marai incet si te uiti nedumerita in stanga dreapta cand …

Raluca Enache: imi mai cade ceva in cap si aud pe cineva razand de undeva deasupra din copac

C P.: si atunci te prinzi si te uiti in sus si ma vezi pe mine fiind

Raluca Enache: o maimuta mica si comica, cu coada lunga si ochii mari , care se prapadeste de ras uitandu-se la mine

C P.: si cand vezi asta te superi rau si incerci sa ragi dar nu poti si incepi sa zgarii copacul iar eu

Raluca Enache: iar tu… te agati de o liana, te lasi pe o creanga mai aproape de sol si imi spui: – Care-i treaba draga printesica a animalelor? Te-a lasat vocea?

C P.: si tu vazand amuzamentul din vocea mea imi spui ca stai sa vezi ce iti fac, te las fara coada daca te prind , pe cand eu …

Raluca Enache: tu te intinzi pe spate relaxat, ti-aprinzi o tigara si zici: trebuie sa mai cresti!

C P.: iar tu cand vezi ca fac asta te loveste orgoliul regal si imi spui: cum indraznesti sa fumezi in fata unei domnisoare ca mine ? te rog sa stigi tigara aceea chiar acum, imi face rau la blana, iar eu

Raluca Enache: …iar eu merg zilnic la salon sa mi-o perii, sa mi-o hidratez, sa ii dau luciul pe care toti il admira! afurisito! sa sti ca de mai esti acum in viata, e doar pt ca eu sunt o lady si stiu ce-s alea bune maniere

C P.: iar eu atunci ma agatz cu coada de o creanga si ma las in jos pana in fata si te intreg: daca zici ca esti o lady cum se face ca te joci cu creanga aia uscata in timp ce iti respir fum in nas

Raluca Enache: deodata insa cineva se indreapta catre tine urland, cu o mana in sold si o falca-n cer si alta in pamant spunand: Nenorococitule, ti-am zis sa te duci azi sa iei copiii de la Scoala de Cojit Banane. Pe unde ai umblat? … Asa ca tu, vazandu-te incoltit din amandoua partile…

C P.: ii spun printesei , daca ma scapi din situatia asta iti spun secret care o sa te incante foarte multa nu multa lume il stie

Raluca Enache: fara sa stea prea mult pe ganduri, printesa ia o atitudine sobra si graieste catre femela maimuta furioasa: “stimata doamna, consortul dvs  mi-a fost astazi de un mare folos, oferindu-se sa ma escorteze inapoi la palat, intrucat m-am ratacit.” Fara a astepta vreun raspuns, a intors spatele si l-a tras pe maimutoi dupa ea soptindu-i: ” si acum sa faci bine sa te tii de cuvant si sa-mi dai repejor o tigara”

C P.: si atunci maimuta ii oferi o tigara de indata ce pleca nevasta-sa

C P.: dar in acelasi timp insista pe tema secretului pe care il stie

Raluca Enache: Vezi tu domnita , spuse maimutoiul, pentru un secret ca asta trebuie sa fi pregatit sa-l afli, caci cale de intoarcere nu mai exista si o sa-ti schimbe viata radical. Esti pregatita deci?

C P.: In acel timp dornica noastra printesa nu statu mult pe ganduri si zise: Maimuta , ti-am salvat viata sper sa merite acest secret altfel tata o sa te faca franjuri , nu ca eu nu as putea dar nu vreau sa imi stric labutzele.

Raluca Enache: “De ti-ar fi si gurita la fel de delicata precum iti sunt pretioasele labute…Ia spune tu micuto: de ce crezi ca meriti sa fi printesa si altii nu?

C P.: pentru ca vreau si pentru ca pot spuse printesa pe un ton superior, cine esti tu sa imi pui la indoiala meritul de a avea sange regal, sac de purici ce esti?

Raluca Enache: Nici nu apuca bine sa termine ce avea de spus, ca o toropeala o cuprinse si printesa cazu inconstienta. Din spatele unui tufis aparut nevasta maimuta zicand: Hai ca ai avut ceva de furca cu asta. Grozava atitudine avea! Acum hai sa o caram de aici mai repede…

C P.: Atunci saraca maimuta isi zise in sinea ei: acum am ramas si cu pacostea asta regala pe capul meu, daca o duc acasa ajung omleta, dar daca stau aici ajung sa iau o supradoza de banane din cauza nevestei, what to do what to do?

