In timp ce astept cu nerabdare primavara, “rasfoiesc” cu nostalgie pozele de demult. Si iac-asa mi-am amintit de saptamana petrecuta la Vatra Dornei in august 2006.
Am plecat impreuna cu Ruxi, surioara, la matusa si unchiul ce locuiau acolo si care ne tot invitau mereu sa venim in vizita. Drumul de la Bucuresti la Vatra Dornei l-am facut cu trenul, 12 ore chinuitoare pe un scaun jegos, care abia se intindea putin incat sa dormi chinuit pe el (sincer, nu imi amintesc de ce nu am mers la cuseta sau vagon de dormit). Cand am ajuns in Vatra Dornei la 6 dimineata si am coborat din tren, ne-a “lovit” un neasteptat aer rece, in comparatie cu caldura pe care o lasasem acasa.
Vatra Dornei e un orasel micut si linistit, care nu seamana deloc cu statiunile de pe Valea Prahovei. De altfel si profilul turistului este altul. E adevarat ca am vazut mai mult oameni peste 40 de ani, familii cu copii sau chiar persoane in varsta, dar asta nu inseamna ca daca ai 20 de ani nu te poti simti bine acolo.
Parcul cu veverite cred ca este cea mai cunoscuta atractie a localitatii. Le vedeai de dimineata pana seara zburdand de colo colo, iar oamenii veneau in parc pregatiti cu nuci, pe care le loveau de asfalt, strigand “Mariana” pentru a atrage veveritele. Daca cineva care ajunge aici stie de ce e folosita tocmai chemarea aceasta, Mariana, pentru animalutele astea simpatice, il rog, sau o rog, sa ne spuna si noua, pentru ca inca nu am aflat.
Va dati seamana ca intre denumirea apei minerale Dorna si localitatea despre care va povestesc eu nu este nicio coincidenta, ba chiar o stransa legatura. Citisem pe Wikipedia ca la sfarsitul secolului al XIX-lea in Vatra Dornei fusesera puse in valoare 15 izvoare de apa minerala, insa nu stiu sa va spun care este situatia de acum. Daca va uitati insa la hidrografia orasului, veti vedea ca acesta este punctul de intalnire al raurilor Dorna si Bistrita Aurie, fiind traversat si de paraurile: Argestru, Chilia, Colacelu, Rosu si Negresti.
Raul Dorna