Raluca Enache: Ce ai cazut asa pe ganduri lenesule? zbiera femeia. Leag–o mai repede sa o ducem in cusca si apoi sa cerem rascumpararea cuvenita. Pun pariu ca o sa scoatem o suma frumusica dupa blana asteia!

va urma…

Poate ati crezut ca de data aceasta femeile au sarit cu gura ca sa ofere raspunsuri care mai de care. Insa nu a fost asa.

Cel mai batran din sala, vazand ca nimeni nu spune nimic a pus problema in felul urmator:

- Eu am trecut deja prin viata si am si nevasta si copii, acum mari la casa lor. Va spun sincer ca cel mai fericit am fost atunci cand erau ei fericiti. O nevasta fericita gateste si spala fara sa se mai planga si nici nu te mai bate la cap. Copiii veseli se joaca impreuna fara sa se certe si impart totul, de la mancare si pana la jucarii, atunci cand sunt suficiente pentru toti.  Deci fericirea noastra depinde de a lor…

Cu totii cascasera ochii mari, avand pe fata expresia celui care se intreaba: ‘Eu cum de nu m-am gandit pana acum la asta?’

- Cum vad ca nimeni nu are nimic de obiectat la cele ce s-au spus, personajul nostru va fi asadar un barbat care va aduce jucarii si dulciuri copiilor si cadouri femeilor. Doamnelor , voua va revine sarcina de a –i crea o costumatie adecvata, care sa exprime bucurie, iar noi il vom gasi pe acela cel mai potrivit sa joace acest rol.

Femeile, multumite de modul in care decursesera lucrurile, s-au gandit sa se amuze un pic pe seama barbatilor. Si pentru ca personajul sa fie memorabil si sa iasa in evidenta , i-au facut costumul rosu. I-a pus un fes cu ciucurasi in cap si centura in talie. Lasandu-si imaginatia sa zboare, parca nici nu i-ar fi stat rau imbracat asa unui Adonis tanar, cu forme bine definite.

Cand s-au intalnit  cu barbatii pentru a le prezenta costumul, mare  le-a fost surpriza cand au vazut pe cine au ales acestia. Un barbat batran, gras si barbos aparu in fata lor imbracat in costumul cel rosu. Arata de-a dreptul caraghios. Vazand dezamagirea de pe fetele femeilor, presedintele adunarii le spuse:

- Ei doamnele mele, nu va aratati atat de suparate. Din toata treaba asta, macar o satisfactie sa avem si noi barbatii…

- Doar n-ati fi vrut sa fie totul doar pe placul vostru ticaloaselor, mormai nemultumit unul dintre cei mai in varsta.

Cert e ca personajul a avut un mare succes, petrecerea de Craciun a fost o reusita peste tot in lume, oamenii s-au aratat mai multumiti si animati, iar noul personaj, ramas de-a lungul timpului un batran barbos si gras, a capatat numele de Mos Craciun.

Sursa foto

Credeti ca Mos Craciun a fost dintotdeauna asa cum il stiti voi astazi?

Nicidecum.

Iata cum au stat de fapt lucurile si cum s-a ajuns la imaginea de astazi a celui mai indragit mosnegel de pe planeta.

“ Acum multi ani, lumea era un loc trist, plin de razboaie, boli, necazuri, foamete si disperare. Oamenii pierdusera orice bucurie de a mai trai si viata insasi devenise o povara. Asadar, liderii celor mai importante state s-au reunit pentru a gasi o rezolvare la aceasta grava problema. Se decretase chiar cod galben in materie de depresie mondiala.

Cum era aproape iarna, iar sarbatorile se apropiau,  s-au gandit cu totii ca ar fi cel mai indicat sa faca din aceastea un motiv de veselie si petrecere. Voiau sa gaseasca insa un personaj memorabil, pe care oamenii sa-l indrageasca si care sa aduca buna dispozitie. Stransi laolalta mai mult de 50 de sefi de stat, deopotriva femei si barbati, au inceput sa dezbata problematica fericii umane.

Ce anume ii face pe oameni fericiti?

Pentru o clipa totul fu tacere. Cum nimeni nu lua cuvantul, se auzi vocea timida a unei femei:

- Copilul meu se bucura atunci cand ii aduc o ciocolata sau o inghetata, seara cand vin acasa.

- Da da, asa este. Si ai mei se mai bucura cand de ziua lor primesc multe jucarii.

- Bun, zise presedintele adunarii. Am stabilit deci ca pentru copii sunt suficiente dulciurile si jucariile pentru a-i face fericiti. Sa trecem mai departe. Femeile de ce nevoie ca sa se declare multumite?

De data aceasta tacerea se prelungi pret de cateva minute. Nimeni nu indraznea sa rosteasca un cuvant. Femeile care se aratasera guralive mai devreme, acum taceau malc.

- Nevasta-mea e fericita doar cand isi cumpara cate o pereche noua de pantofi sau cate o geanta.

Prinzand curaj, un alt barbat lua cuvantul doar ca sa-l aprobe pe cel dintai:

- Are dreptate. Si nevasta-mea la fel e.

- A mea zambeste doar cand se intoarce acasa dupa o zi intreaga de stat la salon. Mai rau este cand eu nu reusesc sa remarc toate schimbarile, zise omul amarat.

- Cand i-am facut cadou sotiei mele o masina noua mi-a spus ca este cea mai fericita zi din viata ei. Sa o mai fi intrebat atunci pe ce loc se afla ziua in care ne-am casatorit in topul fericii ei?

Raspunsurile au mai continuat o vreme, fara ca vreo femeie sa intervina pe parcus.

- Asadar femeile sunt fericite atunci cand barbatii le daruiesc atentie…si cadouri. Suntem cu totii de acord?

Barbatii au dat toti din cap afirmativ. Femeile s-au multumit doar cu un zambet satisfacut.

- Iar pe noi , pe barbati ce ne face fericiti?

[to be continued...]

Sursa foto

Ieri dupa o plimbare prin centrul capitalei, aud un zgomot ciudat. Initial nu l-am luat in considerare, dar dupa 5 min il aud iar.A doua oara zgomotul devenise mult mai intens si mult mai inspaimantator.Deja incepusem sa ma ingrijorez si usor usor incepuse sa imi curga cate o picatura de sudoare pe fata.Aud iar zgomotul. De data aceasta era si mai puternic.Incep sa simt o durere in capul pieptului si… in aceea clipa, ma asez pe o banca aflata in zona. Incolacit si tremurand din toate incheieturile imi spun in minte: “IMI E FOAME”.

Dupa cateva secunde, ridic privirea si observ ca ma aflam in statia de autobuz de la Cismigiu, chiar in fata MC-ului.Nici nu am stat pe ganduri, cu ultimele puteri am intrat inauntru si mi-am fact imediat o “mini” comanda

Dupa terminarea mesei,  incepuse sa imi revina si buna dispozitie. In timp ce schimbam cateva vorbe cu prietenii cu care eram, parca toate paharele si cutiile incepusera sa imi “faca cu ochiul”.Atunci mi-am adus aminte de unul din jocurile care ma atrageau extrem de mult in copilarie:LEGO.

In urmatoarele ramduri va voi impartasi cum toate acele cutii si cutiute pt mine au prins viata

Capitolul unu “IDEEA”:

In aceste “fotografii profi”, puteti vizualiza una bucata masinuta, introdusa intr-un una bucata garaj (doar poarta garajului ca deja ma durea stomacul de la cat mancasem)

Capitolul doi “UPGRADE”:

Aici dupa cum observati, Avem aceeasi “masina” doar ca “garajul” este upgradat.Pot spune ca e un “garaj” upgradat in “patriot style”, asta dupa steagul pus in cap. Din pacate nu au avut servetele cu tricolorul si nici carioci nu am avut la mine cu culorile specifice dar, la cum arata totul, pot spune ca tocmai se preda dupa o batalie zdravana (cred ca era vb de batalia fast-food-urilor. KFC vs. Mc Donald’s). (inspaimantator posterul din fundal cu personajul acela care zambeste)

Capitolul trei “APARITIA PRINTESEI”:

Desigur, ca in orice poveste, nu poate lipsi printesa: acea fatuca de o frumusete rara, care in totdeauna reuseste sa domine fortele malefice.

Capitolul patru “UPGRADE-UL PRINTESEI”:

In povestea noastra se pare ca printesa nu a reusit sa doboare fortele raului si a trebuit sa isi faca si ea un mic upgrade.

Deci, am bagat-o in operatie si am inceput sa facem transformarea si uitati rezultatul.

Va asigur ca este o printesa iar ce are in fata este o “floare” tinuta in mana

(prin acest post vreau sa ii cer scuze Mc-ului pentru ca am atentat la florile decorative aflate pe masa si mi-am permis sa le folosesc  in aceasta poveste. Promit daca voi avea succes cu ea si o voi publica, le voi oferi credite )

Capitolul cinci “FINALUL”:

Acesta este finalul povestirii mele. Dupa cum vedeti printesa va pleca intr-o mica plimbare cu masinuta

Acesta poate fi chiar si un pictorial, precum cele din revistele de masini (cele cu gagici lesinate si intinse pe masini)

Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Si-am incalecat-o ca pe o sa si v-am spus povestea asa! (zicand printesa masinii)

THE END

Si mi-am amintit cum intr-o noapte, posibil la fel ca aceasta, mi-am dorit pentru prima data sa zbor si sa imbratisez intreaga lume. Acum insa, imi doresc numai sa pot privi din nou astrul cel tacut, inconjurat ca de obicei de mii de cadane ce danseaza in noapte pe cer.

Si inca o data in plus, ea, noaptea, m-a salvat. Imaginea ce am furat-o atunci mi-a ramas intiparita pe retina si o cautam mereu in ceasurile tarzii, dincolo de ferestrele acoperite. Si-asa am reusit sa imi misc iarasi gatul si sa las capul sa-si urmeze chemarea. Si am stat astfel, privind cu insetare draperiile si asteptand o adiere magica ce avea sa sufle din calea ei tot ceea ce statea intre mine si dorinta mea.

Minunea s-a intamplat insa doua zile mai tarziu, cand am reusit sa imi intind suficient de mult mana incat sa dau la o parte zidul ce oprea lumina sa intre si sa ma inunde. Si cu capul intors si mana prinsa de perdea, am dormit intreaga noapte, asteptand-o cu nerabdare pe urmatoarea.

Se poate totusi sa fi trecut chiar ani pana am reusit sa ma ridic iarasi in picioare si sa fac acel unic pas care ma despartea de geamul ce ascundea dincolo de el misterul noptilor. Si atunci cand sti ca ai dedicat intreaga-ti energie pentru acel unic moment, reusesti sa il apreciezi la adevarata sa valoare.

Mi-a placut dintotdeauna cerul, pentru ca este infinit, iar eu ma simteam limitata in trupul meu neinsemnat. Mi-a placut luna, pentru ca apare punctuala si umila odata ce soarele apune, ca o sotie devotata ce lasa intreaga glorie barbatului iubit. Iar in stele am vazut reflectata iamginea noastra ca oameni: vazute de la distanta, toate par la fel; privite una cate una cu atentie, fiecare este unica.

Pentru un om ce pierduse totul, am recastigat mai mult decat abilitatea de a ma misca iarasi. VIsul m-a ajutat sa-mi recapat speranta, zdrobita si ea odata cu mine, atunci cand viata imi paruse o povara prea grea ca sa o mai port pe brate. Iar acum, pasesc prin lume la fel cum o fac noaptea,intr-o casa pe care n-o cunosc: incet, cu pasi nesiguri, ferindu-ma de obstacole si incercand sa deslusesc in jurul meu ceea ce altii par a cunoste deja prea bine.

Sursa foto

Vroiam sa va povestesc in schimb surpriza care mi-a facut-o echipa MBDragan si supriza facuta lu Alex Buga

Am ajuns azi destul de bine dispus la birou, incarcat cu ceva de-ale gurii, asteptand sa imi sara careva in carca urland din toti plamanii “la multi ani!”…pe dracu, toata lumea muta. Din contra m-au luat de la usa: “Ai un mail de la X” Am zis: “clar…alta zi obisnuita la birou”. Dupa vreo 20 min intra Anca in biroul de creatie, topaind in toate directiile,  sarindu-mi de gand, balindu-ma si facandu-mi urarile de rigoare, urmata de restul echipei. Am primit chiar si un cadou foarte frumos Vedeti pozele la finalul postului.

Vreau sa le multumesc inca odata prin intermediul blogului si sper saptamana asta sa ne reunim, impreuna cu cei care nu mai sunt in firma din diferite motive, sa tragem o beuta ca pe vremuri

Dupa toate acestea, stau eu vreo 10 min sa ma dezmeticesc sa imi admir cadoul si imi vine o idee in dovleac. Mi-am amintit ca acest weekend (cat am fost in Team Bulding la mare) colegul meu Alex Buga, a fost in Praga impreuna cu prietena lui, unde…unde…(deci, baieti, luati lectii aici) unde….a pus MAREA INTREBARE ! pam pam . Am vb cu colegii si am decis sa ii facem un mic cadou lui Alex si sa il felicitam, cadoul constand intr-un tricou cu un imprimeu mai amuzant Nu cred ca ati fi inteles daca l-as descrie in scris, asa ca am atasat mai jos 3 poze

Deci inca odata tin sa il FELICIT pe Alex, dar tot odata ma trec transpiratiile si pe mine, gandindu-ma ca odata si o data voi fi si eu in locul lui (i’m sooo dead) )